Prezent la Jucu, în judeţul Cluj, unde a început astăzi AGRARIA, cel mai mare târg de agricultură al Transilvaniei, fermierul din Călăraşi consideră că statul român este responsabil pentru problemele cu care se confruntă producătorii români din cauza importurilor neautorizate de cereale din Ucraina. „Îndemn colegii fermieri să nu mai fie atât de aprinşi împotriva fenomenului Ucraina. Să ne ferească Dumnezeu să fim puşi în situaţia în care se află fermierii din ţara vecină. Nu ei sunt de vină pentru ceea ce se întâmplă în Europa şi la noi în ţară. Este adevărat, autorităţile statului trebuie să găsească soluţii pentru noi, fermierii, ca să nu ajungem să falimentăm”, a declarat Baciu în deschiderea AGRARIA.
Influenţa traderilor
Problema noastră este că am scăpat de sub control acest tranzit al cerealelor, consideră vicepreşedintele LAPAR. „Nu este treaba fermierului român să supravegheze camioanele, vagoanele sau navele care trec pe teritoriul ţării noastre. Asta este de competenţa autorităţilor statului. Din punctul meu de vedere nu vom scăpa de acest aflux de cereale din Ucraina către România. Şi mai cred că vina o poartă traderii. Preţurile au scăzut la nivel mondial, nu numai la noi sau în Europa. Dar cea mai mare presiune este pe logistică. Pentru că ne vom trezi peste două luni de zile că trebuie să recoltăm şi nu vom avea camioane cu care să transportăm marfa, nici silozuri în care să o descărcăm poate chiar nici cumpărători!”, avertizează Alexandru Baciu.
Ediţia cu numărul 27 a târgului AGRARIA, eveniment organizat de către DLG InterMarketing, a debutat vineri, 21 aprilie, în platforma de la Jucu, şi se va încheia luni, 24 aprilie. Vă aşteptăm la standul Ferma Media Grup pentru a intra în posesia celui mai recent număr al revistei FERMA!