Alexander Degianski: Frigul, în corelație cu tratamentele chimice, este cel mai mare dușman al plantelor. Orice tratament chimic aplicat culturii de grâu în această perioadă, în care urmează câteva zile cu temperaturi scăzute, până la pragul de îngheț, va face plantelor mai mult rău decât bine, avertizează fermierul bănățean.

”Urmează câteva zile mai răcoroase, cu temperaturi care vor atinge și zero grade, fapt pentru care îi rog pe fermieri să nu repete greșelile din anii trecuți și să lase grâul în pace.
Orice tratament, erbicidare, regulator de creștere, sau, mai rău, un cocktail format din toate în perioada asta îi va da grâului în cap precum un buzdugan.
Culmea, după ce o să apară efectele stresului termic și chimic, care vor semăna cu te miri ce boli închipuite, mulți vor fi tentați să repete tratamentul. Și așa, mânați de cele mai bune intenții, se șterg câteva tone din producția pe hectar, la fel ca într-o pildă chinezească, unde un copil omoară un pește pentru că îl scoate din apă pentru a nu se îneca!”, a scris Alexander Degianski.
Alexander Degianski: Frigul, în corelație cu tratamentele chimice, este cel mai mare dușman al plantelor

Acesta a explicat, pentru Revista Ferma, de ce tratamentele chimice efectuate în astfel de condiții fac mai mult rău decât bine culturii de grâu:
”În primul rând, pentru că frigul provoacă plantelor tulburări metabolice, pentru că orice substanță chimică ingerată are nevoie de o cantitate de energie suplimentară, de un efort suplimentar din partea plantei pentru a fi metabolizată, care, la un moment dat, o să fie rezultat din consumul de energie de rezervă a plantei.
Frigul este cel mai mare dușman al creșterii active pentru orice plantă, pentru că, odată ce o plantă pornește în vegetație, dacă îi dai substanțe chimice, pe care trebuie să le metabolizeze în condiții de stres, atunci apar multe tulburări metabolice.
Și rapița, dar în special grâul și cereale păioase au această sensibilitate la variații termice.
Biostimulatori se pot da, dar nu substanțe chimice – fungicide, erbicide, regulatori de creștere, insecticide sistemice.
Știți cum se spune, că drumul spre iad e pavat cu intenții bune și mulți fac greșeala asta… Foarte mulți îmi scriu: ”uite, am terminat azi tratamentul, că vine frigul, să fiu liniștit”. Păi, din contră, frigul ăla îi va face culturii mai mult rău decât bine, când ai dat substanțele alea toate chimice.
Nici măcar nu sunt bani aruncați degeaba, ci, din contră, bani folosiți ca să-ți faci rău.
M-au întrebat mulți dacă pot să dea cu erbicid. Atât de îmburuienat e grâul, că trebuie să erbicidezi astăzi? Dacă poți să aștepți până a doua zi după Paște, de ce nu-l lași în pace?”
CITEȘTE ȘI: Cod de vreme rea în 37 de județe înainte de Paște: Vânt puternic, ploi și ninsori viscolite! – Revista Ferma








