Fermierii pot solicita ajutoarele financiare în programele „Tomata”, „Usturoiul”, „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum” și „Schema de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor suferite în anul 2023 în sectorul apicol”.
Cererile se depun la Direcțiile Agricole județene, în această perioadă!
PROGRAMUL TOMATA
Cei care cultivă roșii sau alte legume în solarii vor putea accesa sumele în primul și al doilea ciclu de producție. Banii din Schema de ajutor de minimis s-au acordat producătorilor agricoli care dețin o suprafață de minim 1.000 mp, spațiu protejat cu legume (HG 846/2023, HG 1569/2022, HG 148/2022, HG 651/2021).
Scopul programului a fost asigurarea aprovizionării pe piață cu legume în perioada de extrasezon, precum și susținerea legumicultorilor. Producătorii primesc, pentru ciclul I de producție, 1.000 de euro la 1.000 mp cultivați cu roșii în solarii.
Cererile se depun până la jumătatea lunii mai 2024.
PROGRAMUL USTUROIUL
Beneficiarii primesc 3.000 de euro la hectar și pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice.
Pentru a obţine sprijinul financiar, legumicultorii trebuie să utilizeze o suprafaţă cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp şi să obţină o producţie de minim 3 kg usturoi/10 mp.
SUSȚINEREA PRODUCȚIEI DE CARTOF PENTRU CONSUM
Suma totală alocată pentru acest program este în valoare de 11.483.880 de lei iar cuantumul maxim al ajutorului de minimis de 200 de euro/ha și se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată.
Pentru a obține sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha și să obțină o producție de minimum 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha.
Beneficiarii sunt: producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli societăți agricole și producători agricoli persoane juridice.
Cererile se depun până la 20 mai 2024.
Valorificarea producției se face până la data de 18 noiembrie a anului de cerere.
SCHEMA DE AJUTOR DE STAT PENTRU APICULTORI
Apicultorii primesc bani în cadrul unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor suferite în 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Valoarea totală a acesteia este de 59.866.000 de lei, echivalentul sumei de 12.034.334 de euro, iar cuantumul propus pentru ajutorul de stat este în sumă de 25 de lei, respectiv 5 euro/familia de albine. Numărul estimat al familiilor de albine este de 2.395.856.
Cursul de schimb valutar euro/lei pentru calcularea valorii totale maxime/cuantumului este cel comunicat de Banca Națională a României la data de 29 decembrie 2023, de 4,9746 lei/euro.
CONDIȚII OBLIGATORII PENTRU OBȚINEREA BANILOR
Suma totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei a 280.000 de euro.
Cererea de înscriere în program trebuie depusă în termen de 30 de zile lucrătoare, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a ordonanței de urgență, iar termenul de plată este 30 iunie 2024.