În exploatația Agro Roban Roxet Farm SRL din localitatea Fălcoiu, județul Olt, recolta se măsoară nu doar în kilograme, ci și în kilowați. Aici, activitatea agricolă, reprezentată de 800 de hectare cultivate preponderent cu cereale, și un parc de utilaje performante achiziționate de la Sigma România, se îmbină cu producția de combustibili alternativi (brichete și peleți), realizată în două unități de prelucrare a paielor. O afacere agricolă integrată, născută din ambiția a doi tineri, naș și fin, în cadrul căreia își desfășoară activitatea nu mai puțin de 16 angajați.
„Datorită utilajelor și opțiunilor MF Section Control și MF Guide, tractoarele Massey Ferguson fac o muncă excelentă la noi în fermă. Înainte făceam risipă pentru că nu aveam precizie; acum operatorul trebuie doar să urmărească un monitor unde vede fiecare secție, densitatea care intră pe hectar, numărul de plante, distanța între plante, distanța între rânduri.„ – ILIE MARICA, Fermier în județul Olt
Eșecul e o lecție care te învață să fii mai bun
La doar 35 de ani, Ilie Marica este deja un antreprenor care a învățat din propria experiență ce riscuri și ce oportunități implică un business agricol. După terminarea liceului, a lucrat într-o exploatație de zmeură și căpșuni din Marea Britanie, iar cu banii strânși a investit într-o fermă de vaci, pe care s-a văzut nevoit să o închidă în mai puțin de doi ani. „La 22 de ani nu știam cu ce se mănâncă un business. Am pierdut toți banii pentru că prețul laptelui era foarte mic, iar firma care îl colecta uita să îl plătească. A fost un real eșec, am achiziționat 22 de vaci cu 4000-5000 de lei fiecare și le-am vândut cu 1000. Puteam să mă opresc acolo. Unii se sperie de eșec, dar pentru mine a fost o lecție care m-a învățat să fiu mai bun în ceea ce fac. Din 2015 activez în sectorul vegetal. Am luat un credit personal și am început să aplic la proiecte: fonduri europene, instalarea tânărului fermier, Start-Up Nation. Am plecat cu mai puțin de 10 hectare și am crescut an de an până la 800 de hectare. Pe parcurs l-am cooptat și pe finul meu”, își amintește Ilie.
Massey Ferguson a convins de la prima lucrare
Odată cu trecerea la cultura în câmp, au venit și primele investiții în utilaje: un plug, un combinator și un tractor Massey Ferguson la mâna a doua. „Plugul nu era grozav, dar îți făceai treaba, combinatorul trebuia reparat tot timpul, însă Massey-ul chiar ne-a impresionat. Ne uitam la alți colegi de breaslă care aveau tractoare noi de la alți producători și al nostru, vechi fiind, consuma mai puțin. La fel pe mentenanță: se strica mai rar, iar piesele erau mai ieftine. Când tragi linie, toate cheltuielile se răsfrâng în costul de producție per hectar. Așa că atunci când am început să ne extindem și am decis să cumpărăm utilaje noi, am avut în minte o singură opțiune: Massey Ferguson. În 5 ani de zile ne-am dotat tot parcul numai cu utilaje de la SIGMA: tractoare, mașină de erbicidat, încărcătoare telescopice, presă de balotat”, a povestit cu umor tânărul fermier.
Diversitate de culturi, diversitate de utilaje
În prezent, cele 800 de hectare ale exploatației sunt cultivate preponderent cu grâu (500 ha), floarea-soarelui (200 ha) și rapiță (55 ha), iar pe suprafețe mai mici să regăsesc mazăre și lucernă. Conform lui Ilie Marica, majoritatea recoltelor au fost valorificate în anii trecuți, la prețuri bune, prin contracte futures sau sub formă de paleți și brichete din paie, ceea ce a asigurat un flux continuu al activității fermei și o predictibilitate mai bună a veniturilor. Totodată, diversificarea activității a determinat și extinderea portofoliului de utilaje.
„În 2017, am achiziționat mașina de erbicidat Bargam de 16 metri, apoi în fiecare an ne-am dat seama că mai avem nevoie de ceva. În 2019 am cumpărat tractorul Massey Ferguson 7714S, în 2020 cel de 295 CP (MF 8730S Dyna-VT), iar în 2021 un MF 7716S. Acum așteptăm un alt tractor și un nou încărcător telescopic, modelul 7030, care va face echipă cu 6030-ul luat prin fonduri europene. În paralel, am investit în implemente: un combinator Quivogne cu o lățime de lucru de 6 metri, o semănătoare Prosema cu 8 secții și o presă de balotat paralelipipedică MF 2270, care produce baloți de până la 450 kg. Practic, nevoile din teren ne-au spus ce să luăm, iar cei de la Sigma ne-au oferit mereu soluții”, a adăugat fermierul.
Consumul și dotările schimbă ecuația agricolă
Ilie Marica și Petre Niculescu consideră că principalele atuuri ale tractoarelor Massey Ferguson sunt consumul redus și tehnologia digitală. „De la înființare și până la recoltare, inclusiv a paielor, avem cel puțin 4 treceri. Dacă la fiecare hectar economisim 1 litru, pe toată suprafață ajungem la peste 800 de litri. Cu acești bani asigurăm salarii sau facem investiții. Modelul 8730S duce greul la noi în fermă și nu a depășit niciodată 25 litri/ha la arat sau 7 litri/ha când folosim combinatorul. Cu 7716S lucrăm în campanie chiar și 18 ore pe zi și semănăm cu 5 litri/ha. Transmisia și motorul sunt optimizate la aceste tractoare, iar asta se vede cel mai bine la consum”, a afirmat Petre Niculescu.
Ilie Marica (stg.) și Petre Niculescu (dr.)
Gazdă pentru MF eXperience Tour 2023
Pentru cei doi fermieri, relațiile pe care le cultivă sunt la fel de importante precum culturile din câmp, lucru care se reflectă în parteneriatele dezvoltate și planurile lor de viitor: o nouă unitate de producție a brichetelor, cu o capacitate de 1600 kg/oră, și o extindere a colaborării cu Sigma România. „Dincolo de cifre și utilaje, punem mare accent pe oamenii cu care lucrăm. Avem o colaborare strânsă cu toți partenerii noștri: plecând de la managerul bancar Ionuț Muncioiu, cel care ne-a sprijinit cu finanțarea, continuând cu furnizorii de inputuri și, nu în ultimul rând, cu membrii echipei Sigma România, care au fost mereu prompți, fie că vorbim de achiziții sau de service. Domnul Robert Săraru și echipa Sigma ne-au fost de multe ori alături, iar acum vrem și noi să facem același lucru. Din acest motiv, am ales să găzduim, în perioada 17-19 mai, MF eXperience Tour 2023”,a încheiat Ilie Marica.
Robert Săraru (stg.) si Ilie Marica (dr.)
DATE DE CONTACT
Strada Biharia, Nr. 26, Etaj 4,
013981, București, Romania
T: + 40 21 233 10 64;
office@saracakis.ro;
www.saracakis.ro
un articol de
DANIEL PLĂIAȘU