AGROMETEO: Cum va fi vremea în luna august? - Revista Ferma
3 minute de citit

AGROMETEO: Cum va fi vremea în luna august?

Sub aspect pluviometric, cantităţile de precipitaţii prognozate vor fi mai scăzute comparativ cu mediile climatologice pe întreg teritoriul agricol, deficite mai accentuate de apă fiind posibile în regiunile nord-vestice.
Precizăm că aceste informaţii nu exclud posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperatură sau cantităţi mai mari de precipitaţii pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.

Starea solului: Aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor de porumb în regim neirigat pe adâncimea de sol 0-100 cm, la sfârşitul lunii august, se va situa la valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi local optime, în majoritatea regiunilor agricole ale ţării. Seceta pedologică moderată, puternică şi extremă se va semnala pe suprafeţe extinse din sud-estul, vestul, local, în sudul şi în estul teritoriului agricol.

Caracteristici fenologice: În zilele cele mai calde, pe fondul temperaturilor maxime ridicate din aer, situate peste pragurile biologice critice de rezistenţă ale plantelor (30…32°C), precum şi a deficitelor ridicate de umiditate în sol, se va putea înregistra fenomenul de ofilire temporară şi răsucire a frunzelor la prăşitoare, precum şi boabe şiştave la porumb şi seminţe seci la floarea-soarelui. Totodată, pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului, procesele de creştere şi dezvoltare ale culturilor agricole vor avea o evoluţie în general normală.

Floarea-soarelui va înregistra maturitatea în ceară şi deplină în toate regiunile agricole, local fiind posibilă declanşarea recoltării, în special în culturile înfiinţate în epoca optimă din zonele de câmpie.

Din punct de vedere fenologic, porumbul îşi va definitiva mătăsirea, plantele aflându-se în fazele de maturitate în lapte şi ceară, precum şi maturitatea deplină la hibrizii extratimpurii şi timpurii.
La sfecla de zahăr predominante vor fi fazele de alungire şi îngroşare a axei hipocotile, concomitent cu acumularea zahărului în rădăcină.
Cultura de cartof îşi va continua creşterea tuberculilor, uscarea vrejilor şi maturitatea tehnologică, precum şi recoltarea.
Speciile pomicole vor înregistra creşterea şi coacerea rodului, precum şi formarea mugurelui terminal, iar la soiurile de sezon se vor continua lucrările de recoltare.
În cea mai mare parte a podgoriilor, viţa-de-vie va parcurge fazele de acumulare a zaharurilor, precum şi creşterea şi coacerea boabelor, izolat fiind posibilă declanşarea recoltării la speciile de masă
În condiţiile agrometeorologice menţionate, lucrările agricole de sezon se vor efectua, per ansamblu, normal.

Calendarul lucrărilor agricole:

• Eliberarea terenurilor de resturile vegetale;
• Lucrări de recoltare, transport şi depozitare la produsele agricole de sezon;
• Continuarea lucrărilor de pregătire a terenurilor pentru înfiinţarea culturilor de toamnă din prima epocă, îndeosebi pe suprafeţele agricole cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului în stratul arabil (0-20 cm);
• Efectuarea unor lucrări superficiale adaptate conţinutului scăzut de umiditate din sol;
• Lucrări de întreţinere la speciile pomi-viticole.

ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE
Director general:
Dr. Elena MATEESCU
Şef Laborator Agrometeorologie:
Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Dumitru ANGHEL, Oana-Alexandra OPREA, RodicaTUDOR, Maria RADU, Alexandru VOEVOZEANU
Tel.: 021 3163116
E-mail: relatii@meteoromania.ro
Web: www.meteoromania.ro

Prognoza meteorologică sezonieră se elaborează cu anticipaţie de 1-3 luni, având un caracter orientativ şi grad de realizare de peste 60-65%. De aceea, aceste estimări sezoniere sunt permanent actualizate prin prognozele pe termen scurt (1-3 zile) şi mediu (7-10 zile), cu un grad de realizare de peste 87-95%.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →