Au participat reprezentanţi ai MADR, ASAS, DADR Brăila şi ai instituţiilor zonale, cercetători, cadre didactice, studenţi de la Facultatea de Inginerie şi Agronomie Brăila, lideri de asociaţii agricole, fermieri, reprezentanţi mass-media.

Noi tendinţe: „irigaţia de precizie” şi „culturi de precizie”
În acest format au fost prezentate şapte referate ştiinţifice cu referire la o serie de elemente specifice agriculturii de precizie derulate în zona Brăila (procedeul Hydro-AFE), cât şi prezentarea unor posibilităţi de dezvoltare a acestui domeniu prin accesarea tehnologiei ROBOCROP şi a sistemului de lucru din platforma MOSES.
În deschiderea lucrărilor, Marcel Bularda, directorul staţiunii, a susţinut referatul „Agricultura de precizie şi contribuţii ale SCDA Brăila în susţinerea acestui domeniu”. Acesta a apreciat că agricultura a realizat salturi cantitative şi calitative pe baza atragerii şi includerii în sfera de lucru a unor domenii noi, ce s-au constituit de-a lungul timpului în etape de progres, respectiv mecanizarea – chimizarea – îmbunătăţirile funciare şi irigarea – îmbunătăţirea cadrului pedologic (prin ameliorarea solurilor) şi a tehnologiilor de cultură (prin însumarea efectelor pozitive induse de domeniile menţionate în funcţie de fondul climatic şi pedologic existent).
Au fost evidenţiate contribuţiile SCDA Brăila în susţinerea acestui domeniu, apreciindu-se că, pe lângă conceptele noi referitoare la „agricultura de precizie” şi „zootehnia de precizie”, staţiunea a contribuit la dezvoltarea unor tendinţe noi, precum conceptul „irigaţiei de precizie” şi cel de „culturi de precizie” pentru utilizarea plantelor în funcţie de capacitatea de adaptare la condiţiile pedoclimatice zonale sau în funcţie de toleranţa la condiţiile de degradare a solului.
Dronele în agricultura de precizie
În lucrarea „Utilizarea diferitelor tipuri de drone în agricultura de precizie”, Nicolae Hauc a subliniat importanţa acestor dispozitive la obţinerea informaţiilor din teren uşor, rapid şi ieftin pentru a putea lua decizii fundamentate şi pentru a acţiona punctual şi eficient, cu economii de costuri şi de timp. Dronele ajută la realizarea hărţilor de intervenţie la un nivel de precizie mai mare decât varianta satelitară sau aviatică.
De asemenea, au fost expuse detaliat aplicaţiile dronelor în agricultură (înfiinţarea plantaţiilor silvice în zone greu accesibile, aplicarea de erbicide şi tratamente fitosanitare, identificarea excesului de apă în teren pentru aplicarea diferenţiată a irigaţiei, determinarea volumelor pentru diferite materiale, realizarea de fotografii ale culturilor şi identificarea problemelor de creştere şi dezvoltare). Totodată, au fost prezentate drone aeriene (tip avion şi helicopter) şi drone acvatice dotate cu sonar pentru crearea de hărţi 3D şi identificarea fundului lacurilor şi canalelor sau pentru precizarea poziţiei bancurilor de peşti.
Programe inovatoare în IMB
Referatul „Corectarea calităţii apei folosite în tratamentele chimice ale culturilor agricole pentru creşterea eficienţei tehnice şi economice”, prezentat de Gabriel Leca Novac, de la Agricost, a descris soluţia tehnică Hydro-AFE ce constă în înfiinţarea de staţii de tratare a apei menite să aducă economii de substanţe pesticide de 25 40% şi să reducă poluarea plantelor şi a mediului. Soluţia tehnică este implementată în fermele din IMB.
De asemenea, în Insulă se derulează un program de monitorizare a indicilor de vegetaţie ai culturilor agricole prin imagini satelitare, acoperindu-se astfel întreaga suprafaţă a celor 630 de sole. De asemenea, un program de fertilizare cu rată variabilă, cu ajutorul sprayere-lor John Deere, utilizează stick-uri de memorie în care sunt introduse hărţile cu situaţia cartării elementelor nutritive din sol, valori grupate în trei ipostaze: slab, mediu şi bine aprovizionat.
Agricultura de precizie şi tehnologia Robocrop
Aceasta a fost tema lucrării detaliate de Andrew Omelchenko din Ucraina. Tehnologia Robocrop se bazează pe ghidarea optică extrem de precisă a organelor de lucru „tip cultivaţie” sau „tip sprayer”. Camere video speciale vizualizează rândurile de plante, iar cu ajutorul computerului montat pe tractor, analizează imaginile, le compară cu grila de plantare prestabilită şi localizează poziţia exactă a plantelor pe rând. În funcţie de aşezarea lor, calculatorul reglează continuu poziţia organelor active de lucru cu ajutorul unui sistem hidraulic lateral de acţionare. Precizia de lucru este de 5-8 mm. În acest mod se pot prăşi sau erbicida buruienile pe intervalele dintre rândurile de plante şi chiar cele situate între plante pe rând, sistemul de imagistică Robocrop lucrând în două dimensiuni. În cazul cultivatoarelor, agregatele de cultivaţie pot executa operaţiunea cu mare acurateţe, existând posibilitatea realizării chiar a prăşitului plantelor semănate în rânduri dese, respectiv a păioaselor, operaţii apreciate în agricultura ecologică. În cazul instalaţiilor de erbicidat, se pot aplica erbicide neselective pe intervalele dintre rânduri, concomitent cu aplicarea erbicidului selectiv şi a îngrăşămintelor pe rândul de plante. În fapt, tehnologia este funcţională şi se urmăreşte extinderea ei în producţia agricolă.
„Paltin Demo din România”
Cercetătorul Ioan Vişinescu a prezentat „Staţia de monitorizare a parametrilor pedo-hidro-climatici – Paltin Demo în România”, ce poate determina umiditatea, temperatura, permeabilitatea şi electroconductivitatea solului, nivelul apei freatice în sol şi cantitatea de precipitaţii, utilizând tehnologia de transmitere on-line, prin sateliţi de joasă altitudine, a tuturor determinărilor din câmp. „Paltin Demo din România”, una din cele trei staţii ce operează în lume, asigură determinări în câmpurile de cercetare ale SCDA Brăila din IMB, incluse în proiectul internaţional MOSES, asigurând managementul utilizării eficiente a apei pentru irigaţii.
Platforma informatică MOSES
Zenaida Chiţu, de la INHG, Aristiţa Busuioc şi Oana Alexandra Oprea, de la ANM, au susţinut: un modul de trei referate privind rezultatele obţinute în cadrul proiectului MOSES, cu aspecte vizând programarea utilizării apei de irigat pe baza prognozelor sezoniere şi de scurtă durată a irigaţiilor şi a echipamentelor de monitorizare în timp real a resurselor de apă; prognoza meteorologică în planificarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii din domeniul agricol sau prognoza deficitului rezervei de apă în sol, utilizând modelul de bilanţ dezvoltat de ANM în cadrul proiectului MOSES. Astfel, s-a evidenţiat că obiectivul principal al MOSES este realizarea la scară locală (la nivelul fermei) a unei platforme informatice adresată agenţiilor de management pentru îmbunătăţirea planificării resurselor de apă pentru irigaţii.
GENETICA ŞI CHIMIA “VÂRFURILE DE LANCE” ÎN AGRICULTURĂ
“În etapa actuală, domeniile «vârf de lance» în agricultură sunt genetica şi chimia asociată produselor de protecţia plantelor, iar cine stăpâneşte aceste domenii, se poate spune că deţine controlul pieţei agricole. În viitorul imediat, în agricultură îşi va face simţită prezenţa din ce mai mult domeniul IT – prognozele climatice, teledetecţia satelitară şi aviatică, comunicaţiile, tehnologiile IT de organizare, avertizare, control şi conducerea proceselor tehnologice, mecanizarea diferenţiată a proceselor de lucru, ghidarea automată a utilajelor”, a declarat Marcel Bularda.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 11/216 (ediţia 15-30 iunie 2018)






