La 10 ani de la lansarea brandului ADAMA la nivel global, compania pregăteşte omologarea a 5 produse noi în România, un erbicid şi 4 fungicide bazate pe tehnologia de formulare Asorbital®.
ADAMA Agricultural Solutions România, parte din Grupul ADAMA, lider mondial în industria produselor pentru protecţia plantelor, promite să aducă noi soluţii în fermele din România.
Compania a marcat aniversarea a 10 ani de existenţă pe piaţă sub o singură identitate şi o singură cultură globală – ADAMA (termen care în ebraică înseamnă “pământ”). Cu această ocazie, reprezentanţii companiei au prezentat planurile pentru 2024 în ceea ce priveşte extinderea portofoliului de soluţii personalizate şi continuarea programului de fidelizare ADAMA CASH+ adresat fermierilor, lansat la începutul anului trecut.
Discutăm cu fermierii despre nevoile lor actuale, complet schimbate faţă de anii anteriori, şi propunem soluţii pe care ei să le poată accesa rapid, fără ca activitatea şi cashflow-ul să le fie afectate în vreun fel. – GABRIELA VILA, Director General ADAMA România şi Republica Moldova
STRATEGIE ADAPTATĂ ÎN FUNCŢIE DE REALITATEA DIN TEREN
În contextul de astăzi, ADAMA şi-a adaptat strategia la noul comportament de achiziţie al fermierilor şi oferă pachete optimizate din punct de vedere tehnic, corelate cu aşteptările financiare ale acestora şi cu noua realitate de pe câmp, a arătat Gabriela Vila, Director General ADAMA România şi Republica Moldova.
“La ADAMA, ne adaptăm permanent strategia în funcţie de realitatea din teren. În prezent, vedem precauţie din partea tuturor jucătorilor implicaţi în această industrie. Ne dorim ca în această perioadă să fim mai eficienţi operaţional, să ne dezvoltăm relaţiile cu fermierii şi partenerii, iar pentru aceasta venim cu noi produse competitive şi inovatoare, astfel încât fermierii să obţină spor de producţie şi profitabilitate ridicată”, a detaliat Gabriela Vila.
SOLUŢII POTRIVITE NEVOILOR ȘI POSIBILITĂŢILOR FERMIERILOR
Reprezentanţii companiei se aşteaptă în continuare la o încetinire a creşterii economice şi la un an cu costuri de finanţare şi rate ale inflaţiei ridicate. Cu toate acestea, se estimează menţinerea suprafeţelor cultivate de către fermieri la un nivel ridicat şi preocuparea acestora de a avea producţii care să le asigure o bună economie a fermei.
După cererea crescută din perioada pandemiei şi post-pandemiei, în care necesitatea aprovizionării cu produse era foarte ridicată, cu preţurile cerealelor corelate cu nivelul investiţional, anul 2024 se caracterizează printr-o nouă abordare de achiziţie a produselor venită din partea fermierilor, şi anume de a cumpăra la momentul nevoii, în cantitatea necesară şi la preţul cel mai avantajos pe hectar.
Am lansat pachete comerciale noi, cu avantaje comerciale pentru fermieri, astfel încât investiţia pe hectar să fie diminuată. Aceasta, pe lângă adaptarea preţurilor produselor din portofoliul ADAMA la contextul actual al pieţei. ADRIAN SÂMBOTIN, Director Comercial ADAMA România
PREGĂTIŢI CU PRODUSE ÎN STOC LA MOMENTUL NECESITĂŢII LOR
“Preţurile scăzute de astăzi ale cerealelor îi fac pe fermieri să se gândească de două ori înainte de a lua o decizie în ceea ce priveşte achiziţionarea de inputuri, utilaje agricole sau teren agricol. Noi am anticipat această nevoie şi această schimbare în ceea ce priveşte modul de achiziţie şi ne-am asigurat că vom fi pregătiţi cu produse în stoc la momentul necesităţii lor”, a arătat Adrian Sâmbotin, Director Comercial ADAMA România.
DOUĂ PACHETE TEHNOLOGICE NOI
În acest moment, compania oferă fermierilor două noi pachete optimizate din punct de vedere tehnic, la preţuri adaptate aşteptărilor fermierului de azi – Pachetul Esenţial Primăvară, destinat culturilor de cereale păioase şi rapiţă, care conţine un fungicid şi un insecticid, şi Pachetul Forapro (fenpropidin + protioconazol), destinat primului tratament la grâu.
PROGRAMUL DE FIDELIZARE ADAMA CASH+
Totodată, compania continuă programul de fidelizare lansat anul trecut, ADAMA CASH+, prin care o parte din banii investiţi de fermieri în produsele ADAMA se întorc în contul acestora.
“La mai puţin de un an de la lansare, programul ADAMA CASH+ s-a bucurat de un real succes şi a câştigat rapid încrederea fermierilor, fiind intens accesat, astfel că resursele financiare alocate pentru acest proiect au fost deja accesate de către fermieri. ADAMA CASH+ este cel mai simplu program de returnare a investiţiilor pe care fermierii le fac în produsele din portofoliul companiei. Tot ce trebuie să facă este să se înregistreze pe platforma www.adamacashplus.ro, după care să încarce pe platformă facturile de achiziţie a produselor ADAMA participante la program. Vom continua acest program şi în 2024, vom susţine în continuare fermierii care investesc în creşterea productivităţii culturilor pe care le deţin”, a spus Adrian Sâmbotin
TEHNOLOGIE BREVETATĂ, LANSATĂ CU SUCCES ÎN EUROPA
În prezent, ADAMA România comercializează 42 de soluţii de protecţia plantelor şi alte 10 pachete comerciale care combină mai multe produse. În ultimii 3 ani, compania a lansat 7 produse noi şi aşteaptă omologarea a 5 noi produse în decursul acestui an, între care patru fungicide şi un erbicid.
Am lansat pachete comerciale noi, cu avantaje comerciale pentru fermieri, astfel încât investiţia pe hectar să fie diminuată. Aceasta, pe lângă adaptarea preţurilor produselor din portofoliul ADAMA la contextul actual al pieţei. ADRIAN SÂMBOTIN, Director Comercial ADAMA România
“Erbicidul pe care ne pregătim să îl lansăm este o combinaţie unică de substanţe active, care în acest moment nu mai este întâlnită în piaţă. În ceea ce priveşte noile fungicide, acestea se adresează culturilor de cereale păioase şi au o formulare unică în piaţă, pentru care ADAMA are brevet şi care a fost deja lansată în Europa. Este vorba despre formularea Asorbital, care aduce o creştere a eficacităţii de 10%, în medie, verificată în peste 500 teste efectuate în Europa. Toate se vor regăsi în oferta noastră comercială de anul viitor”, a promis Adrian Cosor, Director Marketing ADAMA România şi Republica Moldova.
“INOVAŢIE SAU TRADIŢIE? AMBELE!”
Investiţia în oferirea unui portofoliu de soluţii personalizate în funcţie de nevoile fiecărui fermier este în linie cu angajamentul global al ADAMA – ”Listen, Learn, Deliver”. De altfel, înţelegerea profundă a fermierilor, a mentalităţii lor, dar şi a schimbărilor economice şi politice din ultima perioadă stă la baza celei mai recente campanii de comunicare dezvoltate în România sub sloganul “Inovaţie sau Tradiţie? Ambele!”
Foto 1: GABRIELA VILA
Foto 2: ADRIAN SÂMBOTIN
Foto 3: ADRIAN COSOR