
Uniunea Europeană riscă să rămână în urmă în cursa pentru adaptarea la schimbările climatice, cu toate că a alocat pentru acest obiectiv cel puțin 8 miliarde de euro în perioada 2014-2020 și 26 de miliarde de euro în perioada 2021-2027!
Peste 40% din proiectele pentru mediu au avut un impact redus sau nu au avut niciun impact iar progresele în direcția adaptării la schimbările climatice sunt greu de măsurat…
Există un risc ca politica de adaptare a UE să nu țină pasul cu schimbările climatice, se arată într-un raport recent al Curții de Conturi Europeană.
Fenomenele climatice extreme, cum ar fi valurile de caniculă, secetele și inundațiile, ne lovesc din ce în ce mai greu și mai des iar consecințele lor economice sunt majore.
UE se poate baza pe un cadru solid pentru a face față impactului schimbărilor climatice. Problema apare însă la punerea în practică a politicilor de adaptare.
Numărul dezastrelor climatice a explodat în UE în ultimii 20 de ani. Pagubele provocate au avut și ele o amploare fără precedent, așa cum au demonstrat-o recent secetele, valurile de caniculă și inundațiile devastatoare din 2024.
Valoarea pierderilor economice cauzate de fenomenele climatice extreme în UE a ajuns în ultimul deceniu la o medie de 26 de miliarde de euro pe an!
Chiar și inacțiunea costă: expunerea economiei actuale a UE la o încălzire globală cuprinsă între 1,5 și 3°C peste nivelurile preindustriale – această estimare fiind una prudentă – ar duce la pierderi economice anuale cuprinse între 42 de miliarde și 175 de miliarde de euro.
Transpunerea politicilor de adaptare naționale și ale UE în reglementarea de la nivel local este un proces dificil. UE consideră că „nivelul local este piatra de temelie a adaptării”.
Pentru a vedea cum stau lucrurile în realitate, auditorii au întrebat 400 de municipalități din statele membre auditate în ce măsură cunoșteau strategiile de adaptare la schimbările climatice. Răspuns fără echivoc: municipalitățile nu aveau habar, în cea mai mare parte, de aceste documente și nu foloseau instrumentele puse la dispoziție de UE în legătură cu adaptarea la schimbările climatice!
Cam jumătate din proiectele auditate au răspuns cu eficacitate riscurilor climatice. Mai problematice au fost cazurile în care existau priorități aflate în conflict: obiectivele de adaptare la schimbările climatice trebuiau să coexiste cu alte ambiții, cum ar fi competitivitatea sau dezvoltarea regională.
De exemplu, s-au găsit proiecte care sprijineau dezvoltarea irigațiilor, cu riscul creșterii consumului total de apă. Auditorii au identificat și un proiect de protecție antiinundații desfășurat într-o zonă de risc în care continuau să se acorde autorizații de construcție pentru case noi.
Să vorbim și despre bani. Adaptarea la schimbările climatice este un domeniu transversal, ceea ce înseamnă că banii de la UE pot veni din diferite fonduri, cum ar fi cele pentru agricultură, coeziune sau cercetare. Reversul medaliei: urmărirea acestor bani este dificilă…







