AAC - apel către autorităţi privind Legea pentru Restaurarea Naturii - Revista Ferma
3 minute de citit

AAC – apel către autorităţi privind Legea pentru Restaurarea Naturii

natura AAC - apel către autorităţi privind Legea pentru Restaurarea NaturiiAlianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) îşi exprimă „dezamăgirea, revolta şi profunda îngrijorare” în urma rezultatului votului din 17 iunie, privind adoptarea Legii pentru Restaurarea Naturii, care a avut loc în Consiliul Miniştrilor Mediului din UE, la iniţiativa ministrului belgian al mediului.

Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Marcel Ciolacu, preşedintelui PNL Nicolae Ciucă şi ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, AAC precizează că fermierii şi cooperativele din România pe care le reprezintă aunt aliniaţi cu obiectivele generale de protejare a mediului şi biodiversităţii, însă consideră că măsurile impuse prin această lege vor avea repercursiuni foarte grave asupra sectorului agricol din România!

Susţinere limitată din partea statelor membre

„Legea privind Restaurarea Naturii a fost adoptată cu o majoritate foarte mică (66,07% faţă de 65% cât era necesar), fiind definită mai degrabă de vocile individuale ale miniştrilor mediului şi nu de poziţiile guvernelor naţionale. Propunerea legislativă a fost defectuoasă de la început, dosarul a fost contestat şi respins în întregime de Comisiile pentru Agricultură, Piscicultură şi de Mediu ale Parlamentului European. În plus, legea nu a beneficiat de o a doua lectură la nivelul Consiliului, când s-ar fi putut interveni pentru a o face acceptabilă şi implementabilă în teren, mai realistă”, se arată în scrisoarea semnată de preşedinţii celor patru organizaţii care alcătuiesc Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare.

Potrivit AAC, atât guvernele statelor membre cât şi Copa-Cogeca şi alte asociaţii ale fermierilor din UE pregătesc declaraţii de reacţie privind această lege care a fost adoptată cu sprijin limitat din partea statelor membre. „Decizia de a adopta legea în această formă transmite un semnal negativ comunităţilor agricole din fiecare stat membru, implicit in România, şi considerăm că este de datoria noastră să ne implicăm de urgenţă, cu responsabilitate, în identificarea şi adoptarea unor măsuri potrivite pentru agricultura din România, pentru modul în care va fi implementată în ţara noastră această lege adoptată la nivel european”, se mai arată în document.

Se cere sprijin pentru fermieri

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităţilor române şi europene să reevalueze cadrul financiar alocat pentru această lege şi să asigure suportul necesar fermierilor. Această lege are legătură cu condiţionalităţile din Planul Naţional Strategic şi cu Regulamentul SUR (acesta din urmă, chiar dacă a fost respins, va reveni ca subiect şi va fi supus dezbaterii în următorul mandat al Comisiei Europene şi Parlamentului European).

„În acest sens, vă solicităm de urgenţă organizarea unei întâlniri cu Ministrul Mediului şi echipa sa pentru consultări şi formarea unui grup de lucru pentru implementarea la nivel naţional a Legii privind Restaurarea Naturii, la care să participe reprezentanţii mediului asociativ care reprezintă fermierii din România”, subliniază în final AAC.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →