Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii și actual președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu-Șișești”, s-a stins din viață, anunță Ziua de Vest.
Profesor universitar, cercetător și om politic cu o carieră impresionantă, Tabără a fost una dintre cele mai influente personalități din domeniul agricol românesc din ultimele decenii.
Născut la 1 iulie 1949 în comuna Sălciua, județul Alba, Valeriu Tabără a urmat o carieră academică remarcabilă, devenind la doar 34 de ani doctor în agronomie, cel mai tânăr din istoria USAMV Timișoara la acel moment.
A fost profesor universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, unde a predat Fitotehnie și a coordonat activități de cercetare în domeniul ameliorării grâului și cânepii dioice la stațiunea SCDA Lovrin.
În plan politic, Valeriu Tabără a ocupat de două ori funcția de ministru al Agriculturii: în Guvernul Văcăroiu (1994–1996) și în Guvernul Boc (2010–2012). A fost deputat de Timiș în mai multe legislaturi și a condus Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților.
Pe lângă activitatea sa politică și academică, Tabără a fost autor a peste 200 de lucrări științifice și coautor al mai multor volume de specialitate. A fost distins cu numeroase medalii și recunoașteri internaționale, inclusiv medalia de aur a ASAS pentru omologarea soiurilor de cânepă Lv110 și Silvana, și medalia de argint acordată de FAO.
În 2018, Valeriu Tabără a fost ales în Comitetul De Conducere al Uniunii Academiilor Europene Agricole.
În urma unei intervenții chirurgicale pe cord deschis în 2012 și a unui grav accident rutier, Tabără s-a retras din viața politică activă, rămânând însă implicat în comunitatea științifică și academică.
Colectivul revistei Ferma transmite condoleanțe familiei îndoliate.