Infecţia ugerului cu astfel de microbi se manifestă şi are consecinţe dramatice, precum şi o evoluţie periculoasă atât pentru vaca bolnavă, cât şi pentru efectivul de animale din fermă.
Prin urmare, măsurile de prevenire şi tratamentul pentru o astfel de mamită diferă mult de cele aplicate pentru afecţiuni produse de microbi banali, care se găsesc permanent în adăpostul animalelor. În acest articol, ne concentrăm asupra acestora din urmă.
Tratarea mamitei ambientale
Infecţiile de acest tip sunt poduse de microbi care însoţesc vacile atât în adăpost, cât şi în afara lui, care se găsesc frecvent pe uger, pe sfârcuri, pe pielea animalelor şi a omului, pe ustensilele de muls şi pe recipientele de recoltare şi de manipulare a laptelui.
Dacă pătrund pe canalul sfârcului şi se instalează în „căpuşeala” mucoasă a acestuia, neprotejată de leucocite, keratine sau anticorpi, microbii se instalează cu uşurinţă, se înmulţesc şi produc infecţia: mai întâi o „aprindere” mai puţin evidentă a sfertului ugerului, urmată de o inflamaţie cu toate manifestările ei (roşeaţă, căldură, umflătură şi durere).
În acest stadiu, ugerul vacii devine foarte sensibil şi, în consecinţă, nu permite efectuarea manevrelor de muls.
De la asemenea vaci, laptele din sfertul de uger inflamat se mulge separat de cel din sferturile sănătoase şi se trece de urgenţă la tratarea inflamaţiei, introducând pe canalul sfârcului, în cisterna acestuia, dar şi în cea a sfertului mamelei, un unguent ce conţine o substanţă în stare să ucidă microbii invadatori.
Dacă inflamaţia sau mamita nu cedează la tratament, este obligatorie recoltarea unei probe de lapte de laborator pentru a constata ce fel de microbi au produs mamita şi, mai ales, ce preparat medicamentos este capabil să-i ucidă.
Odată identificat, medicamentul potrivit se cumpără de la farmacie şi se introduce periodic în cisternele inflamate ale ugerului, în conformitate cu instrucţiunile de folosire.
Reguli stricte de întreţinere şi de igienă
Manifestarea mamitelor ambientale poate fi prevenită, cu mult succes, dacă vei respecta cu stricteţe regulile de confort în întreţinerea vacilor, precum şi cele de igienă a mulsului. Animalul trebuie să se odihnească cât mai mult posibil într-o cuşetă confortabilă, fără dejecţii, de preferinţă cu aşternut din nisip de râu.
La începutul repausului mamar cisternele ugerului se tratează cu un unguent dezinfectant. Înainte de aplicarea paharelor de muls, sfârcurile se introduc în soluţia special preparată.
La fel se procedează şi după terminarea mulsului, după care vacile trebuie să fie dirijate spre ieslea plină de furaje proaspete, pentru a le forţa să mai stea în picioare încă cel puţin 30 de minute. În această perioadă, sfincterul de la capătul sfârcului se va închide ermetic.
Pe timpul mulsului se poartă mănuşi speciale, iar pentru ştergerea ugerului şi a sfârcurilor se folosesc prosoape de unică folosinţă. Pe parcursul zilei şi a nopţii adăpostul vacilor trebuie să fie curat, iar ustensilele de muls trebuie spălate, opărite şi dezinfectate permanent.
