
Dezvoltarea pieţei este datorată accelerării procesului de mecanizare a sectorului agricol în ţările în curs de dezvoltare, în special în regiunile intens populate cum sunt China şi India. Agricultura din aceste state este încă ineficient mecanizată, în comparaţie cu statele dezvoltate.
Mai mult, creşterea economică robustă din ambele ţări poate susţine o astfel de creştere, mai ales că şi consumul de produse agricole, pe cap de locuitor, este în creştere continuă.
În afară de China şi India, alte naţiuni în curs de dezvoltare, cu potenţial agricol uriaş, cum ar fi Brazilia, Indonezia, Rusia şi Thailanda, înregistrează cele mai creşteri ale sectorului agricol, urmare a mecanizării agriculturii, precum şi a creşterii veniturilor agricultorilor.
Piaţa maşinilor agricole din Europa de Vest va înregistra o creştere uşoară, atât datorită reducerii previzibile a bugetului UE în perspectiva modificării PAC de după 2013, dar şi datorită stabilităţii numărului de locuitori.
Atât Statele Unite cât şi Europa de Vest vor fi negativ afectate de tendinţa continuă de liberalizare a comerţului şi de reducerea măsurilor protecţioniste, cum ar fi subvenţiile naţionale pentru agricultori şi tarifele la importurile de produse agricole. Brazilia şi Rusia vor fi principalele state care vor beneficia de creşterea oportunităţilor de export la produsele agricole.
Livrare „de aur” pentru Challenger
Challenger a sărbătorit vânzarea celui de-al 500-lea tractor pe şenile, în Italia, prin livrarea unui MT765C poleit cu aur. Tractorul a fost predat fericitului proprietar, contractant şi fermier din localitatea San Bartolomeo, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în 18 iulie, la sediul Challenger din Parma, Italia.
Un adevărat fan al tractoarelor pe senile, pentru Luigi Gulinelli acesta este cel de-al şaselea Challenger cumpărat. Primul său model a fost MT765, achiziţionat de la dealerul Reni Macchine din Bologna în 2005.
Challenger deţine o cotă de piaţă de 75% din piaţa italiană de tractore pe şenile şi de 23% din piaţa totală pentru toate tractoarele din segmentul de putere de 270-570 CP.
Massey-Ferguson noi modele din seria 7600
Odată cu lansarea celor patru noi modele din seria 7600 de la Massey Ferguson (MF), viitorii proprietarii pot alege între transmisia Dyna-6 Semi-Powershift sau Dyna-VT transmisie automată. Ambele versiuni vor utiliza un motor AGCO Sisu echipat cu tehnologia SCR, care satisface reglementările IIIB privind emisia de gaze.
Modelele 7619 (185 CP), 7620 (200 CP) şi 7622 (215 CP) sunt dotate cu un motor de 6,6 litri şi transmisie Dyna-VT, în timp ce tractorul 7624 (235 CP) are transmisie Dyna-6, cu un motor de 7,4 litri.
La noile modelele dotate cu cutie de viteză Semi-Powershift, puterea s-a majorat cu 20-25 CP.
Modelele noi vor fi echipate la trei nivele de specificaţii: Essential, Efficient şi Exclusive. Nivelul Essential va fi dotat numai cu transmisie Dyna-6 şi va avea consola de comandă a transmisiei T-Bar montată.
Nivelul Efficient are noul modul de comandă Command Control Arm, cu manetă T-Bar, cu opţiunea de upgrade la un joy-stick multifuncţional. Nivelul Exclusive dispune de un joystick Multipad (foto) poziţionat în partea din faţă a cotierei din dreapta, cu opţiunea pentru joystick multifuncţional.
Comparativ cu modelele 6400/7400, cabina a fost reproiectată, având acum parbrizul curbat pentru a îmbunătăţi vizibilitatea, precum şi un nou sistem de iluminat suplimentar. Designul general al cabinei este îmbunătăţit iar scaunul poate pivota în continuare în lateral. Există de asemenea, opţiunea pentru o suspensie mecanică sau hidraulică a cabinei.
AGCO investeşte în China pentru producţia de tractoare
Grupul AGCO va investi aproape 350 milioane dolari în proiectarea şi fabricarea de tractoare în China, a anunţat Martin Richenhagen, preşedintele şi CEO al concernului. Investiţia va include proiectarea şi construirea unei fabrici pentru asamblarea tractoarelor de până la 125 CP şi de componente. Construirea fabricii poate începe în octombrie şi până la sfârşitul anului 2012 vor fi produse primele tractoare.
Compania a achiziţionat terenul pentru acest proiect dar locaţia sa nu a fost dezvăluită.
În luna aprilie a acestui an, AGCO a anunţat intenţia de a achiziţiona un pachet de 80% din Shandong Dafeng Machinery Co pentru a adăuga, în portofoliul său de produse pentru piaţa chineză, maşini pentru recoltarea de porumb, cereale, orez şi soia.
CNH – vânzările nete, în creştere
CNH Global NV a anunţat rezultatele financiare pentru trimestrul încheiat la 30 iunie 2011. Astfel, vânzările nete au crescut cu 24%, ajungând la 4,9 miliarde de dolari, ca urmare a condiţiilor comerciale favorabile pentru echipamentele agricole, precum şi a cererii mai mari în fiecare regiune.
Din volumul total, vânzările de utilaje agricole au crescut cu 22%, ajungând la 3,9 miliarde dolari. La echipamente pentru construcţii creşterea a fost de 30% şi au atins 1 miliard de dolari. Creşterea vânzărilor nete de echipamente pentru trimestrul al doilea a fost de 79% pentru echipamente agricole şi de 21% pentru utilaje de construcţii.
Distribuţia geografică a veniturilor pentru această perioadă a fost de 42% în America de Nord, 35% în Europa şi statele CIS şi de 15% în America Latină şi America de Nord.
Pentru anul 2011, obiectivele Grupului CNH sunt: modernizarea unităţilor de producţie, creşterea veniturilor cu 15-20% şi o marjă operaţională de cca. 7,1-7,9%.






