
După „Ziua grâului”, manifestare desfăşurată în vară, „Ziua porumbului” este cel de-al doilea mare eveniment organizat în 2013 de către Agroind Cauaceu împreună cu colaboratorii săi Agrotex Carei şi Promat Tasnad.
176 hibrizi de porumb
Cei prezenţi au avut posibilitatea să observe hibrizi de porumb în condiţii reale de teren şi într-un singur câmp demonstrativ organizat unitar. Astfel, s-au organizat loturi demonstrative pentru 176 de hibrizi de porumb, aparţinând companiilor: Pioneer, Monsanto, Euralis, Caussade, KWS, Limagrain, Syngenta, Summi Agro, Biocrop, RAGT, Saaten Union şi American Genetics. Fiecare lot a cuprins patru rânduri din fiecare hibrid, suprafaţa unui lot fiind de 1204 mp (2,8 x 430 m).
Recoltarea s-a făcut în zilele precedente evenimentului iar pentru vizualizare s-au păstrat numai câţiva metri din loturile demonstrative. Porumbul recoltat de pe fiecare lot a fost cântărit, apoi s-a determinat umiditatea şi greutatea hectolitrică.
Producţia medie realizată pentru toată suprafaţa cultivată a fost de peste 13 tone/ha (boabe stas), cele mai mici producţii obţinute fiind cu puţin sub 6 t/ha, iar cele mai bune au ajuns la aproape 16 t/ha (în condiţii de neirigat).
Anul acesta, deşi în zonă precipiaţiile au fost în limitele normale, acestea au lipsit în faza de umplere a boabelor şi, din această cauză, producţiile realizate nu au fost chiar la potenţialul genetic al hibrizilor. Inginerul Mihai Budai, cel care s-a ocupat de tehnologia de cultură, a remarcat faptul că „producţiile cele mai mari au fost realizate de către hibrizii tardivi, situaţie care se întâlneşte totuşi, în general, numai în unul din 3 sau 4 ani”.
Au fost prezente şi firme porducătoare de pesticide – BASF, DuPont, Bayer, Syngenta şi Belchim -, care şi-au prezentat portofoliul de produse pentru cultura de porumb şi tehnologia aplicată în cadrul acestor loturi demonstrative. De asemenea, au fost alături şi companiile producătoare de îngrăşăminte Azomureş, Holland Farming şi TimacAgro.
Agricultura – un domeniu cu parametri extrem de variabili
„Dacă de cele mai multe ori aceste evenimente se organizează pentru informarea fermierilor cu privire la tehnologiile de ultimă oră existente în piaţă, de această dată am vrut să arătăm că suntem, deopotrivă, (organizatori şi colaboratori) solidari cu partenerii noştri fermieri, indiferent de problemele cu care se confruntă an de an. Anul trecut am avut probleme cu arsiţa şi cu seceta, în schimb, acum ne confruntăm cu problema preţurilor la cereale.
Agricultura este un domeniu cu parametri extrem de variabili şi, de cele mai multe ori, greu de influenţat iar noi încercăm să le acordăm sprijinul şi întelegerea pentru a trece peste toate aceste încercări. Doresc să le multumesc pe această cale şi colaboratorilor noştri de la companiile participante pentru implicarea şi seriozitatea cu care au tratat acest eveniment de anvergură din zona noastră”, a declarat Dan Mihai Corbuţ, director general Agroind Cauaceu.
Demonstraţii cu utilaje
La finalul prezentărilor, Titan Machinery şi MEWI au făcut demonstraţii de recoltat, de pregătire a patului germinativ şi de semănat. Astfel, Titan Machinery a prezentat combina Case IH 61030, utilajul pentru prelucrarea primară a solului Great Plains TC 5311, în agrenaj cu tractorul Case IH Steiger 350 HD, şi semănătoarea Great Plains Centurion 600 cu tractorul Case IH Magnum 340.
Compania MEWI a pus la lucru combina Fendt 5270C, cultivatorul Horsch Tiger 4AS şi semănătoarea Horsch Sprinter 6ST, în agrenaj cu tractoarele Fendt.






