
Proiectul TOPPS urmărește diseminarea informațiilor privind bunele practici în domeniul siguranței utilizării pesticidelor (BMPs – Best Management Practices) și a recomandărilor pentru reducerea poluării apelor cu produse pentru protecția plantelor (PPP). Scopul principal este evitarea poluării apei prin surse punctiforme, drift (deriva de pulverizare) și infiltrare cu PPP, iar obiectivele cheie vizează comportamentul operatorului, utilizarea corectă și calibrarea echipamentelor și a infrastructurii. “Instrumentele” de acțiune ale proiectului vor fi materialele de instruire și de informare, trainingurile și demonstrațiile practice.
„Vom edita un ghid de bune practici pentru aplicarea substanțelor fitosanitare și un ghid de bune practici pentru lucrările solului și întreținerea solului, pentru a evita fenomenul de scurgere și de eroziune. Vor avea loc întâlniri cu fermieri, consultanți din domeniu, producători și comercianți de pesticide și de mașini agricole. Rolul principal este de a conștientiza pericolul reprezentat de contaminarea apelor cu pesticide, modul în care se pot polua sursele de apă, punctual sau difuz, prin distribuție pe suprafața solului sau punctual în fermă, ca urmare a unei alimentări incorecte a mașinii, prin spălarea sau alegerea incorectă a tipului de duză. Practic, demonstrăm operarea incorectă a substanțelor și a mașinilor de aplicare a pesticidelor cu exemple concrete. Departamentul de la USAMV Cluj are experiență în domeniu, precum și un stand pentru testarea echipamentelor de protecția plantelor”, ne-a declarat Ovidiu Ranta.
În cadrul proiectului vor fi cel puțin zece acțiuni cu actorii implicați, din care cinci se vor organiza în acest an. Există partea teoretică și una de demonstrații practice, unde vor fi prezentate concret umplerea și spălarea mașinilor de erbicidat, alegerea duzelor, diluția corectă etc.
„Cel mai important aspect este conștientizarea utilizatorilor de pericolul reprezentat de utilizarea necorespunzătoare a substanțelor fitosanitare, pe de o parte, și, pe de altă parte, a avantajelor pe care le oferă utilizarea corectă, atât pentru sănătatea mediului, a produselor agricole obținute și a consumatorului, precum și a celor care lucrează și manipulează aceste substanțe”, a mai spus Ranta.
De asemenea, calibrarea echipamentului de aplicare este esențială pentru eficacitatea tratamentului. Avantajele unei calibrări corecte sunt economia (reducerea costurilor), dar și pulverizarea uniformă, eficiența tratamentului și un impact minim asupra mediului înconjurător.
Impresia generală este aceea că în România suntem curați din acest punct de vedere, al poluării cauzate de folosirea în exces a PPP. Dar utilizarea incorectă (chiar în doze mici) a PPP poate polua. De asemenea, intervin și probleme de tasare și de compactare a solului.
Articol publicat in revista Ferma nr.5(166) 15 – 31 martie 2016





