Într-un moment de panică, printre şuvoaiele care-i măcinau munca, Laurenţiu Baciu l-a sunat pe Petre Daea. Ministrul Agriculturii l-a ascultat, apoi instantaneu a hotărât să meargă în ferma liderului LAPAR ca să vadă la faţa locului ce e de făcut. Vizita nu a fost împărtăşită nici măcar celui ce avea să fie „călcat” de ministru. Petre Daea mai trecuse prin Bacău, dar nu a intrat în ferma liderului LAPAR, declamând: „voi veni atunci când nu te vei aştepta şi când nu mă vei aştepta!”. Aşa se face că, dacă în după-amiaza de vineri ministrul era prin sudul judeţului Dolj, sâmbătă ajunsese deja în Bacău. A trecut mai întâi pe la centrul judeţean APIA, unde depunerile de cereri erau în grafic. Ministrul l-a întâlnit şi pe directorul DAJ, dar şi pe tânărul director OSPA Bacău, care era la muncă împreună cu doi ingineri în pedologie, pensionari.

În Dămieneşti, intemperiile naturii parcă l-au ales doar pe liderul LAPAR
Laurenţiu Baciu chiar a glumit amar spunând că eu l-am blestemat. Ca treaba să fie oablă, abia la plecarea de la sediul APIA Bacău spre ferma preşedintelui LAPAR, ministrul l-a sunat şi l-a întrebat pe Baciu unde e. Acesta era în fermă, acolo unde are şi locuinţa. Deşi obosit şi cu faţa vizibil brăzdată de îngrijorare, Laurenţiu Baciu a fost bucuros de venirea ministrului Agriculturii. Petre Daea şi-a luat cizmele şi deja celebra salopetă cu sigla APDRP şi a plecat cu maşina fermierului să vadă dezastrul. După ce a inspectat mai multe sole, Daea l-a încurajat şi a spus zâmbind: „e mai mult bine decât rău, domnule preşedinte, dar ar fi bine să plouă acum liniştit, ca să spele plantele şi vârfurile de creştere”. Unde era semănat proaspăt, a căutat seminţele, care erau deja încolţite. În multe zone ploaia spălase tot. În altele rămăseseră albii de torent care brăzdau sinuos printre plantele de porumb sau de floarea-soarelui proaspăt iţite.
Aşa fermier, aşa lider
După inspecţia de pe terenul afectat de ploaia diluviană, ministrul Agriculturii a purces în curtea fermei preşedintelui LAPAR, unde a vizitat flota de utilaje care, conform afirmaţiilor lui Laurenţiu Baciu, nu au fost achiziţionate prin proiecte europene: „Am făcut doar un proiect pe vremea lui Daniel Constantin şi mi s-au pus numai piedici, aşa că am renunţat să mai accesez fondurile europene”. Interesant este că depozitele de cereale au instalaţia de uscare a seminţelor alimentată cu gaze de sondă. „Era culmea să aduc gazul cu cisterna, când conducta trecea pe la poartă!”, a povestit Baciu cum a reuşit să-i convingă pe cei care produc gazul chiar pe dealurile din zonă să-l racordeze la sursă.
Ferma dă senzaţia de ordine şi profesionalism. Baciu este un fermier puternic şi priceput. Un om care a transformat de multe ori suferinţa în fericire şi neajunsurile în atuuri. Dar mă opresc aici, căci va spune lumea că Laurenţiu Baciu şi-a pierdut un critic, pe subsemnatul. Si nu este cazul! Asta pentru că vreau ca, într-o bună zi, liderul LAPAR să fie precum fermierul Baciu.
Articol publicat in revista Ferma nr. 10 (193) din 1-15 iunie 2017





