Departamentul de service, cel mai important din cadrul firmei, a fost mutat în totalitate în locaţia nouă. „Avem cinci posturi de service şi lucrăm cu cinci echipe de service plus echipele mobile. Din punctul nostru de vedere, service-ul este cel mai important lucru în desfăşurarea activităţii în domeniul nostru. Dacă nu eşti cu service-ul aproape de fermieri, nu reuşeşti să te impui pe piaţă. Practic, de fiecare dată, a doua întrebare după preţ este unde se face service-ul, în cât timp etc”, ne-a declarat Mihai Oană, director Vest Tract.

Vest Tract, companie cu capital integral românesc, îi are ca acţionari pe Sorin Stoia şi Nicolae Oană şi de un an de zile este importator oficial pentru tractoarele McCormick pe partea de vest a ţării (13 judeţe). De asemenea, tot de anul trecut, Vest Tract are exclusivitate pentru utilajele Sola în cinci judeţe (Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Alba şi Arad).

Anul trecut a fost unul de excepţie pentru compania timişeană: „Am fost al doilea cel mai mare dealer Maschio Gaspardo în România şi am reuşit să devansăm inclusiv dealerii naţionali consacraţi. Desigur, anul acesta ne dorim mai mult. Lucrăm cu un stoc fizic de peste o sută de utilaje. Finanţările ne ajută foarte mult, avem contracte de finanţare cu BNP Paribas şi UniCredit Leasing. Chiar anul acesta am avut o surpriză plăcută din partea UniCredit Leasing, care au fost mult mai receptivi la ceea ce înseamnă credite şi leasinguri agricole, timpii de răspuns sunt de 1-4 zile pentru aprobarea dosarelor”, a spus Sorin Stoia, director general Vest Tract.
Importator Dieci
De anul acesta, Vest Tract a devenit şi importator pentru încărcătoarele telescopice Dieci, pentru aceeaşi zonă ca şi pentru McCormick. „Dieci este unul dintre cei mai mari producători mondiali de încărcătoare telescopice şi ne bucură faptul că reprezentăm acest brand. Am început să ne consolidăm poziţia pentru semănătorile Sola – produse care nu au concurenţă. Iar de anul acesta suntem dealeri şi pentru headerele Capello, produse de top, din gama premium. Vom continua să vindem şi tractoare Belarus. Tentaţia este mare să vinzi mai multe branduri, dar noi ne dorim să avem un portofoliu de 4-5 branduri serioase, pentru care să fim importatori direcţi sau dealeri autorizaţi. Astfel putem să beneficiem de tot sprijinul producătorului, de consultanţă şi service”, a mai spus Mihai Oană.
Rezultatele bune obţinute anul trecut dovedesc faptul că strategia companiei este una de succes: „Anul trecut am vândut aproape 50 de tractoare şi circa trei sute de utilaje. Până la jumătatea anului 2017 ne-am dublat cifra de afaceri realizată anul trecut în primele şase luni şi sunt şanse mari ca până la finalul anului să continuăm în acelaşi ritm”, a afirmat Sorin Stoica.
Din vara aceasta, Andor Olah este noul director comercial al Vest Tract: „Ne bucurăm că Andor Olah s-a alăturat echipei noastre de vânzări şi ne dorim să întărim în continuare departamentul de vânzări. Până în toamnă vom avea un total de şase agenţi de vânzări, coordonaţi de Andor Olah”, a precizat Mihai Oană.
În viitorul apropiat, Vest Tract intenţionează să deschidă două noi puncte de lucru, unul în judeţul Bihor, lângă Oradea, şi un al doilea în Cluj, probabil la Jucu.
„Toate la timpul lor” – sloganul companiei exprimă dorinţa Vest Tract de a creşte sănătos, corect, pas cu pas. „Service-ul şi, în final, relaţia cu furnizorul şi clientul sunt cele mai importante în acest domeniu de activitate”, a încheiat Sorin Stoia.
DEMO TOUR 2017
Evenimentul „Demo Tour 2017”, organizat de Vest Tract împreună cu Maschio Gaspardo România la mijlocul lunii iulie, a inclus o demonstraţie în câmp cu tractoarele McCormick şi utilajele Maschio Gaspardo. La Checea – jud. Timiş, cei peste 70 de fermieri prezenţi au putut vedea în lucru tehnica McCormick împreună cu cinci dintre cele mai reprezentative utilaje Maschio Gaspardo: plugul reversibil Lelio M4, grapa cu discuri Veloce 300, cultivatorul Teremoto 400, grapa rotativă DM 4000 şi presa de balotat Entry 120. „Avem o relaţie foarte bună cu Maschio Gaspardo. Toată gama de utilaje Maschio Gaspardo s-a vândut foarte bine, mai ales cele din promoţii: semănătorile de cereale şi prăşitoarele, plugurile, grapele cu discuri, scarificatoarele, gruberele şi cultivatoarele. Este un mare avantaj să avem fabrica în ţară, avem tot suportul tehnic şi un stoc impresionant de piese de schimb”, a declarat Mihai Oană.
Articol publicat in revista Ferma nr. 14 (197) din 15-31 august 2017






