Prezent la Agritechnica 2017 cu un stand impunător, producătorul de utilaje Maschio Gaspardo a prezentat în premieră o serie de inovaţii: semănătoarea de precizie CHRONO, noul pulverizator purtat GP1, semănătoarea CORONA X-FORCE SC; UNICO – plugul cu paralelogram pentru arătura cu roţile în brazdă; MONDIALE 120 COMBI – presa pentru baloţi rotunzi combinată cu dispozitiv de înfoliere; grapa rotativă JUMBO; PRIMO – distribuitorul de îngrăşăminte cu doză variabilă.

• CHRONO – semănătoare de precizie pentru însămânţarea de mare viteză – poate atinge în lucru 15 km/h şi creşte productivitatea cu peste 50%. Câştigătoarea premiului „SMAU 2017 pentru inovare” este echipată cu un nou distribuitor de seminţe din aluminiu, acţionat electric. Semănătoarea este alcătuită dintr-o cameră de intrare a seminţelor, în lateralul căreia se roteşte un disc perforat prin care sunt împinse seminţele. După ce ies din cameră, ele ajung pe noul transportator pneumatic Chrono, care le depune în pământ cu o viteză ridicată. O fotocelulă amplasată sub cameră monitorizează viteza de cădere, în timp ce discul de acoperire a seminţelor (din cauciuc moale şi cu funcţie de autocurăţare) le fixează exact în punctul de cădere, asigurând precizia semănatului.
• GP1 – pulverizator purtat. La 3 ani după achiziţionarea gamei de pulverizatoare, Maschio Gaspardo a lansat, în premieră absolută la Agritechnica 2017, primul pulverizator purtat sub marca Gaspardo. GP1 este disponibil cu rezervor de 1200, 1500 sau 1800 litri şi oferă cinci versiuni de braţe (cu lungimi de 15, 18, 21, 24, 27 şi 30 m).
Una dintre variatele dotări opţionale, care îmbogăţesc performanţele pulverizatorului şi permit obţinerea unui tratament precis, vizează controlul automat al secţiunilor, care este extrem de util în apropierea obstacolelor şi pentru a evita suprapunerea. GP1 oferă, de asemenea, posibilitatea dozării variabile, pentru a optimiza protecţia în funcţie de necesităţi.
Distanţa braţului faţă de sol sau cultură se păstrează constantă datorită unui sistem optic de control al distanţei, astfel încât bara este menţinută întotdeauna paralelă cu solul, chiar şi la viteze mari şi pe teren accidentat.
GP1 va fi disponibil şi în versiunea ISOBUS.
Semănătoarea combinată Corona X-Force SC – versatilă şi puternică
Portdiscul incisiv, tăvălugul cu 12 roţi şi noua bară de însămânţare ranforsată X-FORCE (amortizată cu bucşe de cauciuc) permit adaptarea maşinii la orice condiţii de lucru. Această combinaţie este cel mai bun compromis între capacitatea de lucru şi calitatea însămânţării, în toate condiţiile de lucru.
Corona X-Force SC permite fertilizarea concomitentă cu însămânţarea. De asemenea, realizează un pat germinativ ideal. Portdiscul frontal incisiv asigură o afânare optimă a solului şi îngroparea resturilor vegetale. Maşina este ideală atât datorită razelor de lucru medii şi mari, cu beneficii agronomice la nivelul patului germinativ, cât şi datorită faptului că portdiscul însuşi efectuează o primă îndepărtare mecanică a buruienilor.
Versatilitate – Noua bară de însămânţare, realizată cu un braţ de legătură pe două rânduri bine distanţate, a fost montată cu suspensii pe bucşe de cauciuc. Unitatea de însămânţare este echipată cu discuri duble (diametru 180 mm) şi cu o roată posterioară pentru controlul adâncimii de însămânţare şi pentru reconsolidarea brazdei. Aceste dotări asigură precizie extremă, pentru o depunere uniformă a seminţelor în orice de condiţii şi la orice viteze.
Autonomie îndelungată – Buncărul de 4.100 de litri permite însămânţarea unor loturi mari în deplină autonomie, fără a fi nevoie de pauze pentru alimentare. Cele două compartimente pentru seminţe/îngrăşăminte au o capacitate de 2460 litri şi respectiv 1640 litri.
Buncărul presurizat – închis ermetic – asigură o presiune constantă în interior. În acest fel, alimentarea cu seminţe şi îngrăşăminte către elementele de distribuţie este omogenă pe tot parcursul însămânţării. Astfel, precizia de însămânţare s-a îmbunătăţit semnificativ.
În numerele viitoare ale revistei Ferma vom reveni cu alte noutăţi Maschio Gaspardo prezentate la Agritechnica 2017.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 21/204 (editia 1-14 decembrie)






