Astfel, în portofoliul Mitas se găsesc acum şi anvelopele: VF 1000/65R32 CFO 200A8 HC3000R TL şi 800/65R32 IMP 185D AGRITERRA 04 TL, precum şi modelele: 650/65R42 IND 176A8/171D HCM TL şi VF 480/70R38 172D HC2000 TL.
Expoziţia internaţională de tehnică agricolă FIMA 2020 s-a desfăşurat în perioada 25-29 februarie la Zaragoza, în Spania.

Capacitate de încărcare aproape dublă
Noua anvelopă VF 1000/65R32 CFO 200A8 HC3000R TL aparţine gamei Mitas VF (Very High Flexion), are o capacitate de încărcare cu aproape 40% mai mare decât anvelopele de tractor standard şi îşi păstrează aceste caracteristici neschimbate în cazul utilizării în intervalele de viteză recomandate.
„Anvelopa are puterea de a absorbi aceeaşi capacitate de încărcare pentru tot intervalul de viteză recomandat, ceea ce înseamnă că fermierii nu mai trebuie să ajusteze presiunea în pneuri în funcţie de viteză. Amprenta mai mare a anvelopelor VF duce, de asemenea, la o compactare mai mică a solului, îmbunătăţeşte protecţia solului, asigurând în acelaşi timp o transmisie mai bună a puterii şi patinare limitată”, a explicat Pavel Kott, managerul de produs anvelope agricole Mitas.
VF 1000/65R32 CFO 200A8 HC3000R TL are un nou model de rulare „rotunjit” (HC3000R) care se bazează pe modelul HC3000, utilizat pe scară largă pentru combine. Noul model al benzii de rulare prezintă crampoane rotunjite, ceea ce asigură un contact mai blând cu terenul, în special atunci când întoarceţi pe câmp sau pe pajişti. Anvelopa va fi oferită într-o versiune CFO (Cyclic Field Operation) consolidată, permiţând o capacitate de încărcare mai mare în timpul operaţiunilor de recoltare, comparativ cu pneurile cu o construcţie standard.
Proprietăţi superioare de autocurăţare şi de tracţiune
Ce-a de-a doua anvelopă complet nouă este 800/65R32 IMP 185D AGRITERRA 04 TL, model care extinde gama de anvelope radiale Mitas AGRITERRA. Aceasta are o capacitate mare de încărcare şi este proiectată pentru roţi nedirectoare, pentru o gamă largă de vehicule agricole (în special camioane şi remorci agricole).
Anvelopele din gama AGRITERRA 04 sunt concepute, în principal, pentru lucrul pe terenuri agricole şi pe păşuni şi are proprietăţi superioare de autocurăţare şi de tracţiune, în acelaşi timp, cu o acţiune mai blândă asupra solului. Datorită cramponului rotund şi al amprentei extinse, anvelopele AGRITERRA 04 nu au o acţiune mecanică agresivă asupra pajiştilor, au o rezistenţă redusă la rulare şi sunt silenţioase. Toate acestea au ca rezultat final şi un consum mai redus de combustibil.
Noi dimensiuni la anvelopele HCM
Tot la expoziţia FIMA 2020 au fost prezentate noile modele de anvelopele Mitas 650/65R42 IND 176A8 / 171D HCM TL şi Mitas VF 480/70R38 172D HC2000 TL.
Anvelopele Mitas 650/65R42 IND 176A8 / 171D HCM TL au fost lansate în 2019. Gama de anvelope HCM (High Capacity Municipal) este oferită acum în 12 dimensiuni, de la 18 la 42 inci. Concepute pentru a fi utilizate în toate anotimpurile, aceste anvelope sunt potrivite în special pentru tractoarele municipale şi rutiere, precum şi pentru încărcătoarele telescopice.
Durabilitatea ridicată este principala lor caracteristică şi se datorează construcţiei radiale cu centură de oţel şi designului unic al benzii de rulare din partea centrală a anvelopei. ~n plus, lăţimea diferită a muchiilor multiple ale crampoanelor asigură o tracţiune mai bună. Anvelopele HCM oferă proprietăţi de auto-curăţare excelente, precum şi zgomot şi vibraţii reduse.
Noul model VF 480/70R38 172D HC2000 TL este parte a gamei Mitas HC2000 proiectată pentru tractoare cu putere mare. ~n prezent Mitas oferă 15 dimensiuni pentru gama de anvelope HC2000, care a fost extinsă semnificativ în ultimii ani, fiind lansate 8 noi dimensiuni în ultimii trei ani. Datorită tehnologiei VF (Very High Flexion), aceste anvelope pot fi folosite cu presiune constantă la orice viteză recomandată pentru utilizare.
PARTE A GRUPULUI TRELLEBORG
Mitas este unul dintre brandurile de anvelope lider în Europa pentru maşini agricole, construcţii, echipamente de manipulare a materialelor, motociclete şi alte segmente de specialitate. Anvelopele Mitas sunt produse în Republica Cehă, Statele Unite, Serbia şi Slovenia.
Articol publicat în revista Ferma nr. 5/254 (ediţia 15-31 martie 2020)






