Pe fermieri îi paşte falimentul. Seceta şi interzicerea exporturilor de animale vii - principalele probleme - Revista Ferma
5 minute de citit

Pe fermieri îi paşte falimentul. Seceta şi interzicerea exporturilor de animale vii – principalele probleme

Agromalim continuă să fie locul de întâlnire şi de dialog deschis între fermieri, asociaţiile profesionale şi autorităţile locale şi naţionale, în special cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

Fermierii in dialog cu ministrul Tánczos Barna la Agromalim 2026

La întâlnirile dintre fermieri şi oficialităţile prezente la Agromalim 2026, discuţiile au fost aplicate şi problemele au fost expuse pe larg, dar sesiunile de întrebări au continuat să rămână fără multe dintre răspunsurile dorite de crescătorii de animale.

Ce au cerut fermierii ministrului Tánczos Barna?

Discuţiile crescătorilor de ovine cu ministrul Tánczos Barna s-au concentrat pe acordarea unor despăgubiri pentru furajarea tineretului și oilor reformă, grav afectate de secetă, precum şi pe realuarea comerţului cu animele vii către ţările terţe. „Nu ştim unde vom ajunge cu cele două mari necazuri, seceta și exportul de animale închis. Aproximativ un milion de animale nu au fost exportate, au ajuns la 50-60 kg şi sunt în continuare furajate, mănâncă şi nu mai pun spor, doar mănâncă, iar de aici încolo începe pericolul falimentului”, a avertizat Nicolae Cioranu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana”.

Nicolae Cioranu

Ministrul Tánczos Barna a abordat deschis dialogul cu fermierii şi cu reprezentanţii asociaţiilor, dar a fost rezervat în privinţa reluării exporturilor de animale vii, cel puţin până când va fi recâştigată încrederea Comisiei Europene în ANSVSA şi cu condiția respectării normelor de biosecuritate la nivel naţional.

”Avem doar praf pe câmp”

Declanşată în iarnă, scăderea accentuată a prețului la lapte este o problemă a crescătorilor, dar nu cea mai mare. „Am înţeles conjunctura mondială în ceea ce priveşte scăderea prețului pentru lapte, dar în momentul de față cea mai mare problemă în vestul țării este lipsa cronică de precipitații. Desigur, statul nu poate să facă ploaie, dar un management al apei și o reglementare în această direcție cu siguranță este de datoria sa. Avem doar praf pe câmp”, a rezumat fermierul arădean Szilamer Boldis situaţia actuală din teren.

„Prețul laptelui este în creștere ușoară, dar cu siguranță nu va mai fi ca anul trecut. Însă stresul nostru cel mai mare este faptul că nu avem apă, iar anul 2027 este o incertitudine totală”, a spus Szilamer Boldis.

Seceta lasă fermele fără furaje

„Am început să pregătim terenurile și nu avem curajul să semănăm orzul, prima cultură furajeră de anul viitor pentru crescătorii de vaci de lapte”, a mai spus fermierul, aceasta în condiţiile în care rezerva actuală de furaj este oricum limitată. La mijlocul lunii septembrie, Szilamer Boldis mai avea porumb siloz pe stoc doar pentru 60-70 de zile. A redus la minimul posibil porumbul siloz din raţie şi căuta să cumpăre porumb siloz în baloți înfoliaţi. Cel mai probabil, în viitor, va trebui să scoată din raţie acest furaj.

Despăgubirile – o ultimă speranță

Fermierii afectați de secetă așteptau varianta finală a legii privind cuantumul despăgubirilor şi condiţiile de acordare a banilor, sperând că vor găsi înțelegere şi la Ministerul de Finanțe”, a subliniat Pavel Iovăneasă, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „Retezatul-Hațeg”: „Noi tot vorbim despre hotărâri ale Ministerului Agriculturii, dar trebuie să primim și finanțare, pentru că banii sunt la alt minister şi nu se ştie dacă bugetul o va permite. Destul de târziu ne-am trezit şi noi, cei care încercăm să reprezentăm atât cât putem sectorul ovin, să facem solicitări. Dar un ajutor ar fi binevenit”.

Pavel Iovaneasă

Animalele au luat „caimacul” la Agromalim 2026

Sectorul zootehnic a dominat agenda Agromalim şi în 2026, atât pentru fermierii profesioniști, crescători de bovine şi ovine, cât și pentru publicul larg, care a fost atras de sectorul de păsări de rasă, iepuri şi animale de companie.

Au fost prezentate exemplare frumoase de Bălţată românească şi de Brună de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor (SCDCB) Arad şi de la Asociaţia Crescătorilor de Animale Arad, precum şi ovine din fermele membrilor Asociaţiei Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crişana”. Vizitatorii au putut observa atât performanţele genetice ale acestor rase, cât şi adaptarea lor la condiţiile existente acum în fermele din ţară.

De asemenea, au fost expuse cele mai noi tehnologii, echipamente şi soluții destinate adăposturilor, sisteme de muls automatizat, de furajare și pentru monitorizarea stării de sănătate şi pentru managementul animalelor.

„Din nou cortul ovinelor a fost foarte căutat, începând de la copii de școală şi până la oamenii în vârstă, cu toții au degustat produsele: pastramă de oaie, cârnaț de oaie, salam din carne de oaie, rotisor, grătare, totul din carne de oaie. N-am auzit pe nimeni să spună că nu-i bun produsul din carne și din lapte de oaie”, a spus cu satisfacţie Nicolae Cioranu.

Agromalim 2026

De la cercetare, la soluţii aplicate în fermă

Beneficiind de spaţiul generos oferit de Expo Arad şi de sprijinul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, la Agromalim 2026 s-au desfăşurat o serie de evenimente conexe, workshopuri și simpozioane, precum manifestările dedicate sectorului creşterii animalelor: „Noutăți în cercetarea agricolă”, organizate de SCDCB Arad, şi „De la cercetare la fermă: Rezultate și soluții practice prin proiectele ADER-MADR”, unde au fost prezentate soluții aplicate şi rezultate ale proiectelor pentru fermieri.

Citeşte şi: 4 medalii de aur și 27 de medalii de argint – Câștigătorii Premiilor pentru Inovare EuroTier 2026

Bruna, SCDCB Arad

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×