Alexander Degianski, fermier din județul Timiș și director Forest and Biomass Romania SA, lansează o inițiativă inedită dedicată studenților care vor să experimenteze agricultura exact așa cum este ea în realitate, nu doar din manuale.

Acesta pune la dispoziție 5 parcele a câte 3 hectare, pentru 5 perechi de studenți, fiecare echipă fiind formată dintr-un student de la Facultatea de Agricultură din Timișoara și un student de la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor – Universitatea de Vest din Timișoara.
FERMIER PE BUNE, ȘANSA UNUI PROFIT REAL!
Ideea este simplă: un tehnolog și un economist de fermă, care să lucreze împreună, așa cum se întâmplă într-o exploatație agricolă reală.
Fiecare pereche își va alege trei culturi, va stabili tehnologia de cultură, va urmări costurile, se va ocupa de birocrația specifică și va trata parcela primită ca pe o mini-fermă independentă.
La finalul anului agricol, dacă activitatea generează profit, Alexander Degianski va multiplica suma obținută de cinci ori, iar câștigul va reveni integral studenților. În plus, transportul până la ferma din localitatea Giulvăz județul Timiș este asigurat.
Înscrierile sunt deschise până la 15 martie, iar cei interesați sunt invitați să trimită un e-mail cu datele de contact la adresa: brigitte.lombrea@forbiom.eu
Prin această inițiativă, Alexander Degianski își propune să creeze o punte reală între mediul universitar și practica agricolă, oferind studenților șansa de a lua decizii cu impact concret și de a învăța din rezultate reale.
ALEX DEGIANSKI: NU POȚI SĂ FACI AGRICULTURĂ FĂRĂ SĂ ȚII CONT DE PARTEA ECONOMICĂ!”
”Nu e prima încercare de acest gen. În fiecare an îmi spun să nu mai am astfel de inițiative, dar mă răzgândesc, cu speranța că poate găsesc măcar un student căruia să îi schimb optica, să îl ajut, să îl angajez… Din păcate, am avut multe dezamăgiri până acum.
Ideea cu aceste echipe este că într-o fermă nu mai poți să fii doar agricultor, fără să ții cont de partea economică. Degeaba faci producție de 10 tone dacă ai costuri mai mari decât producția.
Îmi doresc ca studenții să înțeleagă că în prezent scopul nu mai este producția cât mai mare, indiferent de costuri, ca să fim într-o întrecere din asta socialistă. NU!
Hai să vedem cum funcționează o fermă și cu economist, și cu agronom, și cu IT-ist. Trebuie și îmi doresc să fie un mic model”, ne-a explicat Alexander Degianski decizia care a stat la baza inițiativei sale.







