LELY - tehnologia viitorului - Revista Ferma
8 minute de citit

LELY – tehnologia viitorului

În fermele de vaci de lapte, luna decembrie nu aduce schimbări semnificative de ritm. În timp ce majoritatea oamenilor îşi pregătesc zilele libere şi programul de sărbători, crescătorii ştiu că rutina din grajd rămâne aceeaşi: mulsul continuă, monitorizarea efectivului la fel, iar timpul liber rămâne, de cele mai multe ori, un lux.

LELY

Există o vorbă nerostită printre crescătorii de vaci de lapte: „La noi, Crăciunul vine între două mulsori”. Iar cine a trăit măcar o zi într-o fermă zootehnică ştie că nu e o glumă. Laptele nu aşteaptă. Nici în Ajun, nici după Revelion. De aceea, sfârşitul de an nu înseamnă neapărat odihnă pentru crescători, ci mai degrabă un amestec de oboseală, responsabilitate şi dorinţa de a ţine totul sub control până la ultimul litru din anul care se încheie.

Şi totuşi, ceva s-a schimbat în ultimii ani din această rutină. Tot mai mulţi fermieri descoperă că nu este obligatoriu ca munca în fermă să fie sinonimă cu absenţa totală a timpului liber. Cei care au trecut la mulsul robotizat descriu altfel luna decembrie. Nu ca pe o pauză – pentru că vacile tot trebuie hrănite şi mulse – dar cu siguranţă ca pe un final de an mai liniştit, mai previzibil, mai… uman.

LELY a schimbat complet ritmul fermelor de lapte

În centrul acestei schimbări de ritm se află tehnologiile care permit fermierilor să preia controlul asupra activităţilor repetitive şi consumatoare de timp. Iar dintre toate sistemele care au contribuit la transformarea modului în care se lucrează astăzi în fermele de lapte, cele realizate de LELY au devenit un reper în industria mulsului robotizat. Pentru numeroşi crescători, introducerea unui robot de muls sau a unui sistem automatizat de hrănire a însemnat trecerea de la un program rigid, dictat de orele fixe de muls, la un model de lucru mai flexibil, bazat pe date şi monitorizare în timp real.

Cornelis si Arij van der Lely LELY - tehnologia viitorului
Busturile lui Cornelis şi Arij van der Lely, expuse la sediul central al companiei din Maassluis.

În multe cazuri, LELY nu a schimbat doar modul de muls, ci întregul ritm al fermei: de la circulaţia vacilor, la managementul furajelor, până la evaluarea atentă a bunăstării şi sănătăţii fiecărui animal. Această evoluţie nu a apărut însă peste noapte. Ea este rezultatul unei poveşti care începe în urmă cu mai bine de şapte decenii, în Olanda, acolo unde doi fraţi au decis că viitorul agriculturii trebuie construit prin inovaţie. Şi aceasta este, de fapt, povestea LELY…

Spiritul olandez al inovaţiei

Totul a început în 1948, într-o perioadă în care mecanizarea abia prindea contur, iar ideile curajoase păreau uneori prea îndrăzneţe pentru realitatea fermelor europene. Se întâmpla la Maassluis, o mică aşezare portuară, unde Cornelis şi Arij van der Lely priveau dincolo de constrângerile vremii şi îşi imaginau o agricultură mai eficientă, mai uşoară şi mai puţin dependentă de efortul fizic.

Cu idei îndrăzneţe, dar bine gândite, au început să pună bazele unei companii care avea să schimbe pentru totdeauna modul în care se lucrează în fermele de lapte. Prima lor invenţie a fost un utilaj pentru manipularea fânului (Lely Acrobat) – simplu, robust şi ingenios. În pofida resurselor limitate şi a scepticismului iniţial, utilajul s-a dovedit eficient şi fiabil. Acest succes i-a încurajat pe fraţi să continue să inoveze, iar compania, pornită modest, începea să capete o reputaţie pentru soluţii practice, dar inovatoare, adaptate nevoilor reale ale fermierilor.

Anii ’60 şi ’70 – extinderea şi consolidarea

În deceniile următoare, compania a început să îşi extindă gama de utilaje, păstrând acelaşi principiu care consacrase prima invenţie: produse robuste, eficiente şi adaptate nevoilor reale ale fermierilor. În această perioadă au apărut echipamente precum LELY Lotus şi LELY Splendimo, destinate prelucrării furajelor, care au impus noi standarde de performanţă şi fiabilitate.

LELY distribuitor de ingrasaminte LELY - tehnologia viitorului
În 1957, LELY a lansat un distribuitor centrifugal de îngrăşăminte, cu disc rotativ, tras iniţial de cai.

Succesul a depăşit relativ rapid graniţele Olandei, iar LELY a început să fie percepută nu doar ca un producător de utilaje, ci ca un partener al fermierilor, capabil să le uşureze munca şi să crească productivitatea. Extinderea internaţională a fost graduală, dar constantă, iar brandul a devenit un simbol al inovaţiei şi al eficienţei în agricultură.

Robotul care a reinventat industria

Anii ’90 au adus o schimbare decisivă în filozofia LELY. Dacă începuturile companiei au fost legate de mecanizare şi inovare în prelucrarea furajelor, finalul secolului XX a inaugurat cu adevărat revoluţia robotică în ferme. După ani de testări intense, în 1992 LELY a lansat Astronaut, primul robot de muls comercial din lume. Ceea ce părea science-fiction la acel moment, a devenit rapid standardul industriei.

LELY Astronaut
În 1992, LELY a lansat Astronaut, primul robot de muls comercial din lume, deschizând astfel calea automatizării în fermele de lapte.

Astronaut nu era doar o maşină, era o schimbare de paradigmă. Vacile îşi stabileau singure ritmul de muls, fermierul primea date precise despre fiecare animal, productivitatea creştea, iar munca grea se transforma în management asistat digital. Într-o epocă în care agricultura era tot mai presată de lipsa forţei de muncă şi de nevoia de optimizare, LELY a oferit astfel exact instrumentul potrivit la momentul potrivit.

Transformarea completă a grajdului

Un moment esenţial în istoria recentă a companiei a fost vânzarea, în 2017, a diviziei de utilaje pentru fân şi furaje către AGCO, concentrându-se exclusiv pe automatizări şi robotică pentru fermele de lapte. Această repoziţionare a permis companiei să accelereze dezvoltarea de soluţii integrate şi inovatoare, menite să optimizeze fiecare aspect al fermei şi să reducă efortul uman.

Citeşte şi:
Pe urmele inovației: în vizită la fermele LELY din Olanda

Astăzi, gama de tehnologii LELY include echipamente care au redefinit complet modul de lucru în grajd:
• LELY Juno, robotul de împins furaje, asigură că hrana este distribuită uniform şi constant, fără intervenţie manuală.
• LELY Vector oferă un sistem complet automatizat de hrănire şi gestionare a furajelor, integrând monitorizarea consumului şi optimizarea dietelor pentru fiecare vacă în parte.
• În plus, soluţiile de bunăstare şi gestionare a efectivului, precum LELY Discovery sau LELY Calm, permit fermierilor să urmărească sănătatea, confortul şi comportamentul animalelor, transformând fermele tradiţionale în unităţi complet automatizate şi inteligente.

LELY Discovery
LELY Discovery

Astronaut A5 Next – inteligenţă artificială şi viziune 3D

Iar această evoluţie tehnologică atinge astăzi un nou vârf odată cu LELY Astronaut A5 Next, cea mai avansată generaţie de robot de muls creată vreodată de companie. Dacă primele modele aduceau automatizarea în grajd, A5 Next împinge limitele spre ceea ce înseamnă mulsul de precizie. Noua cameră cu laser integrată, capabilă să urmărească sferturile de uger cu precizie milimetrică, oferă o ataşare mai rapidă, mai blândă şi mai precisă, indiferent de conformaţia ugerului sau de mişcările vacii.

Sistemul combină inteligenţa artificială, imagistica laser şi viziune 3D pentru a analiza în timp real poziţia animalului, pentru a ajusta automat braţul robotic şi pentru a optimiza întregul proces de muls, reducând la minimum intervenţia umană.

De la jocurile copilăriei, la roboții care mulg vacile cu tehnologie laser şi AI

Este impresionant să vezi cum, în 2025, tehnologia LELY reuneşte algoritmi avansaţi, senzori inteligenţi şi robotică de înaltă precizie – iar totul porneşte dintr-o poveste începută în anii ’40, când doi fraţi olandezi, Cornelis şi Arij van der Lely, construiau machete din piese Meccano. De la jocurile copilăriei, la robotul care mulge vacile cu tehnologie laser şi AI: aceasta este, poate, cea mai frumoasă dovadă că viziunea lor a evoluat fără să-şi piardă esenţa: dorinţa de a face munca fermierilor mai uşoară, mai eficientă şi mai demnă de timpul lor.

Astronaut A5 Next
Astronaut A5 Next, lansat anul acesta, combină precizia şi eficienţa tehnologică cu inteligenţa artificială pentru a monitoriza şi gestiona fiecare vacă individual.

FERMIERII ROMÂNI, CONECTAŢI LA TEHNOLOGIE

În România, LELY a construit deja o comunitate dinamică de fermieri care au ales să adopte tehnologia pentru a-şi eficientiza activitatea şi a îmbunătăţi bunăstarea animalelor. Prin robotizarea mulsului, automatizarea hrănirii şi monitorizarea digitală a efectivului, aceste ferme au reuşit să transforme munca zilnică într-un proces mai previzibil şi mai puţin solicitant.

Citeşte şi:
Prima fermă cu 5 roboţi de muls LELY din România

Astfel, chiar şi în perioadele cele mai aglomerate, cum sunt sărbătorile de iarnă, fermierii români pot gestiona mai uşor activităţile din grajd, beneficiind de avantajele unei ferme moderne şi inteligente, în care tehnologia lucrează alături de om pentru performanţă şi confort.

Accesează acest link şi urmăreşte un video de prezentare…

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×