Îi spune ”Roundhouse”, adică rotondă, ceea ce înseamnă construcţie circulară cu acoperiş în formă de cupolă. Este creaţia olandezilor de la ID Agro şi reprezintă un concept de grajd cu totul inovator pentru exploataţiile zootehnice.

Am aflat despre acest tip de adăpost cu ocazia târgului AGRARIA, unde am discutat cu proprietarul şi directorul general al companiei, Erik Lindeboom. Olandezul mi-a vorbit despre viziunea din spatele acestui proiect, despre modul în care designul circular contribuie la bunăstarea animalelor şi eficienţa fermelor, precum şi despre succesul pe care acest concept l-a avut deja în alte ţări europene.
Confort pentru animale, uşurinţă pentru fermieri
„Roundhouse este mai mult decât un simplu grajd. Este un spaţiu proiectat cu grijă pentru a îmbina nevoile animalelor cu cele ale fermierilor moderni. Structura circulară, cu un diametru de peste 30 de metri şi o suprafaţă generoasă de aproape 720 mp, a fost gândită să maximizeze confortul, funcţionalitatea şi eficienţa”, mi-a explicat Erik.
În mijlocul acestui adăpost inovator se află un centru de control, care oferă fermierului o privire de ansamblu asupra întregului spaţiu. De aici, activităţile precum tratamentele veterinare, monitorizarea animalelor sau pregătirea pentru transport pot fi realizate cu uşurinţă şi rapiditate. Totodată, forma circulară ajută la distribuirea uniformă a fluxului de aer şi la asigurarea unei ventilaţii naturale constante. Astfel, se creează un mediu sănătos, lipsit de gazele nocive care se pot acumula în alte tipuri de adăposturi.
Simplu de construit şi ușor de gestionat
Deşi pentru România este un concept cu totul nou, astfel de stabilimente există deja şi nu doar în Olanda, ci şi în ţări precum Anglia, Franţa sau Germania. „Am implementat astfel de proiecte inclusiv în Cehia şi acum ne pregătim să construim în Italia. Fermierii sunt interesaţi de sistemul pe care noi îl propunem pentru că este simplu de construit şi de gestionat. Marele avantaj este că poţi manipula în siguranţă animalele. O singură persoană poate face toată treaba. Şi vorbim de un adăpost standard de 30,25 metri în diametru care poate găzdui 150 de tăuraşi sau 100 de vaci mame. Un singur om e suficient pentru a hrăni animalele, pentru a le ghida spre boxa de separare unde se fac tratamentele. Tot aici poţi cântări produşii înainte de a-i trimite la abator”, a ţinut să menţioneze Erik Lindeboom.
Dimensiuni adaptate nevoilor fiecărei exploataţii
În momentul de faţă există trei mărimi diferite de grajduri circulare, cu diametrul de 22, 30 şi 45 de metri, respectiv suprafeţe interioare de 411, 718 şi 1590 mp. În varianta cea mai mare, un astfel de grajd poate găzdui 200 de vaci mame sau 300 până la 400 de tăuraşi pentru îngrăşare cu greutatea de 500 kg. Chiar şi în aceste condiţii de densitate crescută, accesul la animale este foarte facil.

„În principiu, aceste adăposturi pot fi personalizate, în funcţie de nevoile crescătorilor de animale. Spre exemplu, dacă un client doreşte să echipeze grajdul cu ventilatoare, noi le putem furniza. De asemenea, există şi posibilitatea acoperirii cu o prelată împotriva vântului pentru condiţii climatice mai aspre”, ne-a mărturisit antreprenorul olandez, care a studiat economia la prestigioasa universitate Wageningen.
AVANTAJE CONCRETE
Mai puţin stres, mai multă productivitate
• Un aspect cheie al Roundhouse este designul său care favorizează bunăstarea animalelor. Forma circulară reduce stresul asupra animalelor prin eliminarea colţurilor în care acestea s-ar putea aglomera.
• În acelaşi timp, lumina naturală şi ventilaţia contribuie la un mediu mai sănătos, ceea ce poate duce la creşteri ale productivităţii.
• Totodată, acest concept este ideal pentru fermele de carne, lapte şi mixte, fiind pretabil a fi utilizat şi la alte specii de rumegătoare, nu doar la bovine.
• Construcţia adăpostului este gândită pentru a economisi timp. Structura este asamblată la sol şi ridicată rapid cu ajutorul unui sistem hidraulic, ceea ce face ca procesul de montaj să fie considerabil mai eficient decât metodele tradiţionale.
• În plus, Roundhouse integrează soluţii care contribuie la reducerea impactului asupra mediului, precum un sistem pentru colectarea apei pluviale sau ventilaţia naturală, care elimină necesitatea unui consum ridicat de energie.
• Nu în ultimul rând, materialele durabile, cum ar fi oţelul galvanizat şi membrana PVC, asigură o întreţinere minimă şi o durată lungă de viaţă.
Toate aceste caracteristici transformă Roundhouse într-o soluţie viabilă pentru fermierii care îşi doresc o infrastructură modernă, eficientă şi adaptată provocărilor actuale din agricultură.





