Ţepuit de trader cu 1.300 tone de grâu! - Revista Ferma
3 minute de citit

Ţepuit de trader cu 1.300 tone de grâu!

Szabo Szabolcs se numără printre cei peste o sută de fermieri care nu au mai încasat banii pe cerealele vândute unui trader regional care între timp a intrat în insolvenţă.

Szabo Szabolcs Ţepuit de trader cu 1.300 tone de grâu!

Prejudiciul fermierului din Fântânele (judeţul Arad) este unul imens, nu mai puţin de 1.300 tone de grâu pe care acesta le-a vândut companiei de trading Transylvania Invest, aflată în procedură de faliment în momentul de faţă, fără să primească în schimb vreun ban. Dacă luăm în calcul un preţ al grâului de numai 70 de bani (deşi la momentul tranzacţiei cotaţia cerealelor era mai bună), valoarea pagubei este de 910.000 de lei sau echivalentul a aproape 200.000 de euro!

Planuri de investiţii spulberate peste noapte

„Aveam marfă pe stoc din toamnă iar în martie am vândut întreaga cantitate – 1.300 de tone de grâu – către acest trader, cu care lucram de zece ani. Nu am încasat nici un leu şi nici nu sunt şanse să mai recuperez ceva”, spune cu amărăciune Szabo Szabolcs. Cu banii ce urma să-i încaseze pe grâu acesta avea în plan investiţii în achiziţia de noi echipamente agricole. Mai precis, un tractor şi o semănătoare de prăşitoare de care avea nevoie pentru a-şi optimiza activitatea din fermă.

Dincolo de pierderea financiară uriaşă, cazul scoate la lumină o problemă sistemică: vulnerabilitatea fermierilor în faţa unor parteneri comerciali care dispar peste noapte sau „îşi mută” activele, ferindu-se de executare silită. „Puteam să-l executăm, dar când am verificat, silozurile şi utilajele erau deja transferate pe altă firmă, din Călăraşi. Ne-am dat seama că nu mai avem ce să luăm. Totul era făcut cu premeditare”, afirmă fermierul arădean.

Szabo Szabolcs grau Ţepuit de trader cu 1.300 tone de grâu!

Plata la livrare, singura garanţie?

În lipsa unor mecanisme eficiente de protecţie legală, agricultorii români se văd nevoiţi să îşi schimbe radical modul de lucru. „M-a învăţat lecţia asta că nu mai e suficient să-ţi duci marfa din câmp şi să o depozitezi. Doar când ai încasat banii poţi spune că ai scăpat de griji. De acum înainte nu mai vând nimic fără plată la livrare – chiar dacă asta înseamnă să ţin cerealele luni întregi în depozit”, ne-a mărturisit Szabo Szobolcs, proprietarul unei ferme care lucrează 700 de hectare.

Această criză individuală ridică un semnal de alarmă pentru întregul sector agricol. Fără un cadru legislativ solid, care să asigure un minim de protecţie în faţa abuzurilor comerciale, fermierii riscă să devină victime sigure în faţa unor parteneri „cu istoric curat”, dar cu intenţii murdare.

Profit de peste 500.000 de euro în 2024!

Transylvania Invest – trader de cereale cu capital 100% românesc privat, care a intrat în insolvenţă la începutul acestui an, lăsând în urmă o listă lungă de datorii şi un gol în conturile fermierilor, a fost înfiinţată în anul 2006, concentrându-şi la început activitatea în agricultură prin consilierea şi sprijinirea investiţiilor în terenuri agricole şi ferme.

Citeşte şi:
FALIMENT ÎN AGRIBUSINESS! Compania R.D.F., înființată de Florin Deznan, a intrat în insolvență! Creditorii își așteaptă banii!

Potrivit datelor procesate de RisCo.ro, cifra de afaceri a companiei Transylvania Invest S.A. în 2024 a fost de 152.372.336 RON, cu un profit net de 2.175.908 RON.

lan de grau Ţepuit de trader cu 1.300 tone de grâu!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×