Răzvan Miloş: de la utilaje second-hand, la combină, 4 tractoare Case IH şi utilaje Väderstad - Revista Ferma
7 minute de citit

Răzvan Miloş: de la utilaje second-hand, la combină, 4 tractoare Case IH şi utilaje Väderstad

Povestea lui Răzvan Miloş a început cu un tractor românesc şi 7 ha de teren, dar mai ales cu dragostea şi pasiunea pentru pământ şi agricultură, toate moştenite de la părinţi şi bunici. Apoi, hectar cu hectar, tractor cu tractor şi utilaj după utilaj, fermierul a reuşit să dezvolte o fermă de 700ha în Ramna, jud. Caraş-Severin.

Razvan Milos

Pornind la drum cu mica fermă a familiei, Răzvan Miloş a achiziționat primul lui tractor second-hand, un Case IH de 85 CP, în 2009. A început să ia teren în arendă şi să cumpere şi alte utilaje second-hand, inclusiv o combină Case IH. Abia în 2017, când lucra deja 27 ha, a reuşit să îşi cumpere primul tractor nou – un Case IH Farmall.

„Mă gândeam că un tractor mare îmi va fi suficient să lucrez mai mult teren. Dar văzând cum merg lucrurile de ușor cu noua tehnologie şi pentru că am luat tot mai mult teren în arendă, am achiziţionat un tractor şi mai mare – un Case Puma de 165 CP, pe care îl am şi acum, fără nicio problemă sau reparație”, ne-a declarat Răzvan Miloş.

În 2020 a ajuns la 70 ha, dar nu mai făcea faţă recoltatului cu vechea combină Case şi a cumpărat o combină nouă Case IH 5140 AFS Connect, tot de la Titan Machinery, compania de la care a luat și tractoarele.

Razvan Milos, tractor Case IH

Anul şi tractorul, combina şi încărcătorul…

Au urmat câţiva ani cu recolte bune şi noi achiziţii: în 2018 un tractor Case IH Puma de 165 CP, în 2019 o combină Case IH 5140 AFS Connect, iar în 2020 un încărcător telescopic Case IH Farmlift 737. După un an de pauză în achiziții, nevoia de putere din ferma familiei Miloş a fost acoperită cu un tractor Case IH Puma de 240 CP în 2022 şi cu încă un utilaj Puma de 200 CP în 2023, dar şi cu o flotă completă de utilaje Väderstad, remorci de transport şi echipamente pentru întreţinerea culturilor. Toate acestea au fost cumpărate „prin forţe proprii” – adică împrumuturi şi leasinguri, fără proiecte cu fonduri europene, ceea ce a însemnat un efort considerabil din partea familiei Miloş.

La Agromalim 2017 a cumpărat primul tractor Case IH de la Titan Machinery

„Cu Titan Machinery am avut o colaborare bună încă din 2017, când i-am cunoscut. Iniţial, echipa Titan Machinery mi-a recomandat un tractor de 95 CP, care îmi era suficient pentru acea perioadă, dar am tot amânat achiziţia. La Agromalim (Arad) mi-a plăcut mai mult tractorul Farmall de 115 CP, pe care l-am şi cumpărat atunci direct din târg. Şi așa a început parteneriatul cu Titan Machinery. De altfel, majoritatea utilajelor le am de la Titan Machinery, nu doar combina şi tractoarele, mai am un combinator, un disc şi semănători de păioase şi prăşitoare, toate Väderstad”, enumeră fermierul.

Incarcator Case IH Farmlift

Parcele mici, efort mare

Dimensiunea redusă, dar mai ales distanţa mare dintre parcele au făcut ca timpul necesar funcţionării maşinilor agricole, a tractoarelor în special, să fie mare. În ferma familiei Miloş fiecare tractor are cel puţin 1000 de ore de funcţionare pe an, din care, conform estimării fermierului, circa o treime o reprezintă drumurile între parcele. „Avem o încărcătură mare de ore de funcţionare pe utilaj, dar şi pentru noi, ca operatori”.

De exemplu, „cea mai mare parcelă din fermă (46 ha) pot să o pregătesc şi să o semăn într-o zi. Dar ferma are circa 200 de parcele răsfirate şi mici, multe sub un hectar şi care ne iau mult timp. În cazul lor nu facem mai mult de 20-25 ha maxim pe zi şi cu oboseală mult mai mare”, ne-a explicat Răzvan Miloş.

Razvan Milos

Uşor de manevrat, confortabile şi cu un consum redus

Tractoarele Case IH, sunt aprciate de către Răzvan Miloş deoarece: „sunt foarte compacte, ușor manevrabile şi confortabile. În plus, au un consum redus de combustibil. Practic, tot ce am avut nevoie am regăsit în tractoarele Case. La fel și combina Case IH, de care sunt foarte mulțumit. Am recomandat sistemul Axial Flow ori de câte ori am avut ocazia, care este foarte bun pentru porumb, un mare avantaj pentru noi pentru că avem o suprafaţă mare cultivată”.

Razvan Milos, semanatoare Vaderstad tempo T

Agricultura de precizie câştigă teren în ferma lui Răzvan Miloş

Platforma AFS Connect implementată de Titan Machinery în dotarea standard a tractoarelor Case IH ajută la monitorizarea şi scurtarea timpului de intervenţie pentru remedierea oricărei erori sau defecţiuni. „Avem un departament specializat, care, în funcție de eroarea survenită la utilaj, o poate soluţiona telefonic sau eficientizează intervenţia echipei de service care se deplasează la faţa locului, astfel încât fermierii să îşi poată continua activitatea în cel mai scurt timp. În plus, oferim şi o garanţie de 3 ani (fără limită de ore de funcţionare) pentru tractoarele de mică putere şi pentru combine, şi de 5 ani sau 5000 de ore de funcţionare (la alegere) pentru tractoarele din seria mare de putere”, ne-a explicat Cătălina Mitrache, manager regional Titan Machinery.

Pentru urmărirea productivităţii şi creşterea eficienţei utilizării flotei de utilaje şi a inputurilor folosite, fermierul a decis recent să folosească platforma Climate FieldView de la Bayer. Platforma FieldView oferă posibilitatea colectării de informaţii şi date direct din câmp cu privire la inputurile utilizate pe parcursul tuturor lucrărilor agricole, inclusiv semănat şi fertilizat cu rată variabilă.

Combina Case IH

Soluţii personalizate pentru fiecare fermă

Particularităţile fiecărei ferme, precum şi complexitatea tehnică şi caracteristicile maşinilor agricole moderne fac, de multe ori, dificilă alegerea pentru fermieri. „Pentru aceeaşi maşină agricolă, condiţiile de lucru şi regimul de utilizare sunt diferite în funcţie de specificul fermei”, ne-a spus Cătălina Mitrache. Tocmai de aceea, „echipa Titan Machinery lucrează constant pentru a identifica nevoile fiecărui fermier şi mai ales plusurile şi minusurile pe care le-ar putea aduce fiecare utilaj. Împreună cu clienţii dorim să ajungem la un numitor comun şi să le oferim soluţia cea mai bună care se pretează pentru fiecare fermă în parte – personalizată din toate punctele de vedere, atât al eficientizării muncii sale, cât şi al costurilor, inclusiv surse de finanţare”, a încheiat Cătălina Mitrache.

„Fie că am avut nevoie de un sfat sau de consultanță, echipa Titan Machinery a fost de fiecare dată fair-play cu mine. Am ales să merg în exclusivitate cu Titan Machinery. Timpul mi-a dovedit că încrederea este reciprocă şi nu m-au dezamăgit niciodată în cei aproape 10 ani de parteneriat” a spus Răzvan Miloş, fermier din jud. Caraş-Severin

Razvan Milos, Catalina Mitrache

Planuri de viitor: o dronă agricolă şi… o combină mai mare

Cea mai mare parcelă a fermei familiei Miloş are puţin peste 40 ha, dar multe alte parcele sunt mici, de câteva hectare şi sub un hectar. Din această cauză, şi timpul de lucru se extinde foarte mult pentru a intra pe fiecare parcelă. O posibilă rezolvare a acestor dificultăţi logistice este ”achiziţia unei drone agricole” ne-a spus Răzvan Miloş. „Acesta este primul punct al planurilor noastre de viitor, apoi ne-a trebui o combină mai mare dacă totul va fi bine şi vom avea culturi bune… Tot ce am achiziționat şi toate investiţiile de până acum în fermă au fost din fonduri proprii, prin leasing-uri, nimic prin proiecte europene. Iar dacă o să putem mări suprafaţa lucrată o să avem nevoie de mai multă putere – cai putere… aşa că încă un tractor ar fi binevenit în fermă” încheie Răzvan Miloş.

Familia Milos

Citeşte şi: Petrică Lucan: Nu mă mai văd lucrând în fermă fără tractorul Case IH, iar remorca tehnologică face „minuni”!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×