Florin Ciurdariu: „O să creștem suprafața… necultivată la 100 de hectare! NU MAI PRODUCEM CA SĂ NU MAI CHELTUIM!”
Fermierul bihorean spune că produce grâul cu circa 1,5 lei/kg și îl vinde la jumătate de preț!

FLORIN CIURDARIU: NU PRODUCI, NU CHELTUI!
După ani cu pierdere, producătorul agricol Florin Ciurdariu a ajuns la concluzia că singura măsură pentru a rentabiliza ferma este să… lase terenul în nelucrare! Să nu mai producă!
Simplu și logic: „În momentul în care nu produci, nu ai cheltuială!”, susține acesta.
„Noi avem două variante: fie să reducem cheltuiala, fie să nu mai cheltuim! Am vorbit cu colegii mei din fermă: motorina nu putem reduce, sămânța, nu, salarii nu le putem scădea, putem elimina niște lucrări!
Dacă nu faci arătură, mergi cu un Gruber, dar o să ai rezervă de buruiană mare, o să ai probleme cu dăunătorii.
Nu văd o ieșire decât prin reducerea suprafețelor însămânțate, la scăderea producțiilor și arunci când marfa e puțină în piață, crește prețul! Asta ar trebui să facem toți! Să nu cultivăm!
Dacă nu sunt cereale în piață, atunci prețul o să crească! Nu putem continua businessul ăsta la infinit!”, explică atât de convins fermierul.

„O SĂ CREȘTEM SUPRAFAȚA… NECULTIVATĂ!”
Și continuă tot atât de pătruns: „În cazul ăsta o să creștem … suprafața necultivată! Am să las destul de mult, o să reduc din culturile de primăvară.
Acum avem vreo 400 de hectare, din total suprafață. Noi lucrăm 1.300 de hectare și 100 vor rămâne nelucrate în viitor!”
Florin Ciurdariu va lăsa în necultivare un sfert din suprafața destinată culturilor de prășitoare. Spune că va întreține terenul să rămână curat, chiar dacă l-ar costa un glifosat, maxim două, și o lucrare mecanică.
Fermierul vede rapița, cultura cea mai profitabilă din fermă.
NU VOR FI MEDII MARI, NICI LA RAPIȚĂ NICI LA PĂIOASE!
După cinci ani de secetă, în ferma bihoreanului Florin Ciurdariu, câmpurile cultivate cu păioase și rapiță par un pic mai… răsărite decât în alte sezoane.
„Culturile de toamnă sunt mult mai bune decât anul trecut, și calitativ și cantitativ, doar că nu vor fi producțiile pe care le așteptăm. Probabil că unii fermieri vor face 6-7 tone la grâu, dar nu vor fi medii mari, nici la rapiță nici la păioase.
În fermă, estimăm o producție medie de 2,5 tone la rapiță, iar la cerealele păioase de toamnă nu mai mult de 5 tone la hectar”, ne-a declarat acesta, convins fiind că și în acest an va ieși cu pierdere.
„1,5 LEI/KILOGRAM PREȚ DE COST ȘI NOI VINDEM GRÂUL LA 50% LA SUTĂ!”
Fermierul a cultivat 500 de hectare cu cereale păioase și 300 de rapiță. De asemenea, a însămânțat circa 400 de hectare cu prășitoare de primăvară: floarea soarelui și porumb.
Potrivit acestuia, prețurile oferite de achizitori în aceste zile au fost de 75 de bani kilogramul de grâu și 2 lei cel de rapiță, marfa dusă la o anume locație. Pentru că nu este ceea ce trebuie, (în condițiile în care costurile medii directe și indirecte pe hectar pot ajunge și la 8.000 de lei), Florin Ciurdariu nu a încheiat contracte de vânzare.
„Dacă avem 5 000 lei costuri directe și fac 5 tone la grâu, deja, am un leu! Și dacă pun și indirectele, probabil, ajung la 1,5 lei preț de cost și noi vindem la 50% la sută!
Trebuie să ai un adaos comercial de minim de 30% ca să fii fermier rentabil, să te poți dezvolta, să schimbi parcul de utilaje, să faci procesare, și să faci zootehnie”, explică producătorul agricol din Bihor.
Ne dorim să se refacă rezerva de apă în sol. Cu toate ploile care au fost în ultima vreme, deficitul de apă este destul de mare pentru că sunt parcele în care avem crăpături de peste 50 de cm! – Florin Ciurdariu, fermier
CITEȘTE ȘI: Florin Vasile Ciurdariu: „E un AN extrem de GREU, nu știm pe unde o s-o scoatem la capăt! Mulți FERMIERI o să ÎNCHIDĂ!”








