Piața neagră a pesticidelor ”înghite” miliarde de dolari - Revista Ferma
4 minute de citit

Piața neagră a pesticidelor ”înghite” miliarde de dolari

Dacă întreaga valoare a comerțului cu pesticide contrafăcute ar fi asociată unei companii, aceasta ar reprezenta al patrulea cel mai mare competitor de pe piaţă. Pierderile industriei sunt estimate la peste 6 miliarde de dolari anual!

tratament chimic Piața neagră a pesticidelor ”înghite” miliarde de dolari
Credit foto: iStock-1332843310 / Andrii Yalanskyi

Peste 14% din produsele de protecţie a plantelor comercializate la nivel mondial sunt ilegale, iar în unele ţări, mai mult de 50% din seminţele vândute fermierilor sunt contrafăcute. Aceste activităţi ilicite provoacă industriei pierderi de peste 6 miliarde de dolari anual, ameninţând nu doar companiile producătoare, ci şi securitatea alimentelor la nivel global.

Subiectul a fost dezbătut într-un webinar online moderat de Steve Werblow, preşedintele IFAJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor Agrarieni), cu participarea lui Laurent Giezendanner, şeful securităţii corporative globale în cadrul Syngenta, şi Jeffrey Hardy, directorul general al Alianţei Transnaţionale pentru Combaterea Comerţului Ilicit (TRACIT).

Comerţul online a stimulat piaţa produselor contrafăcute

Produsele contrafăcute imită doar superficial calitatea tehnică a produselor originale şi deseori încalcă reglementările de siguranţă. Odată cu explozia comerţului online în perioada post-COVID, platformele ilicite au proliferat, fiind nevoie de o abordare combinată offline-online pentru a combate acest fenomen. „Crima organizată a identificat comerţul online ca o oportunitate de a-şi extinde activităţile ilicite. Pentru a îndeplini cu succes misiunea noastră, colaborăm cu autorităţile locale şi aducem aceste cazuri în faţa justiţiei”, a explicat Laurent Giezendanner.

Problema este agravată de lipsa resurselor la nivelul autorităţilor de reglementare din multe ţări, ceea ce permite proliferarea reţelelor ilegale. În ţări în curs de dezvoltare, fermierii sunt deseori tentaţi să cumpere inputuri mai ieftine, fără să cunoască riscurile asociate utilizării lor.

Riscuri pentru securitatea alimentelor

La rândul său, Jeffrey Hardy a atras atenţia asupra pericolului pe care comerţul ilicit îl reprezintă pentru securitatea alimentelor. „Cumpărăturile online au expus consumatorii unor riscuri uriaşe. Nimeni nu s-ar fi gândit că pesticidele vor deveni un produs disponibil pe piaţa globală online. Platforme precum eBay, Amazon sau Alibaba găzduiesc astfel de oferte ilicite”, a avertizat acesta, menţionând totodată că pesticidele contrafăcute sunt doar „vârful aisbergului”, probleme similare existând şi în cazul altor produse agricole.

O ameninţare pentru fermieri şi mediu

Vulnerabilitatea acestora ţine de lipsa controalelor adecvate şi de creşterea exponenţială a pieţei online. În opinia sa, guvernele au responsabilitatea de a interveni pentru a opri această tendinţă alarmantă. Riscurile nu se opresc doar la siguranţa alimentelor, ci includ şi daune asupra mediului, culturilor şi sănătăţii fermierilor. În plus, utilizarea acestor produse poate compromite calitatea solului şi a apei, afectând productivitatea pe termen lung.

substante protectia plantelor Piața neagră a pesticidelor ”înghite” miliarde de dolari
Credit foto: iStock-1337245486 / Oleksandr Filon

Strategia Syngenta împotriva produselor neconforme

Syngenta a dezvoltat un instrument propriu bazat pe inteligenţă artificială pentru monitorizarea comerţului online. Această tehnologie este activă în 40 de ţări şi „acoperă” peste 250 de platforme de comerţ electronic. „Colaborăm intens cu Europol, Interpol şi alte entităţi pentru a identifica rapid activităţi suspecte”, a subliniat Giezendanner. De asemenea, Hardy a evidenţiat că multe companii investesc resurse semnificative pentru a combate acest fenomen.

În plus, Laurent Giezendanner a declarat că Syngenta colaborează direct cu fermierii pentru a-i educa şi pentru a dezvolta soluţii care să reducă vulnerabilitatea acestora în faţa produselor contrafăcute. Totodată, companiile lucrează la integrarea unor tehnologii avansate de securizare a ambalajelor şi a etichetelor, precum coduri QR unice sau holograme.

Vigilenţa, prima linie de apărare împotriva falsurilor

Un punct cheie al discuţiilor a fost nevoia de educare a guvernelor şi a consumatorilor cu privire la riscurile comerţului ilicit. Hardy a subliniat importanţa unor politici mai stricte şi a colaborării internaţionale: „Cerem guvernelor să sprijine aceste demersuri pentru a elimina competiţia ilegală şi neloială”.

Educaţia este crucială nu doar pentru autorităţi, ci şi pentru fermieri. Aceştia trebuie să fie conştienţi de riscurile economice şi de mediu asociate cu utilizarea produselor contrafăcute. Aplicarea unui produs neconform poate provoca pierderi semnificative de producţie. Dacă o ofertă pare prea bună pentru a fi adevărată, acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă! Într-o lume în care inclusiv amprenta digitală şi codurile de verificare devin ţinte ale contrafacerii, vigilenţa rămâne esenţială, îndeamnă specialiştii.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×