
În ferma „La Bunici” a lui Cristian Stoica, din Gropnița – Iași, campania de recoltat a fost sub așteptări. În câmp a rămas numai cultura de grâu la cea de rapiță s-a renunțat că nu a trecut testul răsăririi.
„Rezultatele sunt mediocre și slabe. Au fost vizibile și cuantificabile pierderile cauzate de seceta și căldurile neașteptat de mari din aprilie și apoi perioadelor fără precipitații de la sfârșitul lui mai; astea toate s-au văzut în producție”, ne-a declarat fermierul moldovean.
Potrivit acestuia, recolta de grâu obținută au fost sub cea de anul trecut. A realizat o medie undeva la 3,5 tone de grâu/ha, rezultată de pe cele 130 de hectare cultivate.
AN FĂRĂ ORZ și RAPIȚĂ
„Nu am rămas cu cultura de rapiță, am întors-o parțial din toamnă și parțial din primăvară, iar orz nu am mai pus (și bine am făcut) pentru că la prețul de pe piață; oricât aș fi produs, eram pe minus! Nu că la grâu este altfel!”, a susținut Cristian Stoica.
GRÂU de … PRIMĂVARĂ (pregătit de iernat până la Sfintele Paști)
Fermierul susține că a vândut bine grâul, semnase contract înainte la un preț mult mai bun decât este ofertat acum, iar restul este stocat în magazie. A primit ofertă la 920 de lei tona și a refuzat-o, fiind pregătit să țină marfa până în aprilie-mai anul viitor, când crede că va vinde la peste un leu kilogramul. „Bursele sunt pe scădere, nu mă grăbesc”, a motivat agricultorul.
O nouă DEZAMĂGIRE: culturile de PORUMB și FLOARE
Speranțele lui Cristian Stoica au renăscut odată cu evoluția bună a stării de vegetație a culturilor de primăvară. A semănat 280 de hectare cu porumb și floare (mai bine de jumătate din suprafața fermei). Culturile au pornit bine în creștere și dezvoltare, însă pe parcurs, au deziluzionat.
„Ne-am bucurat acum o lună de zile că lanurile arătau extraordinar și am zis că vom compensa pierderile, că o să facem 4 tone de floare și 10 de porumb. Dar după evaluarea de pe final de iunie au venit două săptămâni cu 40 de grade plus care au dat totul peste cap.
Porumbul nu a polenizat bine și a început să necrozeze, în momentul de față sperăm la 3-4 tone de porumb și la 2 tone de floare, în medie pentru că o rafalele de vânt ne-au dat jos 25% din plante”, a precizat agricultorul ieșean.
Cu toate că nu mai sunt bani de investit (ultimele achiziții au fost o remorcă și un bazin pentru lichide), se gândește la floarea căzută și ar vrea să cumpere un heder special pentru combină să minimizeze pierderile.
PREGĂTIREA unui nou CICLU DE PRODUCȚIE
Cristian Stoica se pregătește pentru un nou ciclu de producție. „Am făcut o dezmiriștire pe solele în care a fost grâu cu discul, să înlăturăm tasarea solului în urma trecerii utilajele de recoltare. Așteptăm precipitațiile să înființăm cultura de rapiță în condiții optime”, a explicat el.
CITEȘTE ȘI: Fermierul Cristian Stoica a trecut la CULTIVAREA terenului ÎN BENZI. Vezi AVANTAJELE tehnologiei strip-till!







