Porcul are nevoie de apă pentru toate funcţiile metabolice ale corpului; de la tranzitul nutrienţilor alimentari către ţesuturi şi eliminarea excreţiilor, până la producţia lactată, creşterea corporală şi funcția de reproducţie.
Abordarea subiectului apei ca nutrient în cazul scroafelor şi vierilor este de neocolit, dată fiind importanţa crucială pe care aceasta o are atât pentru sănătatea, cât şi pentru bunăstarea acestor categorii de animale.
Cel mai important nutrient
Dacă în cazul porcilor destinaţi abatorizării apa influenţează direct consumul de furaj şi conversia acestuia, cu implicaţii esenţiale asupra costului de producţie pe kilogram de carne livrată, în cazul scroafelor şi vierilor cantitatea şi calitatea apei sunt cu atât mai importante datorită faptului că influenţează decisiv motorul fermei: reproducţia!
Evident, ca principiu, necesarul de apă va fi întotdeauna corelat cu masa corporală, cantitatea şi tipul furajului consumat, precum şi cu condițiile din mediul ambiant, apa fiind, în opinia multor practicieni, cel mai important nutrient!
Consumul de apă al femelelor gestante
Este curios cât de limitate sunt cunoştinţele legate de consumul de apă al scroafelor pe durata gestaţiei, mai ales după intrarea în vigoare a legislaţiei europene care obligă întreţinerea în grup a scroafelor după primele 28 zile de la inseminare (deci, presupus gestante). Dacă în această primă etapă a gestaţiei lucrurile sunt mai clare, cazarea fiind asigurată în boxe individuale, iar adăparea, de regulă, la troc comun sau suzete, influenţa întreţinerii în grupuri – mai mari sau mai mici – a scroafelor asupra consumului de apă este puţin cunoscută şi înţeleasă. Însă din studii recente a rezultat astfel: consumul de apă creşte constant odată cu înaintarea gestaţiei şi în paralel cu consumul de furaj, amplificându-se la maxim cu 20 zile înainte de fătare, pe fondul dezvoltării accelerate a purceilor în uterul matern. Dar, și mai interesant este că dacă necesarul de furaj pe durata gestaţiei este similar la scroafe, indiferent de vârsta acestora, consumul de apă este mult mai mare la cele multipare (16-22 litri/zi) faţă de primipare (10-15 litri/zi), evident, corelat cu masa corporală. Însă dacă diferenţele sunt atât de mari, înseamnă că şi sistemul de adăpare ar trebui să asigure acest debit de apă.
Comportamentul de adăpare
Un alt element de luat în calcul este comportamentul de adăpare al scroafelor gestante atunci când sunt cazate în grupuri şi furajate restrictiv. S-a observat că primele ore ale dimineţii sunt cele în care apetitul scroafelor este cel mai mare, atât pentru furaj, cât şi pentru apă. Asta înseamnă că managementul furajării ar trebui să ţină cont de acest comportament, prin asigurarea accesului la hrană și la apă. Mai mult, scroafele mai timide ar putea să rămână flămânde şi însetate, fiind timorate de agresiunea scroafelor dominante din boxa comună.
Necesarul de apă la scroafele lactante
Pentru scroafele în lactaţie asigurarea necesarului de apă este şi mai important datorită faptului că scroafa modernă ajunge să producă zilnic chiar şi 15-18 litri de lapte. Ori, după cum ştim, apa este componenta principală a acestuia. Însă asta nu e totul: apa suficientă asigură maximizarea consumului de furaj, are efect direct asupra sănătăţii scroafei (evitarea constipaţiei şi a afecţiunilor mamare/ urinare/ genitale, durata intervalului înţărcare – montă), dar şi a dezvoltării normale a purceilor. În plus, asigurarea apei – cantitativ şi calitativ – la scroafele lactante determină şi limitarea pierderilor masive în greutate până la înţărcare, precum şi continuarea dezvoltării corporale la scroafele aflate la prima fătare.
Necesarul de apă al vierilor
Studiile referitoare la cerinţele de apă ale vierilor sunt şi mai puţine în literatura de specialitate, cantităţile recomandate fiind bazate, de cele mai multe ori, pe extrapolări de la scroafe, luând în calcul masa corporală şi temperatura ambientală. Oricum, este clar că având în vedere valoarea vierului ca reproducător, orice efort în asigurarea condiţiilor de adăpare la discreţie este pe deplin justificat. Cert e că recomandarea ar fi să luăm în calcul un consum zilnic de 18-20 litri de apă, la standarde de calitate ridicate, pentru a evita orice ameninţare la adresa sănătăţii animalului.
Nu uitați de calitatea apei
În concluzie, indiferent dacă vorbim despre scroafe gestante, lactante sau vieri, calitatea apei – sau mai degrabă lipsa acesteia – poate determina serioase probleme de sănătate şi bunăstare. Iar când vorbim despre calitatea apei ne referim, prioritar, la nivelul de contaminare cu diferiţi microbi şi/sau bacterii care ajung să polueze fie sursele de apă ale fermelor, fie intră în compoziţia bio-filmului organic ce se depune pe interiorul ţevilor ce compun instalaţia de apă a fermelor comerciale.
GREȘEALA FERMIERILOR
Cum spuneam, consumul de apă pe durata lactaţiei depinde de cantitatea de furaj consumat, de compoziţia acestuia şi de temperatura mediului ambiant din maternitate. Astfel, variaţiile de la 10 la peste 30 litri/zi – în condiţiile furajării la discreţie – nu sunt deloc neobişnuite. Cu toate acestea, e oarecum logică observaţia că ingestia apei creşte pe măsură ce înaintează lactaţia, atingând nivelul maxim înainte de înţărcare.
Nu de puţine ori, în ferme, am constatat că în ziua înţărcării fermierii limitează accesul la apă, pornind de la raţionamentul total greşit că mecanismul de oprire a secreţiei lactate este identic la scroafă cu cel de la vacă şi că privarea de apă ar conduce la reducerea incidenţei mamitelor. Nu, scroafa NU trebuie privată de apă, nici măcar în ziua înţărcării!
Ar mai fi de remarcat faptul că s-au observat diferenţe notabile de consum între scroafele de diferite vârste, cele aflate la a doua fătare consumând cea mai mare cantitate de apă, faţă de orice altă categorie, cu toate că volumul de furaj consumat nu diferă semnificativ. Asta se datorează cel mai probabil efortului organismului de a se recupera după cea de-a doua gestaţie, de regulă şi cea mai problematică.
