un articol de
IOAN PĂDEANU
USAMVB Timişoara
Efective de ovine avem în România, însă este necesar ca organizarea şi funcţionarea fermelor de ovine să se realizeze conform piramidei ameliorării (turme) de elită (treapta I), înmulţire (treapta II) şi comerciale (treapta III). Legea zootehniei nr. 32 din 24.01.2019 la articolul 23, punctul 2 prevede că „pentru buna desfăşurare a activităţilor de ameliorare a animalelor Statul Român sprijină financiar aceste ferme”.
PERFORMANŢĂ ÎN FERME DE ELITĂ
Fermele de elită (nucleele de elită, turmele de elită) sunt cele mai performante crescătorii de ovine, în rasă curată, situate în arealul de creştere a unei rase, nominalizate de Registrul Genealogic (RG) pe baza ierarhiei performanţelor morfo-productive şi de rezistenţă la boli, cu bunici şi părinţi în secţiunea principală, având ca scop producerea şi livrarea de reproducători cu valoare de ameliorare ridicată.
Lista fermelor de elită, întocmită de către societăţile de ameliorare care derulează programe de ameliorare pe rase de ovine, se înaintează spre aprobare autorităţii competente a statului, adică Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, iar după aprobare e publicată pe site-ul propriu al societăţii şi pe cel al autorităţii.
CUNOAŞTE PIRAMIDA AMELIORĂRII!
La o societate/ exploataţie de ameliorare, în scopul desfăşurării unui program de ameliorare cu ovine de reproducţie în rasă pură înscrise în RG, activitatea este structurată pe principiile piramidei ameliorării.
Progresul genetic se transmite unidirecţional, prin reproducători, de la vârful piramidei ameliorării (fermele de elită) în fermele de multiplicare şi comerciale.
Numărul de ferme de elită se stabileşte pornind de la necesitatea asigurării numărului de reproducători de înaltă valoare genetică, pentru efectivul de femele cuprinse în programul de ameliorare, respectând raportul de sexe şi indicii de reproducere realizaţi de reproducătorii cuprinşi în lucrări de ameliorare, cu un plus de 10% masculi de reproducţie de rasă pură care să confere un grad de siguranţă în caz de probleme sanitar-veterinare, tehnice, tehnologice sau dacă cere piaţa.
9 NORME OBLIGATORII
Pentru a fi nominalizată fermă de elită (nucleu), o crescătorie de ovine trebuie să se angajeze la următoarele:
- Asigurarea normelor de bunăstare specifice pentru ovine, referitoare la confort, furajare optimală şi tratamente sanitar-veterinare, pentru îndeplinirea de condiţii optime care permit exprimarea potenţialului productiv al rasei;
- Deţinerea, în proprietate sau prin contracte de arendă/concesiune suprafaţă, de pajişti şi plante furajere necesare, conform normele de furajare actuale;
- Organizarea reproducerii numai în rasă pură prin monte dirijate sau inseminări artificiale (IA);
- Identificarea mieilor conform legislaţiei în vigoare prin doi crotalii şi un tatuaj ca metodă suplimentară de siguranţă;
- Organizarea fătărilor grupat în cel mult 40 zile (după 2 cicluri sexuale + 5 zile) sau se aplică un tratament hormonal pentru sincronizarea montelor (IA) şi a fătărilor şi apoi IA;
- Controlarea performanţelor morfo-productive prin metode cu acurateţe ridicată de tipul A (la lapte A4 sau Milko-tester);
- Întocmirea corectă şi la timp a evidenţelor primare (registrul de evidenţă pe categorii de ovine: berbeci, oi, miori, mioare, tineret femel şi mascul), registrul de monte şi fătări, formularul de mişcare a efectivelor, registrul de tratament sanitar-veterinar etc.;
- Respectarea graficelor de control al performanţelor morfo-productive şi sprijinirea activităţii bonitorilor şi a echipelor de control;
- Înţărcarea berbecuţilor (minim 11 – 12), proveniţi de la miori performanţi nominalizaţi pentru testare la carne, care să fie transferaţi la o unitate de testare.
SELECŢIE RIGUROASĂ
Efectivele de ovine trebuie să fie indemne de boli transmisibile, iar miorii/berbecii folosiţi la monte se genotipizează la înţărcare şi se reţin numai cei rezistenţi la scrapie; în primul rând genotipul genotip ARR/ARR şi, în completare, genotipurile din grupa a II-a ARR/AHG, ARR/ARH şi ARR/ARG;
Tehnica selecţiei în fermele de elită include totalitatea lucrărilor care vizează obţinerea unui progres genetic cât mai ridicat în succesiunea generaţiilor.
În fermele de elită se reţin toţi mieii până la înţărcare, când se realizează prima lor triere şi se elimină exemplarele necorespunzătoare. Tineretul femel şi mascul selectat se reţine până la bonitare, respectiv până la primul tuns, pentru a se alege miori şi mioare pentru înlocuirea reformelor anuale şi pentru difuzare în ferme de înmulţire sau chiar comerciale.
Rolul fermelor de elită (nucleelor) este esenţial în acţiunea de ameliorare pentru creşterea performanţelor productive şi economice la animale.
SPRIJIN DE LA STAT?!
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Zootehnie au încercat şi încearcă să obţină de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conform Legii zootehniei nr. 32, un sprijin financiar consistent pentru fermele de elită care cresc animalele performante în rasă pură. Până acum însă nu s-a luat nici o decizie în acest sens!
FERMĂ DE ELITĂ PENTRU 5 ANI
O fermă de elită odată nominalizată îşi păstrează această calitate minim 5 ani (testare lapte) pentru a se valida valoarea reproducătorilor difuzaţi în programul de ameliorare, condiţia fiind ca majoritatea descendenţilor obţinuţi în respectiva fermă să fie declarată ameliorator (cu indicele global al valorii de ameliorare pozitiv), după producţiile/caracterele din programul de ameliorare în care candidează. O fermă îşi poate pierde calitatea de fermă de elită, dacă nu mai îndeplineşte unul din criteriile de nominalizare.
Vrei fermă de elită? Respectă normele europene! Citeşte mai multe despre acest subiect AICI.






