Agricultura inteligentă devine din ce în ce mai mult parte a vieții de zi cu zi a fermierilor preocupați să identifice soluțiile cele mai bune de a realiza acele investiții în mecanizare care să conducă la maximizarea recoltelor și, totodată, la reducerea costurilor per kilogram de produs.
Ce vor fermierii de la utilajele pe care le cumpără?
1. Precizie la recoltare
”Cum într-un an de producție, prima verigă este recoltatul plantei premergătoare, ne-am preocupat foarte mult să achiziționăm o combină performantă și inteligentă. Pe partea de recoltat, în contextul agriculturii inteligente, trebuie să evităm suprapunerile, avem nevoie de GPS cu precizie foarte bună și trebuie să știm de la început cât am recoltat, adică producția să poată fi cântărită încă de la recoltare.
Un alt element care contribuie la creșterea calității activității agricole, cu efecte cuantificate într-un nivel redus al costurilor și într-o șansă mai mare pentru un bun start al noului an de producție, este acela că noile mașini de recoltat ne pot oferi și unele informații despre starea reală a terenului agricol”, menționa Cătălin Parii, specialist în cadrul Sc Panifcom Iași, unitate membră a ACCPT ”Grânarii” Iași.
2. Mai multe lucrări într-un timp mai scurt
În structura evenimentelor agricole din câmp organizate de ACCPT ”Grânarii”Iași, un spațiu distinct a fost acordat segmentului de mecanizare. Au fost prezentate și unele noutăți tehnice propuse de IPSO Agricultură, respectiv o combină de recoltat, o semănătoare, precum și un tractor șenilat, adaptat pentru curbă de nivel, cu avantaje precum tasarea redusă și timpurietatea posibilității de a intra în câmp, după ploi sau la desprimăvărare. Cu alte cuvinte, mijloace performante de lucru, care ”acoperă” o gamă mult mai mare de lucrări și de problematici, acesta fiind un alt criteriu de alegere a tehnicii agricole.
3. Control de la distanță
”Aici, la Podu Iloaiei, în contextul agriculturii inteligente, subliniem faptul că se poate controla de la distanță inclusiv partea de reglaje la combină, alături de elemente ce țin de eliminarea suprapunerilor, cântărirea recoltei, sistem GPS ori alcătuirea unui tablou real asupra structurii și stării solului de pe care s-a recoltat. Toate acestea, dacă nu ar fi ținute sub control, ar determina pierderi.
Ulterior recoltării, dacă ne gândim la pregătirea inteligentă a terenului și la fertilizarea înainte de înființarea noii culturi agricole și dacă alegem tehnologia minimum tillage cu cultivator de cultivație totală sau tehnologia clasică, avem în vedere aceleași coordonate legate de evitarea suprapunerilor și de precizia lucrărilor”, sublinia Bogdan Aancuței, specialist IPSO Agricultură.
4. Economie de inputuri
În cazul fertilizării, se introduce componenta de rată variabilă. De fapt, combina inteligentă trebuie să fie capabilă să realizeze hărți de producție, pe baza cărora se stabilesc pașii și strategia pentru următoarele verigi tehnologice, inclusiv direcția către fertilizare și semănat în rată variabilă. ”Variabilitatea este oferită de acea hartă de producție concepută la recoltarea inteligentă sau în funcție de dispoziția tamburilor, pivoților, la irigat. De exemplu, acolo unde există o cantitate mai mare de apă și de minerale, se poate administra o cantitate mai mare de sămânță. Sau acolo unde există deficit de substanțe minerale, se poate interveni cu o rată variabilă de îngrășământ”, preciza Bogdan Aancuței.
5. Conectivitate în timp real
Cu ajutorul așa-numitelor hărți de producție realizate de combina de recoltat, care includ informații despre starea solului și a culturii, fermierul va ști exact cu ce cantități de fertilizanți sau de substanțe pentru protecția plantelor să intervină. Astfel se evită risipa de produse sau, dimpotrivă, administrarea unor cantități sub necesarul pământului și al plantelor.
Sistemele moderne de lucru al pământului le permit șefilor de ferme care le urmăresc de la distanță să primească în timp real alerte asupra gradului de încărcare pe motor, a volumelor de lucru în transport sau în sarcină, a sarcinii maxime, etc. Toți acești indicatori sunt centralizați, utilajul inteligent fiind capabil să comunice atât cu un alt utilaj, cât și cu un centru de comandă.
6. Se poate utiliza fiecare fereastră de timp bun
Un alt argument pentru a investi în tehnică modernă este acela că se poate utiliza fiecare fereastră de timp bun, indiferent că este vorba despre etapele de recoltarea culturilor, de înființare sau de întreținerea sănătății acestora. De pildă…
• Cultura de rapiță a trebuit să fie urmărită permanent, anul acesta, spre a nu se ajunge să fie recoltată într-o perioadă de scuturare și, mai ales, spre a nu se intra la recoltare cu echipamente nepotrivite sau reglate necorespunzător, pierderile putând varia între 3 și 30%, ceea ce înseamnă că în faza finală a culturii poate fi pierdută o treime din venit, adică exact posibilul beneficiu financiar.
• Recoltarea florii soarelui se efectuează, în general, cu echipamentul de porumb, schimbând doar cuțitele. Aici sunt pierderi foarte mari de producție din cauza faptului că unele capitule cad printre secțiile de recoltare sau se scutură prin atingere cu altele.
7. Mai puține pierderi de recoltă
”În ultimii ani, au apărut noutăți îmbucurătoare pe segmentul de mecanizare a recoltării, prin introducerea unor table protectoare cu lungimi mai mari și amplasate mult mai des, împiedicându-se scuturarea la sol a semințelor. În anul 2020, ne-am dotat ferma cu un asemenea echipament și am fost mulțumiți, deoarece am eliminat pierderile de 10-15% din producție, pe care le înregistram la recoltarea cu vechiul echipament”, explica fermierul Vasile Balcan, din județul Neamț.
Acum când sunt în toi campaniile de strângere a producțiilor și de înființare a noilor culturi agricole, segmentul de mecanizare devine centrul atenției producătorilor, inclusiv pe fondul presiunii determinate de evoluția imprevizibilă a vremii.
un articol de
PETRONELA COTEA MIHAI
redactor Radio România Iaşi