
Ca priorităţi de vară, până după ultimul cules, Florentina Vrîncianu a enumerat:
1. Curăţarea şi îndepărtarea tijelor florale care s-au transformat în căpşuni şi care au fost recoltate.
2. Plantele trebuie să fie aerisite, pin îndepărtarea continuă a frunzelor uscate.
3. Dacă în cea de-a doua parte a lunii august se instalează seceta şi arşiţa, trebuie prevenită apariţia acarienilor. ”Cel mai aprig poate fi acarianul roşu sau păianjenul roşu (Tetranychus urticae), care este activ până către noiembrie şi a cărui existenţă trebuie contracarată prin intervenţie cu tratament bio încă din timpul când fructele sunt foarte mici”, a punctat iniţiatoarea activităţii din cadrul fitofarmaciei ”Ogorul tău” Iaşi.
4. Se impune intervenţia cu biostimulatori naturali din plante, pentru a stopa din efectele stresului asupra plantelor determinat de temperaturile mari din vară. ”Căpşunul nu este o plantă iubitoare de arşiţă. Are nevoie de o temperatură de aproximativ 22 grade Celsius, dar şi de soare. Este un complex de cerinţe greu de asigurat, impunându-se aplicarea acelor biostimulatori meniţi a compensa din lipsurile determinate de temperaturile ridicate ale sezonului estival”, a explicat specialistul.
5. Tot acum trebuie asigurate irigarea şi fertilizarea naturală a plantelor.
6. Dacă finalul verii este ploios, apărând probleme cu melcii, există anumite soluţii naturale care pot fi administrate între plante şi la care fermierii pot avea acces, în fitofarmacii.

Pas decisiv pentru producţia anului viitor
Finalul anului de producţie este considerat ca un moment de start pentru anul următor, moment marcat prin realizarea cu stricteţe a unei analize de sol şi de apă, pentru a se observa cu ce nutrienţi se pleacă din nou la drum şi se urmăreşte cu deosebire conţinutul de calciu, fosfor şi potasiu, elemente absolut necesare pentru a se obţine căpşuni mai crocante şi mai rezistente la transport. Aportul de elemente este suplimentat printr-o fertilizare cu produse naturale (roci formulate astfel încât să poată fi asimilate de plantă).
un articol de PETRONELA COTEA MIHAI
redactor Radio România Iaşi







