Sunt mulţi cei care spun că, în zilele noastre, fermele sunt dotate cu tehnologie de ultimă generaţie şi, ca atare, nici nu ar mai trebui să deschidem subiectul efectului variaţiei termice asupra productivităţii porcilor. Dar, să nu uităm că jumătate din porcii crescuți în România se regăsesc în gospodăriile populației! Drept urmare, am considerat util să trecem în revistă modul în care i se modifică acestui animal viaţa şi creşterea atunci când, din diverse motive, nu reuşim să-l menţinem între limitele termice la care se simte confortabil.
1. De ce mor purceii de frig?!
Porcul este un unicat între mamiferele domestice fiind singurul care, pe parcursul evoluţiei, şi-a pierdut o genă importantă, cea care controlează depunerea aşa-numitului „ţesut adipos brun” înainte de naştere.
Acest tip de grăsime asigură, inclusiv la om, energia necesară pentru termoreglare în primele ore de viaţă. Asta înseamnă că purcelul nou-născut, expus la temperaturi scăzute, moare într-un timp relativ scurt. De aici şi nevoia purceilor de a avea o sursă suplimentară de căldură în maternitate sau adăpost. Ulterior, pe măsură ce înaintează în vârstă, reglajul termic al temperaturii corporale interne începe să funcţioneze pe baza energiei preluate din colostru/ laptele matern şi amplificarea activităţii ficatului.
2. Frigul și consumul de furaj
Pe măsură ce temperatura ambientală scade, creşte cantitatea de furaj (sau lapte supt de la scroafă) pe care porcul o consumă. De ce? Pentru că, digestia în sine este un mecanism care generează căldură şi, implicit, protecţia termică a organelor interne. La fel de logic e şi faptul că acest consum suplimentar nu se va regăsi în creșterea de masă corporală, întrucât energia suplimentară produsă are strict rol de termoreglare. Astfel, diferenţa în privinţa consumului specific la porcii ţinuţi la 5oC, faţă de 15oC poate ajunge de la simplu la dublu! Adică, nu mai putem vorbi, sub nici o formă, despre eficienţă economică ci, eventual, doar de supravieţuire.
3. Modificări în lupta cu frigul
Cu cât temperatura scade sub limita minimă a zonei de confort, cu atât porcii devin mai agitaţi pentru că, nu-i aşa, ştim şi noi că mişcarea generează căldură. Dar, mişcarea suplimentară e şi consumatoare de energie, conducând la o creştere suplimentară a consumului de furaj. În multe cazuri, agitaţia determinată de frig degenerează în adevărate lupte care, nu de puţine ori, au ca finalitate accidentarea sau chiar moartea unor animale, mai ales în fermele în care densitatea animalelor este mare.
Atunci când sunt în grupuri, porcii care suferă de frig se înghesuie unul în celălalt pentru a-şi conserva împreună căldura corporală, agitându-se şi căutând în permanenţă un loc mai cald, oarecum într-un mod asemănător albinelor care crează în stup „ghemul” de termoprotecţie pe toată durata iernii.
Dacă nu au altă soluţie, porcii încep să tremure, acest gest reflex fiind la rândul său generator de căldură prin intensificarea contracţiilor musculare şi, implicit, a circulaţiei sangvine.
4. Efecte asupra metabolismului
S-a observat că, la porcii în creştere, menţinerea prelungită la temperatura de 3-5oC are o serie de efecte ireversibile. Chiar dacă au capacitatea de a supravieţui perioade relativ îndelungate la aceste temperaturi (cu 10-15oC sub limita minimă de confort) animalele suferă în mod evident, iar despre performanţe de producţie nu mai poate fi vorba. Mai mult, faţă de porcii ţinuţi la temperaturi optime, cei înfriguraţi au la sacrificare doar 50% din greutatea normală a ficatului, ceea ce înseamnă că acesta nu a mai putut să funcţioneze la capacitate maximă şi nici ca rezervor de energie (glicogen).
Şi mai interesant este faptul că frigul îndelungat afectează funcţionarea glandelor interne şi, implicit, a producţiei de hormoni, inclusiv cei sexuali. Acest ultim aspect a fost demonstrat iniţial prin simpla cântărire comparativă a gonadelor (testicule şi ovare) care la porcii „înfriguraţi” au fost mult mai mici, producâd astfel cantităţi insuficiente de hormoni pentru dezvoltarea sexuală normală a animalelor.
5. Sănătatea, afectată de frig
Dacă metabolismul e distorsionat, întregul organism al porcului ţinut în frig devine mult mai sensibil. Acest lucru a fost demonstrat, dovedindu-se că porcii întreţinuţi la 8-10oC au o capacitate de a se apăra împotriva bolilor cu cel puţin 20% mai scăzută față de cei care trăiesc în condiţii termice confortabile. În acelaşi context, un studiu recent a demonstrat că la porcii menţinuţi constant la 10oC, eficacitatea antibioticelor furnizate în furaj sau apă a scăzut semnificativ, uneori cu până la 20-30%.
6. Frigul și calitatea carcasei
Întrucât toate procesele metabolice ale porcilor crescuţi în frig funcţionează anormal, procesul de creştere şi dezvoltare a organismului rămâne mult în urmă. Spre exemplu, porcii ţinuţi la 5oC au o lungime a carcasei cu 20% mai mică, precum şi o talie mai redusă cu 10-15% faţă de porcii care au avut la dispoziţie 20oC.
De asemenea, procentul de grăsime în carcasă la porcii ce au fost crescuţi în frig permanent este mult mai redus decât la cei întreţinuţi în confort termic, deoarece rezervele de grăsime nu s-au acumulat, fiind utilizate integral pentru menţinerea organelor interne la temperatura optimă. Efectul temporar al frigului asupra porcilor este invers, adică animalul depune grăsime în loc de musculatură, ca şi cum s-ar pregăti pentru „vremuri grele”.
Haideţi să-i oferim porcului ceea ce biologia lui o cere şi doar atunci să avem pretenţii la producţii profitabile!
FRIGUL DUCE LA COSTURI MAI MARI
În fermele sau gospodăriile în care porcii nu pot fi menţinuţi în limitele confortului lor termic pe timpul iernii, consumul de furaj creşte semnificativ, determinând implicit o creştere importantă a costului de producţie a cărnii. Pe de altă parte, tocmai dificultatea de asigura acest confort termic pe durata iernii îi determină pe micii crescători să achiziționeze purcei pentru creștere doar la începutul primăverii.
un articol de
IOAN LADOȘI