6 minute de citit

6 combine John Deere, comandă specială în vest

livrare in vest - 6 combine John Deere S7904_b

Noile utilaje au fost puse în funcţiune de echipa de service a firmei IPSO din Timişoara, care a organizat şi un training pentru operatori.


10.000 de hectare, în trei puncte de lucru


Comanda a fost plasată de o societate cu capital străin care are investiţii majore în zona de vest a ţării, unde exploatează peste 10.000 de hectare. Negocierile privind această importantă achiziţie au demarat încă de acum doi ani, iar contractul a fost semnat în luna decembrie 2021, în timp ce livrarea propriu-zisă a avut loc în luna mai.

 

O alegere bine motivată


„Am ales John Deere pentru calitatea produselor şi preţul competitiv”, au ţinut să precizeze din capul locului reprezentanţii companiei. 


Toate opţiunile incluse


Modelul S790 pentru care s-a optat este unul dintre cele mai performante de pe piaţă la ora actuală. Mai ales că s-a dorit echiparea de vârf, cu toate opţiunile incluse, pentru a maximiza performanţele combinei. „Este foarte important pentru noi să avem combine inteligente şi de mare capacitate, pentru a ne strânge recolta în timp util de pe câmp. Mai ales la cultura de lolium, care pe cât de uşor este de crescut, pe atât de greu este de recoltat şi de depozitat. Noi tăiem plantele undeva la 50-55% umiditate, facem brazde pe câmp cu cositoarea de tip windrower şi în funcţie de varietate şi de cât de predispus este fiecare soi la scuturare, recoltăm când avem o umiditate între 18 şi 30%. Rămâne de văzut cum se vor comporta combinele cu un astfel de procent de umiditate. În orice caz, noi vom folosi aceste combine pe toate culturile – grâu, rapiţă, lolium, porumb, floarea-soarelui şi soia”, ne-au explicat reprezentanţii companiei.

 ÅžTEFAN Å¢ICÄ‚U, Specialist de produs pe segmentul combine, IPSO Agricultură_b

”Prin partajarea informaţiilor, operatorii pot regla foarte uşor parametrii combinei pentru a obţine cele mai bune performanţe la recoltat. Asta înseamnă mai multe hectare lucrate pe zi, mai multe tone pe oră şi pierderi cât mai mici.” – ŞTEFAN ŢICĂU, Specialist de produs pe segmentul combine, IPSO Agricultură


O combină versatilă


Configuraţia specială a combinelor a urmărit întocmai necesităţile şi condiţiile existente în cele trei ferme. S-a optat astfel pentru echiparea cu şenile şi acţionare 4×4, pentru că în zona respectivă apar foarte des băltiri şi în felul acesta e mult mai uşor de gestionat excesul de apă de pe terenurile agricole.

 

Cea mai mare combină din gamă


S790 are un motor de 13,5 litri şi 550 de cai putere nominali. Combina vine echipată cu un heder de 12 metri. Ceea ce înseamnă că este capabilă să lucreze până undeva la 70 de hectare pe zi, m-a asigurat Ştefan Ţicău, specialist de produs pe segmentul combine la IPSO Agricultură. „Întrucât ferma despre care discutăm are în exploatare o varietate mare de culturi, inclusiv unele mai speciale, s-a optat pentru o combină versatilă, care poate lucra foarte bine pe o gamă largă de culturi. De asemenea, lucrând o suprafaţă atât de mare, cele şase combine vor putea recolta într-o perioadă mult mai scurtă de timp”, remarca acesta.


Sistem cu flux axial pentru calitatea boabelor


În ceea ce priveşte tehnologia de recoltat, aceste combine folosesc un sistem cu flux axial, despre care se ştie că are o influenţă deosebită asupra performanţei treieratului. „Sistemul cu flux axial, în special cel de la Seria S, este cunoscut ca fiind cel mai bun pentru calitatea boabelor. Deoarece atât baterea, cât şi separarea se fac prin intermediul unui singur rotor, iar fiecare secţiune are componente de prelucrare a materialului separat. Şi asta ne oferă, pe lângă o productivitate mare pe zi, şi o calitate foarte bună a boabelor, ceea ce înseamnă un preţ mai bun pe care fermierii îl pot obţine la final de sezon”, a argumentat specialistul.

 

Gestionarea inteligentă a costurilor


Un alt aspect ce merită a fi menţionat la această combină e partea de inteligenţă. Şi vorbim aici de sistemul GPS performant care poate creşte productivitatea combinei cu până la 20%, prin evitarea suprapunerilor. Dar avem şi partea de documentare a hărţilor. „Vedem cum an de an cresc preţurile la inputuri şi este important să gestionăm aceste costuri. Iar prin intermediul hărţilor de documentare a recoltei, pe care combina le face automat şi le transmite către platforma John Deere, avem o mai bună predictibilitate din acest punct de vedere.

De asemenea, pentru că avem şase combine, există posibilitatea transmiterii setărilor de la un operator la altul. Şi asta poate uşura foarte mult munca în câmp a acestora, în condiţiile în care operatorii sunt obligaţi să se obişnuiască acum cu un nou sistem de lucru, în care recoltarea se face cu flux axial”, a subliniat Ştefan Ţicău.


Tehnologie americană, calitate germană


Combinele sunt fabricate în Germania, la uzina din Zweibrücken, şi au fost transportate până în România pe platformă. După inspecţia tehnică de la sediul IPSO din Timişoara, acestea au fost livrate clientului. Înainte de a intra la recoltat, reprezentanţii importatorului John Deere pentru piaţa noastră au organizat şi un curs de instruire a operatorilor, pentru a-i acomoda cu sistemul de flux axial, a evidenţiat, la rândul său, Alexandru Petrar, manager regional post-vânzare în cadrul IPSO Agricultură. După cum bine se cunoaşte, compania oferă soluţii integrate, de la vânzarea utilajelor și până la partea de mentenanţă, service şi piese de schimb. „Suntem alături de fermieri pentru a ne asigura că în sezonul de recoltat nici o combină nu lucrează sub parametrii optimi”, spuneau reprezentanţii IPSO.

 

HEDERELE DE TIP DRAPER

 

„De menţionat este faptul că în acest caz clientul a optat pentru un heder de tip Draper. Asta înseamnă că este un heder cu alimentare activă care poate oferi combinei cu 20% mai multă productivitate. Este foarte important de înţeles pentru fermieri că hederul este cel care poate influenţa productivitatea combinei. De aceea noi recomandăm hederele de tip Draper. Pe lângă aceasta, un element esenţial al acestui heder este faptul că reduce foarte mult pierderile, datorită capacităţii de a copia foarte bine solul. Iar asta reprezintă un avantaj important, în special la culturile cu talie joasă”, a subliniat Ştefan Ţicău.

 

un articol de

LIVIU GORDEA

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →