6 așteptări pe care le mai au crescătorii de ovine - Revista Ferma
6 minute de citit

6 așteptări pe care le mai au crescătorii de ovine

La nivelul Uniunii Europene, se pune bază pe creşterea unor rase de ovine performante, care să răspundă mai eficient la cerinţele mereu schimbătoare ale pieţei europene pentru produse de calitate superioară obţinute de la ovine (carne, lapte, lână, pielicele).

 

RASE AUTOHTONE VS. RASE SPECIALIZATE DE OVINE

Performanţele productive şi economice realizate de la rasele autohtone sunt însă mai scăzute comparativ cu rasele de ovine specializate vest europene. Astfel, ameliorarea genetică a efectivelor de ovine din România devine un obiectiv prioritar al creşterii eficiente şi durabile a acestei specii.
Ameliorarea genetică a ovinelor nu constituie un scop în sine, ci o modalitate eficientă bazată pe principii şi reguli ştiinţifice, de a modifica structura genetică a populaţiilor de ovine în sensul dorit.
A devenit o tradiție anuală la Asociația Județeană a Crescătorilor de ovine „Dacia” ca după activitățiile de instruire și perfecționare, ținute la sfârșitul lunii februarie în spațiul îngrășătoriei de la Romoș, să se organizeze în aceeași zi o consfătuire și discuții pe teme de creștere a performanțelor productive și economice a ovinelor autohtone cu referire specială la ovinele de rasă Țurcană, care deține ponderea cu peste 85% din structura de rasă națională.

 

PARTICIPANȚII LA DEZBATERI

Dezbaterile s-au ținut la o superbă locație „Domeniile Streiului” de lângă Simeria. Au participat peste 250 persoane, majoritatea oieri.
Discuțiile a fost deschise de Dumitru Andreșoi, președintele ACO Dacia și Dan Neață, director al RG-ului, care au evidențiat faptul că efectivele de oi Turcană înscrise pentru controlul originii și performanțelor (COP) au crescut semnificativ în fiecare an și au ajuns la 1,1 milioane pe total categorii.
Totodată au crescut și performanțele acestor ovine prin aplicarea riguroasă a programului de ameliorare al ACO Dacia și îmbunătățirea condițiilor de bunăstare și organizare.
La acest eveniment au participat și invitați de la nivel central: deputatul Adrian Chesnoiu – fost ministru al MADR, Adrian Pintea – director general APIA, secretarul de stat la Ministrul Finanțelor – Mihai Diaconu, directorul CEC Bank – Bogdan Alexandru și Florinel Bîrcă Florinel – director ANZ.
Au mai fost prezenți Călin Petru Marian – prefectul jud. Hunedoara și Laurențiu Nistor – președintele Consiliului Județean, care au elogiat rezultatele obținute privind ameliorarea și gestionarea ovinelor la această asociație.

 

6 PROBLEME RIDICATE DE CRESCĂTORII DE OVINE

Crescătorii de oi și specialiștii au fost solicitați să-și exprime opiniile care să conducă la stimularea și creșterea performanțelor productive, la dezvoltarea și eficientizarea sectorului românesc de creștere a ovinelor și la corectarea unor acte normative și decizii.
În urma acestor dezbateri și discuții s-au conturat mai multe propuneri care să îmbunătățească activitatea în acest sector.

1. Dintre oierii prezenți mulți au oile localizate în zona montană. Zona montană a României este considerată pe bună dreptate fragilă ecologic și defavorizată economico-social.
În anul 2018 a fost publicată legea muntelui (Nr. 197/20.07) care prevedea o serie de facilități pentru locuitorii din zona montană. În această zonă, dintre crescătorii de animale cea mai mare pondere o au crescătorii de ovine care exploatează pe timpul verii pășunile alpine.
Prin această lege, Statul român se angaja să sprijine financiar crescătorii de animale, prin acordarea unei plăți diferențiate și acordarea unor credite bancare preferențiale, cu bonificații la dobânzile bancare, subvenții pe investiții și alte facilități, cu scopul de a stabiliza populația în zona montană.

2. Legea zootehniei (Nr. 32 din 24.01.2019) ar fi trebuit să reglementeze, pe baza unor norme naționale și europene, activitatea din zootehnia românească.
Legea prevede că ameliorarea ovinelor se realizează prin lucrări de selecție și reproducție dirijată în rasă pură, hibridare și prin încrucișare și că MADR va susține financiar efectivele de animale din fermele de elită (Art. 23, pct. 2). Acest sprijin va stimula concurența între crescători pentru a obține animale cu performanțe productive și economice superioare și pentru conservarea raselor în pericol de dispariție.
De la ACO Dacia s-au trimis mai multe materiale cu normele de înființare a fermelor de elită la ovine. Până în momentul de față nu s-a definitivat normele pentru selectarea și clasificarea fermelor de ovine în ferme de elită, ferme de înmulțire și ferme comerciale și, ca urmare, nu s-a acordat nici un sprijin financiar pentru aceste ferme!

3. În cursul anului trecut s-a publicat legea laptelui și a produselor lactate (Nr. 307/16.11.2022). Acest act normativ prevede că la nivelul MADR se înființează observatorul laptelui și al produselor lactate care monitorizează piața laptelui de lapte, bivoliță, oaie, capre și piața produselor lactate și are ca scop centralizarea datelor de producție și de piață. Acest observator este organismul de legătură cu observatorul pieței laptelui din Uniunea Europeană.
Crescătorii de oi care vor să proceseze laptele și să vândă produsele prin magazinele proprii trebuie să dețină o autorizație sanitar-veterinară pentru siguranța alimentelor și să dețină spații și dotări cu instalații adecvate. Ei vor fi controlați de ANSVSA, ANZ și APIA, care pot aplica, în cazul unor nereguli, amenzi usturătoare cuprinse între 20 și 50 mii lei, care descurajează crescătorii de oi.

4. Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol (sM 9.1) este total discriminatorie pentru crescătorii de ovine și caprine și a creat nemulțumiri!

5. După numeroase negocieri argumentate între MADR, ANZ și cei ai registrelor și ai asociațiilor crescătorilor de ovine acreditate s-a propus că de la 1 iulie 2023 tarifele anuale să crească, în medie, de 2,5 ori. Până în momentul de față crescătorii cu ovine în COP suportau 30% din cheltuieli (6 lei/ovină).
Fermierii prezenți la această consfătuire au susținut ca noile tarife să fie suportate integral de statul român sau să contribuie tot cu tariful vechi și nu cu 30% din tarifele noi.

6. Deficitul forței de muncă în sectorul de creștere a ovinelor se accentuează lună de lună. Oierii așteaptă din partea MADR sprijin pentru creșterea productivității muncii în fermele de ovine, prin achiziționarea de instalații de muls și/sau parcelarea și îngrădirea pășunilor.
Au mai fost și alte propuneri rezultate din dezbateri și discuții, dar consider că cele expuse au fost cele mai importante și rezolvarea lor ar avea un impact pozitiv în sectorul creșterii ovinelor.

Bunele intenții ale Legii muntelui nu se regăsesc în realitate și depopularea în zona montană continuă!
un articol de
IOAN PĂDEANU
ACO Dacia

Cisteste si...

Recomandările redacției

Witness P*S – taurul Simmental de 206.000 de euro!

În vârstă de aproximativ unsprezece luni, Witness P*S este cel mai scump taur din rasa Simmental vândut vreodată la o licitație în Bavaria. Taurul recordist este fiul lui Wirbelwind-P*S, a fost crescut de Christiane Böhm

taur Witness PS Witness P*S - taurul Simmental de 206.000 de euro!
Ultimele articole
Comportament natural pe pardoseli antiderapante Nu ignorați pododermatitele!

Nu ignorați pododermatitele!

V-ați întrebat ce legătură există între comportament, productivitate și sănătatea ongloanelor la vacile de lapte? Statisticile arată că o vacă […]

Citește mai multe știri →