Toselli este un producător de mașini de erbicidat foarte cunoscut în Italia. A pornit ca afacere de familie în 1935 și produce mașini de stropit de la finalul anilor 60, remarcându-se, încă de la început, pentru primele mașini de stropit autopropulsate și primele rampe hidraulice produse în Italia.
„JACK”, inovația care a câștigat Premiul pentru Inovație Tehnică EIMA 2022, este un sistem de injecție volumetrică în linie, care suportă până la patru produse suplimentare față de tratamentul principal, aplicate pe bază de hărți de prescripție independente, prin ISOBUS.
Mașina de stropit tractată Marvel Plus, de 3.000 de litri, cu rampă de 24 m cu mânecă de aer, în standul Toselli de la EIMA 2022
CUM FUNCȚIONEAZĂ
”Noul sistem Jack ne permite să aplicăm până la patru substanțe adiționale, în același timp. Fiecare din aceste patru produse poate fi aplicat cu rată variabilă, pe baza unei hărți de prescripție.
Pentru moment, deoarece sistemul utilizează pompe electrice, iar sistemul ISOBUS nu oferă suficientă putere, vor fi disponibile variante pentru maximum două produse suplimentare. Trei hărți de prescripție diferite, care funcționează independent, pot fi încărcate în terminalul tractorului. Pe baza hărților, fiecare produs este aplicat în cantitatea necesară în fiecare zonă. De exemplu, într-o anumită zonă pot să aplic de la 200 la 220 de litri pe hectar de erbicid, în timp ce aplic și 15 litri pe hectar de fertilizant și 10 litri pe hectar de biostimulator”, explică Marco Toselli, proprietarul companiei Toselli.
Marco Toselli (stg.) și Marius Mitra (dr.)
AVANTAJE
”Avantajul acestui sistem este o singură trecere în loc de trei treceri, ceea ce înseamnă economie de timp și de combustibil, compactare redusă a solului și, de asemenea, posibilitatea de a utiliza produse de protecția plantelor incompatibile”, adaugă Marco Toselli.
Noul sistem poate fi adaptat pe cele mai populare modele de mașini de stropit produse de Toselli. Va intra în producție și va fi disponibil pentru fermieri, cel mai probabil, din sezonul următor.
MARVEL, PENTRU HORTICULTURĂ ȘI CULTURA MARE
Producătorul italian Toselli este specializat în producerea de mașini de stropit pentru culturi horticole și pepiniere pomicole și care pot fi ușor adaptate pentru cultura mare. Cel mai bine vândut model este Marvel Plus. ”În horticultură, piața este foarte dificilă, pentru că nu mai poți folosi produse sistemice cu derivă a particulelor și ai nevoie de acoperire foarte bună a plantelor. Când aplici produse de contact pe vânt puternic, trebuie să produci picături foarte mici de soluție, ca să nu fie dispersate în aer și să se piardă”, explică Marco Toselli.
”Acum, toată lumea este atentă la pierderile rezultate din dispersia substanțelor în aer, dar în aer se pierde doar 5% din substanță, pierderea mare de pesticide este pe sol, unde nu se vede, dar va fi resimțită de generațiile viitoare. Provocarea este să aplici substanțele de protecția plantelor exact acolo unde este nevoie de ele.” – MARCO TOSELLI, Proprietarul companiei Toselli
TOSELLI AIRSPRAY: 2 MODURI DE LUCRU
”Sistemul de distribuție Toselli AirSpray Dualcone cu mânecă de aer, certificat de Institutul Julius Kühn din Germania, face treabă chiar și pe vânt de 10 metri pe secundă. De asemenea, are un sistem hidraulic independent, cu pistoane în spate, care îi permite să se încline.
Mâneca de aer are două moduri de utilizare: pentru erbicidare totală, aceasta creează un sistem antivânt, iar când facem un tratament cu insecticid, mâneca se înclină și aerul devine și transportatorul substanței, răvășind planta, pentru ca substanța să ajungă și la larvele care se depun pe spatele frunzelor, deci acoperă foarte bine plantele. Astfel, avem un consum mai redus de pesticide și o eficiență optimă a tratamentului”, explică Marius Mitra, manager export Toselli în România.
Distanța între duze este de 250 mm pentru culturi legumicole și de 500 mm pentru cultura mare. Sistemul computerizat de control permite împărțirea rampei în 13 secțiuni, cu închidere la 1,8 m, pentru a evita suprapunerile, sau cu închidere pe fiecare duză în parte.
GARANȚIE PE VIAȚĂ PENTRU RAMPELE T-NOX
”Toselli își realizează singuri de la design până la finisaje. Designul bazinului este gândit astfel încât acesta să fie cât mai echilibrat în transport și, totodată, pentru ca fluxul de substanță din interior să fie cât mai omogen.
Toate rampele sunt din inox, iar, opțional, este disponibilă tehnologia T-nox, patentată de Toselli, cu rampe din oțel inoxidabil, pentru care producătorul oferă garanție pe viață împotriva coroziunii”, mai spune Marius Mitra.
Garanția generală a producătorului este de 2 ani, iar pentru cadru, garanția este de 5 ani.
STABILITATE ȘI ÎN CONDIȚII EXTREME
Rampele sunt cu geometrie variabilă, ceea ce înseamnă că rampa se poate înclina cu diferite unghiuri, aspect foarte important pentru zona colinară.
Ecartamentul este reglabil, de la 1,6 m la 2,1 m, iar sistemul cu prindere în două puncte permite virarea cu un unghi foarte strâns. ”Mașinile noastre au o stabilitate foarte bună chiar și pe un ecartament extrem de îngust și pot să lucreze în condiții extreme, pentru că sunt dezvoltate special pentru acest tip de condiții, pentru culturile de legume. Cred că nu avem concurență din acest punct de vedere”, afirmă Marco Toselli.
REȚEAUA DE DEALERI
Toate mașinile de stropit Toselli vin echipate, în varianta standard, cu circuit hidraulic independent, ceea ce înseamnă că pot fi mutate pe orice tractor, fiind necesară doar o priză de putere. Puterea necesară a tractorului este de minimum 100 CP.
Mașinile de stropit Toselli sunt disponibile în România de anul acesta printr-o rețea de opt dealeri ce acoperă toată țara. Prima mașină va fi pusă în funcțiune, în curând, în zona Moldovei.
un articol de
VIOLETA MÂȚ