2 SOLUŢII ANTI SFREDELITOR
Plante de porumb frânte din cauza atacului larvelor sfredelitorului porumbului (21.09.2021)
Cum putem să protejăm plantele de porumb de atacul larvelor sfredelitorulului? Există două soluții:
1. folosirea la semănat de hibrizi de porumb toleranți la atacul acestui dăunător
2.tratamentul în vegetație cu un insecticid
Fereastra de aplicare a tratamentului este una foarte scurtă, tocmai de aceea monitorizarea zborului sfredelitorului este esențială pentru a ști care este momentul cel mai precis când putem să realizăm tratamentele.
CAPCANELE, „OCHIUL DIN CÂMP”
Sistemele automate de monitorizare au venit în ajutorul fermierilor. Astfel, atașăm la o capcană entomologică o cameră foto care va transmite imaginile cu capturile direct pe telefonul mobil sau în calculatorul fermierului.
În prezent există o varietate de capcane entomologice automate, unele mai complexe, altele mai simple, dar toate fac același lucru: sunt „ochiul din câmp” al fermierului. Acesta nu mai trebuie să se deplaseze zilnic în câmp pentru a verifica capcanele, pur și simplu se uită pe telefonul mobil pentru a vedea capturile. Pentru unele tipuri de capcane există și aplicații cu program de numărare a fluturilor și elaborarea avertizării pentru efectuarea tratamentului, în funcție de parametrii zborului insectelor, pentru fiecare specie dăunătoare în parte.
Plante de porumb frânte din cauza atacului larvelor sfredelitorului porumbului (5.08.2021)
PLUSURI ŞI MINUSURI
Toate bune și frumoase, dar există multe lucruri de îmbunătățit la aceste sisteme. În ultimii ani am testat diferite tipuri de capcane automate pentru monitorizarea zborului sfredelitorului porumbului, prin urmare am văzut care sunt plusurile, dar și minusurile.
Ce mai este de îmbunătățit la sistemele automate de monitorizare?
1. SOFTUL POATE FI „PĂCĂLIT”
În cazul sfredelitorului porumului nu există un feromon foarte selectiv. Astfel, în capcane, pe lângă specia țintă monitorizată, se pot prinde diferite specii de fluturi, unele asemănătoare cu sfredelitorul. Prin urmare, softul de numărat și identificat fluturi poate fi „păcălit” și poate contabiliza și fluturii aparținând altor specii.
Sigur, în teorie există softuri cu algoritmi de învățare automată, dar și în acest caz poate fi dificil dacă, de exemplu, capturile din capcane se suprapun. Ideal ar fi ca feromonii folosiți la capcanele automate să fie foarte selectivi. Ori, din păcate, în cazul sfredelitorului porumbului, nu prea sunt. Pentru un fermier care nu știe entomologie aprofundată, ar fi dificil de apreciat, pe baza imaginilor, câte capturi sunt de Ostrinia nubilallis, din totalul capturilor. Unele firme au rezolvat problema aglomerării de capturi, având un sistem automat de înlocuire a plăcilor adezive.
Există și capcane automate care, în loc de feromoni, folosesc lumina pentru capturarea fluturilor (aceștia având un zbor crepuscular sau nocturn). Dar, și în acest caz, pe lângă specia țintă ce face obiectul acestei monitorizări (sfredelitorul porumbului) se mai prind și fluturi din alte specii.
2. GREU DE IDENTIFICAT
O altă problemă pe care am constatat-o este faptul că fluturii se pot prinde de placa adezivă cu spatele, caz în care este vizibilă partea ventrală a acestora. Pentru un entomolog nu este o problemă să identifice sfredelitorul, dar pentru fermier este greu să își dea seama ce specie este, analizând imaginile cu fluturii care s-au prins cu „spatele”.
3. AMPLASAREA CAPCANELOR
O altă problemă pe care am identificat-o este cu amplasarea capcanelor automate. În mod normal, acestea ar fi trebuit amplasate în câmp, în lanul de porumb dar, din motive de securitate, fermierii amplasează aceste capcane în zone împrejmuite. Prezența unei capcane cu cabluri și panou fotovoltaic este o bună atracție pentru hoți, prin urmare sistemul automat de monitorizare nu ar avea viață lungă pe câmp.
Pe de altă parte, amplasarea capcanei automate într-o incintă împrejmuită (chiar dacă acea incintă se află aproape de lanul de porumb) nu mai poate reflecta foarte fidel curba de zbor a sfredelitorului. S-ar putea să existe un interval de timp între momentul sosirii primilor fluturi în lanul de porumb și cel în care apar primele capturi în capcanele automate, amplasate într-o incintă împrejmuită, drept consecință se poate rata momentul optim pentru efectuarea tratamentului în vegetație.
4. PREŢ PE MĂSURA EFICIENŢEI
Un alt incovenient este prețul ridicat al acestor capcane. Teoretic, pe măsura trecerii timpului și a evoluției tehnologiei, acestea se vor ieftini. Deocamdată, situația geopolitică este incertă și o dată cu aceasta și evoluția, în timp, a prețurilor noilor tehnologii este la fel de incertă.
5. FACTORUL UMAN
O altă problemă ține de oameni. Este foarte important ca beneficiarii acestor sisteme automate de monitorizare să fie foarte instruiți, atât în ceea ce privește întreținerea acestui sistem precum și în ceea ce privește folosirea aplicațiilor și softurilor care însoțesc aceste capcane.
MAI E DE LUCRU CU SISTEMELE
Sistemele automate de monitorizare reprezintă viitorul în protecția plantelor. Acestea ne pot ajuta să detectăm cât mai exact momentul apariției dăunătorilor, inclusiv sfredelitorul porumbului și datorită lor putem realiza o combatere cât mai țintită. Dar, în același timp, mai este multă muncă până ce aceste sisteme să fie bine puse la punct, ca să răspundă nevoilor fermierilor, mai ales în condițiile țării noastre.
Mai multe specii de fluturi pot „păcăli” softul de numărare și identificare automată a speciei țintă
Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis) este unul dintre cei mai periculoşi dăunători ai porumbului. Încă din luna iunie trebuie să fim în gardă. Click AICI şi află cum putem proteja culturile de invazia larvelor şi adulţilor?
un articol de
EMIL GEORGESCU
INCDA Fundulea