Supravieţuirea purceilor de la naştere şi până la înţărcare este una dintre cele mai frustrante probleme pentru fermieri, întrucât impactul său economic este unul impresionant şi direct proporţional cu dimensiunea exploataţiei.

Nivelul mortalităţii purceilor până la înţărcare depinde de un număr mare de factori favorizanţi, însă majoritatea pierderilor de purcei are loc în primele 5-7 zile de viaţă. Cauzele sunt preponderent manageriale, întrucât noi, oamenii, nu luăm în considerare, suficient de serios, biologia purcelului în acest interval de timp.

În acest context, ne vom focaliza atenţia asupra a patru elemente de management strategic care, aplicate corect, conduc la o creştere masivă a supravieţuirii purceilor până la vârsta înţărcării.

1. ASISTENŢA LA FĂTARE

• În sens restrâns, asistenţa la fătare presupune ca personalul să fie pregătit să intervină în cazul fătărilor prelungite şi a celor care implică blocajul purceilor în tractul uterin.
• În sens mai larg, asistenţa la fătare presupune de fapt şi monitorizarea scroafelor la intervale de cel mult o oră (de preferinţă o dată la 30-40 de minute), atenţie suplimentară fiind acordată următoarelor situaţii:

1. a) cuiburile cu peste 14 purcei;
2. b) scroafelor aflate la fătarea 5-a sau peste;
3. c) scroafelor grase şi
4. d) în condiţii extreme de temperatură în maternitate.

În acelaşi context, asistenţa mai presupune şi alte câteva manopere esenţiale, care pornesc de la realitatea că purcelul nou-născut nu are capacitatea de a-şi menţine constantă temperatura corporală. De aici, apare necesitatea imperativă ca purcelului să-i fie uscată întreaga suprafaţă corporală şi de a fi plasat imediat în apropierea unei surse de căldură. În lipsa acestor manevre, temperatura corporală scade brusc, purcelul fiind condamnat.

2. CONSUMUL DE COLOSTRU

Manevrarea purceilor în aşa fel încât toţi să aibă acces, cât mai curând după naştere, la un mamelon funcţional este esenţială pentru supravieţuirea acestora, întrucât colostrul reprezintă singura sursă de anticorpi necesari apărării organismului în faţa microbismului din maternitate.

Provocarea devine acută în contextul prolificităţii ridicate a scroafelor moderne, întrucât aceasta este asociată cu purcei mai mici şi cu o vitalitate mai scăzută, ce îşi găsesc mai greu drumul spre primul tain colostral.

Din acest considerent se practică frecvent alăptarea fracţionată. Aceasta presupune, separarea purceilor mai mari din cuib pentru 1-2 ore cel mult, facilitând accesul la supt al celor mai mici, pentru evitarea competiţiei inerente. De reţinut, însă, că această tehnică trebuie aplicată numai după ce fătarea s-a încheiat şi toţi purceii din cuib au fost uscaţi.

3. TEMPERATURA ŞI CURENŢII DE AER

Probabil cea mai dificilă acţiune din maternitate este cea de asigurare a cerinţelor de microclimat ale scroafei, pe de o parte, şi a purceilor, pe de alta. Dacă temperatura optimă pentru scroafe este de 18-20C⁰, cea pentru purcei, mai ales în primele zile de viaţă, depăşeşte nivelul de 30C⁰. De asemenea, dacă scroafei îi este benefic un nivel ridicat al ventilaţiei, acesta le poate fi fatal purceilor, conducându-i spre hipotermie şi, implicit, moarte. Tocmai din aceste motive, în maternităţile moderne scroafele beneficiază de un sistem de ventilaţie separat, aerul proaspăt şi răcoros fiind adus la capul scroafei prin tubulaturi speciale. De asemenea, segmentul de pardoseală din boxă destinat scroafei este de multe ori din materiale mai reci faţă de zona destinată purceilor. Iar aceasta din urmă este dotată, prin construcţie, atât cu pardoseli încălzite, cât şi cu lămpi.

4. CURĂŢENIA ÎN MATERNITATE

Sunt puţini fermierii care acordă suficientă atenţie asigurării unui nivel ridicat de igienă în maternitate, chiar şi acolo unde se asigură funcţionalitatea principiului „totul plin, totul gol” între două serii consecutive de fătări. De cele mai multe ori, curăţarea boxelor de fătare este realizată superficial, de către personal necalificat, care, evident, nu înţelege de ce e nevoie de atât de multă curăţenie într-un loc în care trăiesc, la urma urmei, porci, consideraţi murdari prin definiţie. Ca atare, se „taie colţurile” şi se ajunge în situaţia în care încărcătura de microbi rămâne activă după fiecare depopulare a maternităţii. Or, asta înseamnă că vom condamna, cu bună ştiinţă, la îmbolnăvire şi generaţia următoare de purcei.

Ignorăm, de asemenea, faptul că purceii se nasc practic lipsiţi de imunitate, deci expuşi total la acţiunea microbismului perpetuat prin lipsa igienei în maternitate.

CE E DE FĂCUT?

• În primul rând, să-i instruim pe cei care se ocupă de curăţenia maternităţii la depopulare în privinţa rostului unei igiene cât mai eficiente. În mod normal, evaluarea gradului de curăţenie ar trebuie să fie realizat de cei care au responsabilităţi permanente în maternitate, întrucât este în interesul lor direct să aibă pierderi de purcei cât mai mici. Asta în contextul în care bonusul de performanţă este, bineînţeles, legat de acest parametru productiv.
• În al doilea rând, să ne asigurăm, la anumite intervale, că avem curăţenie de calitate nu numai prin apreciere vizuală, ci şi prin probe de sanitaţie, pe care serviciile veterinare ar trebui să fie în măsură să le execute şi interpreteze.
  • În al treilea rând ar fi spălarea scroafelor înainte de a intra în maternitate, acestea fiind unul dintre vectorii principali ai infecţiilor transmise purceilor.
• De asemenea, a nu se uita că boxele de fătare trebuie să fie nu numai curate, ci şi uscate înainte de populare, întrucât mediul umed şi cald reprezintă cel mai bun loc de dezvoltare a microbilor.

Nu avem altceva de făcut decât să luăm în considerare prioritar cerinţele animalelor şi nu pe cele ale personalului care le deserveşte. Pare simplu şi totuşi, atât de complex.