Sectorul ovine aduce anual din export importante sume de valută și asigură piața internă în totalitate cu necesarul de produse specifice iar cererea de produse de la ovine este tot mai mare pe piața internă și mai ales externă.
Pentru realizarea acestor obiective este absolut necesar ca rasele de ovine autohtone să fie ameliorate conform cerințelor de piață.
INSTRUIRE PENTRU BONITARE
Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine „Dacia” din județul Hunedoara deține Registrul Genealogic în care sunt înscrise aproape 1 milion de ovine din rasa Țurcană.
A devenit o tradiție ca în fiecare an la începutul primăverii să se organizeze activități de instruire a personalului care bonitează și înregistrează datele primare la ovinele cuprinse în controlul originii și performanțelor (COP).
DEZBATERE CU ŞEFUL MADR
În acest an, aceste activități de instruire, coordonate de Dan Neață, s-au organizat în două ateliere la o îngrășătorie modernă de miei din localitatea Romoș, județul Hunedoara unde, în patru boxe mari, au fost aduse ovine valoroase din varietățile rasei Țurcană (băle, bucălai, breze, oi oacheșe).
La sfârșitul acestor activități a venit în vizită ministrul agriculturii Adrian Chesnoiu însoțit de Dumitru Andreşoi, președintele ACO Dacia și oficialitățile locale. Ministrul i-a invitat pe toți participanții la o dezbatere pentru a identifica și promova politici și strategii care să conducă la dezvoltarea sectorului ovin, la creșterea eficienței economice a fermelor de ovine și la îmbunătățirea condițiilor de muncă în acest sector.
CE SPUN CRESCĂTORII DE OVINE
Dezbaterea de lucru a fost deschisă de Dumitru Andreşoi care a argumentat importanța sectorului ovin de la noi și a insistat pe necesitatea ameliorării ovinelor pentru creșterea performanțelor productive. Au luat cuvântul și alte oficialități, dar cu mare interes a fost așteptată pledoaria ministrului Adrian Chesnoiu care, cu lux de amănunte, a punctat viitoarele strategii în domeniul ovinelor și a declarat convingător: “Eu sunt în slujba fermierilor români”.
Crescătorii de oi au fost invitați să-și exprime opiniile care să conducă la îmbunătățirea activităților în acest sector. În urma acestor discuții au rezultat mai multe propuneri care să conducă la creșterea performanțelor productive, la dezvoltarea și eficientizarea sectorului de creștere a ovinelor.
1. FORŢA DE MUNCĂ
De ceva timp, dar mai cu seamă în ultimii ani s-a accentuat sever deficitul de forţă de muncă şi majoritatea dintre cei care lucrează (80%) au o vârstă de peste 50 ani. Pentru a suplini acest deficit trebuie susţinute activităţile care măresc productivitatea muncii:
• Acordarea unei subvenţii de 50% pentru parcelarea şi împrejmuirea păşunilor cu gard de plasă (fermele de elită) sau gard electric.
• Acordarea unui sprijin de 50-60% pentru achiziţionarea instalaţiilor de muls, răcire şi chiar procesare a laptelui de oaie şi/sau caprine.
2. LEGISLAŢIE COERENTĂ
Legea zootehniei nr. 32/24.01.2019, articolul 23 punctul 12 prevede că, pentru buna desfăşurare a activităţilor de ameliorare a animalelor, Statul Român sprijină financiar aceste ferme.
Propunere: Definitivarea de către Agenţia Naţională a Zootehniei, în colaborare cu asociaţiile crescătorilor de oi şi capre, a criteriilor (normelor) de nominalizare a fermelor (nucleelor) de elită şi precizarea valorii în lei a acestui sprijin. Rolul fermelor de elită este esenţial în acţiunea de ameliorare genetică pentru creşterea performanţelor productive şi economice la animale.
3. AMELIORAREA OVINELOR ŞI CAPRINELOR
Propuneri:
• Crescătorii de ovine şi caprine care au animalele cuprinse în sistemul COP, să primească subvenţii mai mari cu 40-50%, comparativ cu cei care nu sunt înregistraţi în acest sistem, pentru a stimula interesul crescătorilor;
• Actualizarea contribuţiei statului Român pentru ovinele şi caprinele cuprinse în COP în plus cu cota inflaţiei şi cota de creştere a salariului minim pe economie şi un stimulent de 10-15%.
• Controlul performanţelor pentru producţia de carne la ovine se face prin cântărirea mieilor la fătare, înţărcare la 5 luni şi după tunsul de bază. Activităţile sunt similare celor 3-4 controale pentru producţia individuală de lapte. Dar, pentru COP carne, contribuţia Statutului român este de 3 ori mai mică! (5 lei/animal) comparativ cu cea pentru producţia de lapte (15 lei/animal). Majoritatea crescătorilor de oi nu doresc COP pentru carne tocmai din cauza acestei severe discrepanţe.
• Acordarea subvenţiei pentru suprafaţa de păşune gradua,l în funcţie de investiţiile făcute (parcelare cu gard plasă sau gard electric, păşunat rațional, aplicarea activităţilor prevăzute pe etape în amenajamentul pastoral, irigaţii etc.)
• Acordarea subvenţiei pentru suprafaţa de păşune tot gradual, în funcţie de altitudine, valori mai mari în zona montană, pentru a stabiliza crescătorii de oi şi capre în această zonă care ocupă o treime din suprafaţa României.
4. ALTE PROPUNERI
• Majoritatea suprafețelor de pajiști pentru ovine sunt invadate de arbori, arbuști, ferigă, pipirig, mușuroaie etc. Oierii nu au posibilități să realizeze activitățile din amenajamentul pastoral și solicită reînființarea întreprinderilor județene de pajiști, dotate cu utilaje care să angajeze specialiști pentru a realiza contracost lucrările specifice.
• În zona de deal și mai cu seamă în cea montană, costurile anuale pe oaie sunt duble. Pentru a preveni depopularea, oierii care întrețin oile exclusiv în aceste zone să primească ANTZ și SCZ cu o valoare mult mai mare (50-100%).
Păstorii pricepuţi şi dispuşi să lucreze în stâne sunt o raritate. Pentru a suplini acest deficit de personal, în oierit trebuie aplicate măsuri care uşurează activitatea şi măresc productivitatea muncii. Oieri, iată ce aveţi de făcut!
Subvenția pe ovine eligibile era în anul 2012 de 40,2 lei dar a scăzut până în anul 2015 și a fost înlocuită cu Sprijinul Național Tranzitoriu (ANT) în valoare 26,6 /oaie, care a scăzut în anii următori. Click AICI şi află ce spun crescătorii!
un articol de
IOAN PĂDEANU
SCDCOC Caransebeş