4 factori care bulversează piaţa porcului în România - Revista Ferma
5 minute de citit

4 factori care bulversează piaţa porcului în România

Lumea nu poate sau nu vrea să înțeleagă faptul că cerealele și carnea sunt produse ale unui circuit comercial global, la fel ca și petrolul sau gazele naturale.

 

CARE SUNT DILEMELE MOMENTULUI

E evident că nu reușim să pricepem ce se întâmplă cu prețul acestor materii prime, punându-ne întrebări simpliste cum ar fi:

1. Cât va fi prețul benzinei la pompă?

2. Cât va fi valoarea facturii următoare la gaze naturale?

3. Cât va costa kilogramul de carne de porc la galantar?

Realitatea e că nimeni nu are aceste răspunsuri, iar cei care pretind că le au, mint! Iar războiul nu a făcut decât să complice și mai mult lucrurile, creșterile de prețuri fiind foarte probabile.

 

CRIZĂ ALIMENTARĂ VS. ABUNDENŢĂ

FAO și ONU prevăd că omenirea va intra într-o profundă criză alimentară ca urmare a perturbării majore a fluxurilor de cereale produse și exportate de Ucraina și Rusia. Corect. Dar unde? Evident că în țările care depind total de aceste surse de cereale. Nu însă în UE și cu atât mai puțin în România unde, se pare, avem stocuri suficiente până la noua recoltă și chiar continuăm să exportăm. Evident, cereale!

Totuși, în vreme de război, toate predicțiile se pot schimba peste noapte.

 

SE SCUMPEŞTE TOT CE NU AVEM

Europa are și carne de porc, și nu numai, mult peste ce consumă, însă nu are suficient petrol și gaze naturale. Ca atare, e clar că ce lipsește de pe piață se va scumpi și, de aici, urmează principiul dominoului. Prețul furajelor va crește în continuare, pentru că prețul fertilizanților și al carburanților a luat-o razna, iar cel al cărnii de porc îl va urma. Cât și până când? Nici măcar un profet nu poate face asemenea predicții. Și tocmai în asta constă problema.

Nu mai este suficient să vorbim despre securitate alimentară ci, mai degrabă despre suveranitate alimentară. Iar, la acest capitol situația României e absolut catastrofală dacă ne gândim că importăm 70% din ce punem zilnic pe masa. Europa vorbește despre constituirea unor rezerve strategice de carne și alte produse alimentare. Vorbește despre creșterea suprafețelor cultivate, despre salvarea fermierilor de la faliment. Despre viitorul producției cărnii de porc în contextul în care această îndeletnicire, dar și afacere, devine, pe zi ce trece, tot mai riscantă și mai imprevizibilă.

piata carnii de porc 01_b 

ŢARA CELOR 2 PIEŢE PARALELE!

Prima piaţă este în România piața neagră (și gri) a cărnii de porc, care se sprijină pe comerțul online sau direct către consumator, prin care micii producători își completează veniturile cum pot mai bine. Autoritățile nu au nici cea mai vagă idee care este dimensiunea acestui segment, dar știu că se află la limita legalității. Și totuși o tolerează, fie din calcul simplu electoral, pe principiul “un porc, un vot”, fie din incapacitatea de a menține sub control această piață. ”Să-I lăsăm să vândă, ca să nu ne ceară ajutoare sociale”. Ori, tocmai pe această piață, prețurile sunt cele mai mari, indiferent de produs. De ce? Pentru că acolo, în curtea omului se întâlnește cererea consumatorului cu oferta vânzătorului.

 

CEA MAI „CONTROLATĂ” PIAŢĂ

Cea de a doua piață, cea comercială, care plătește impozite la buget (local și national) și este autorizată sanitar veterinar, e controlată zilnic de toate instituțiile statului, de la garda financiară, la cea de mediu sau de către inspectorii de muncă.

Marea problemă a acestor producători este tocmai aceea că se află la baza lanțului de producție. Ei nu negociază cu consumatorul direct și, în consecință, nu pot decât să-și vândă porcii către cei care îi sacrifică, iar aceștia, la rândul lor, să negocieze cu cei care pun carnea de porc în galantare. Și, tocmai din acest motiv, prețul pe care îl primește fermierul onest e, în cel mai fericit caz, la jumătate față de cel pe care îl primesc cei care fac vânzarea directă către consumator. Nu credeți? Căutați pe internet!

 

4 CAUZE ALE COSTURILOR MARI

1. Chiar și înaintea declanșării războiului din Ucraina, ca urmare a faptului că China și-a redus importul de carne de porc din Europa cu 40%, prețul global al acesteia s-a prăbușit.

2. Seceta extinsă din vara lui 2021 a redus oferta de cereale și, astfel, furajele s-au scumpit cu peste 40%.

3. Pandemia de Covid 19 a debusolat piețele, iar prețul petrolului și al gazelor naturale a luat-o razna.

4. Războiul a devenit bomboana de pe coliva zootehniei românești. Chiar dacă în ultimele 6 săptămâni prețul oferit fermierilor din Europa a crescut constant, costul de producție a unui kg de carne de porc continuă să fie cu cel puțin 20% mai mare.

Ca atare, fermierii au intrat în al 4-lea trimestru de producție în pierdere, în contextul în care prețurile din galantar au explodat. Ce nu înțeleg însă consumatorii este că prețul cărnii de porc se face LA GALANTAR, NU LA POARTA FERMEI!

 

un articol de

IOAN LADOȘI

USAMV Cluj-Napoca

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×