Bogdan Gîrban este singurul fermier din România care operează două combine Massey Ferguson IDEAL 9T, într-o zonă afectată de secetă şi cu provocări climatice tot mai apăsătoare.

La numai 33 de ani, Bogdan Gîrban administrează un grup de firme cu activitate în agricultură, care lucrează aproximativ 2.000 de hectare în judeţele Buzău şi Ialomiţa. Succesul său este strâns legat de investiţiile în tehnologie, iar printre acestea se remarcă flota de combine şi tractoare Massey Ferguson, achiziţionate prin intermediul Sigma CVM România, importatorul exclusiv al mărcii pe piaţa locală.
Două combine MF Ideal 9T în aceeaşi fermă
Bogdan spune că a ales Massey Ferguson pentru fiabilitate şi performanţă, dar şi pentru serviciile de suport oferite de SIGMA România, care nu l-au dezamăgit până acum. De altfel, acesta este singurul fermier din România care deţine două combine de recoltat IDEAL 9T de ultimă generaţie, alături de care a parcurs deja câteva campanii reuşite.
Recunoscută la nivel mondial pentru performanţele sale excepţionale în ceea ce priveşte productivitatea, precizia şi eficienţa consumului de combustibil, MF Ideal 9 oferă avantajul unor tehnologii inteligente integrate, care permit monitorizarea în timp real a randamentului şi a pierderilor, precum şi ajustarea automată a parametrilor de recoltare în funcţie de condiţiile din teren.

O oportunitate unică, valorificată la timp
Cea de a doua combină IDEAL 9 fusese iniţial un echipament de demo, iar Bogdan Gîrban a considerat o oportunitate unică achiziţia acesteia, mai ales că structura culturilor pe care le lucrează impune o logistică de recoltare extrem de bine pusă la punct.
„De regulă, eu mizez mai mult pe culturi de toamnă. Spre exemplu, anul acesta am avut 1.500 ha semănate cu cereale păioase şi rapiţă. Asta înseamnă că trebuie să ne mişcăm foarte rapid în campania de recoltat pentru a profita de ferestrele de lucru. Obiectivul nostru este să adunăm cât mai repede marfa de pe câmp, astfel încât să evităm pierderile şi să protejăm calitatea recoltei”, explică fermierul.
Capacitate impresionantă de lucru
Massey Ferguson IDEAL 9T se remarcă prin capacitatea sa mare de lucru, fiind concepută pentru a răspunde nevoilor fermierilor care exploatează suprafeţe întinse. Buncărul generos, cu o capacitate de 17.000 de litri, şi viteza de descărcare impresionantă (210 l/sec.) asigură un flux de lucru continuu şi extrem de eficient. Aceste caracteristici reduc semnificativ timpii morţi în campanie şi permit unei singure combine să acopere un număr mult mai mare de hectare într-o zi.
În plus, calitatea materialului recoltat este un aspect extrem de important pe care Bogdan a ţinut să-l evidenţieze. „MF Ideal 9T livrează un produs final curat, cu pierderi minime, ceea ce ne ajută enorm în gestionarea post-recoltare. De asemenea, raportul preţ-calitate este unul excelent. Îşi merită toţi banii. Consider că a fost o alegere inspirată. Practic, nu am ce să-i reproşez”, ne-a declarat tânărul.

Forţa de tracţiune care susţine întreaga exploataţie
Pe lângă aceste combine de mare capacitate, Bogdan mai are la dispoziţie două combine Massey Ferguson, modelul Activa, potrivite pentru lucrările de recoltare pe suprafeţe medii sau în parcele mai mici. Acestea completează perfect strategia sa, care urmăreşte să aibă flexibilitate maximă în campaniile de recoltare.
„Combinele Activa sunt extrem de fiabile şi îşi fac treaba excelent, mai ales pe terenurile fragmentate sau acolo unde accesul este mai dificil. Împreună cu IDEAL 9T, am un parc de utilaje care îmi acoperă toate nevoile în perioadele de recoltat din vară şi toamnă”, spune tânărul fermier.
Totodată, acesta se bazează pe o flotă de patru tractoare Massey Ferguson care asigură forţa de tracţiune necesară pentru lucrările complexe din cadrul exploataţiei. Este vorba despre două tractoare Massey Ferguson model 8740, dedicate lucrărilor grele, şi alte două tractoare din seria 8S, versatile şi eficiente în diverse aplicaţii agricole.
Adaptarea la noile realităţi climatice
Schimbările climatice au avut un impact major asupra strategiei de management adoptate de Bogdan Gîrban. În zona unde îşi desfăşoară activitatea, seceta a devenit un factor constant şi extrem de dificil de gestionat. „Trei din ultimii şase ani au fost crânceni. Zona noastră s-a transformat într-un adevărat pol al secetei din România”, mărturiseşte fermierul.

Aceste condiţii l-au determinat să facă schimbări radicale în tehnologia de lucru. Astfel, în 2023, a adoptat sistemul minimum-tillage, iar în 2024 a testat pe anumite suprafeţe tehnologia strip-till, un sistem de semănat în benzi ce combină avantajele lucrărilor minime cu o pregătire mai eficientă a zonei de implantare a seminţei. Rezultatele s-au dovedit încurajatoare.
„Am reuşit să ne recuperăm investiţiile şi chiar să facem un mic profit. Cel mai important, însă, este că am reuşit să conservăm resursele de apă din sol, ceea ce ne ajută să facem faţă mai bine provocărilor climatice care devin din ce în ce mai apăsătoare. Investim mai puţin, dar nici nu suntem atât de expuşi riscurilor. Dacă facem o producţie de 5 tone la grâu, suntem mulţumiţi. Obiectivul nostru principal este reducerea costurilor pe hectar”, explică tânărul fermier.
No-till în practică
În această toamnă, Bogdan plănuieşte să facă un pas înainte şi să testeze o semănătoare directă SKY Easydrill, destinată tehnologiei no-till, care permite semănarea direct în mirişte, fără prelucrare anterioară a terenului. Experimentul va fi realizat pe o suprafaţă de 50-100 ha, în funcţie de condiţiile întâlnite la momentul semănatului. Prin aceste investiţii, Bogdan demonstrează că succesul în agricultură depinde nu doar de mărimea exploataţiei, ci mai ales de capacitatea de a integra tehnologii moderne şi de a adopta strategii flexibile, menite să răspundă provocărilor climatice şi economice actuale.
Citeşte şi:
Massey Ferguson, născut pentru agricultură!
TREI LUCRĂRI, UN SINGUR PAS
Această strategie nu doar că îi permite să reziste în condiţiile dificile de secetă, dar îi oferă şi o mai mare flexibilitate în planificarea lucrărilor agricole, reducând dependenţa de condiţiile meteorologice imprevizibile. Pentru a pune în practică aceste tehnologii moderne, Bogdan a investit în utilaje performante care să asigure eficienţă maximă şi rezultate optime.

Printre acestea se numără cultivatorul Cultirapid de la MA/AG, cu lăţimea de lucru de 4 metri. Acesta pregăteşte patul germinativ într-o singură trecere, fiind echipat cu organe active de tip scarificator, discuri şi tăvălug. Practic, realizează trei lucrări într-un singur pas, economisind timp, combustibil şi resurse. După această etapă, urmează semănătoarea semi-directă SKY Maxidrill (6 metri), achiziţionată tot prin intermediul Sigma CVM România, care îi permite înfiinţarea culturii cu un grad minim de afectare a structurii solului.







