3 noi soluţii BASF pentru fermieri - Revista Ferma
5 minute de citit

3 noi soluţii BASF pentru fermieri

3 noi soluţii BASF pentru fermieri
3 noi soluţii BASF pentru fermieri

Într-un format neconvenţional şi antrenant pentru audienţă, BASF şi-a prezentat cele mai noi soluţii de protecţie a plantelor pentru sezonul 2024: două fungicide şi un regulator de creştere cu efect fungicid.

Aceste noi produse BASF oferă nu doar protecţia culturilor, ci şi recolte de calitate şi, în final, asigură echilibrul şi siguranţa economică a fermei în condiţiile dificile ale acestui an, după cum a punctat Mario Tomšić, Country Manager BASF Agricultural Solutions Romania în deschiderea evenimentului: „2024 nu va fi cu siguranţă un an uşor. Va fi un an cu multe provocări, dar care nu ne va doborî, ci ne va face să fim mai puternici, pentru că voi (fermierii) sunteţi stâlpii de rezistenţă ai agriculturii româneşti, cei care, în ciuda dificultăţilor întâmpinate, reuşiţi să o luaţi mereu de la capăt şi să asiguraţi hrana noastră”.

MARIO TOMŠIĆ, Country Manager BASF Agricultural Solutions Romania
MARIO TOMŠIĆ, Country Manager BASF Agricultural Solutions Romania

Vântul schimbării suflă puternic, dar împreună vom rezista furtunii. În faţa tuturor acestor adversităţi, angajamentul nostru faţă de voi – partenerii noştri valoroşi – rămâne de neclintit – MARIO TOMŠIĆ, Country Manager BASF Agricultural Solutions Romania

  1. REVOLUŢIONARUL ARCHITECT®

Primul regulator de creştere cu efect fungicid la floare

BASF a creat Architect® – prima şi singura soluţie omologată pentru floarea-soarelui care protejează şi în acelaşi timp modelează perfect culturile. Architect® susţine dezvoltarea unor culturi omogene, cu un sistem radicular mai puternic şi cu o toleranţă mai mare la stres, în acelaşi timp cu o fotosinteză îmbunătăţită, un sistem imunitar mai bun şi combaterea unui spectru larg de boli.

Creşte producţia la potenţialul maxim

Profitabilitatea culturilor vine din valoarea economică a producţiei. Pentru floarea-soarelui, evoluţia şi sănătatea plantelor este dată de dezvoltarea sistemului radicular – cel care realizează aprovizionarea cu apă şi cu nutrienţi -, de stabilitatea şi grosimea tulpinii, de mărimea frunzelor şi, implicit, de mărimea calatidiului şi de umplerea acestuia cu seminţe. Architect® ajută la dezvoltarea omogenă a plantei, iar testele efectuate arată o creştere semnificativă a producţiei în condiţii variabile de climă, pe durata tuturor anilor de testare în cazul culturilor tratate.

Combate principalele boli ale florii-soarelui

Architect® (substanţe active: 100g/l piraclostrobin + 25g/l prohexadion calciu + 150g/l mepiquat clorură) combate principalele boli ale florii-soarelui (Phoma macdonaldii, Alternaria helianthi, Diaportthe/Phomopsis helianthi, Sclerotinia sclerotiorum, Puccinia helianthi, Septoria helianthi, Macrophomina phaseolina) şi poate fi aplicat în stadiul de 8-12 frunze la floarea soarelui (BBCH 31-33) în doză de 1,2 l/ha + 0,6 kg/ha adjuvant Turbo.

  1. FUNGICIDUL PICTOR® REVY

Succesul tău la un nou nivel!

Prin compoziţia revoluţionară şi formularea special dezvoltată pentru floarea-soarelui şi rapiţă, Pictor® Revy combină două substanţe active puternice şi eficiente în combaterea bolilor: Boscalid (200 g/l) blochează germinaţia sporilor şi Revysol® (100 g/l) opreşte creşterea miceliului. Formularea Pictor® Revy determină o eliberare treptată a substanţelor active şi garantează o puternică rezistenţă la spălare.

Cu Pictor® Revy se pot face maxim două tratamente pe sezon la floarea-soarelui: primul de la apariţia primului internod vizibil şi până când florile ligulate sunt vizibile, dar inflorescenţa este încă închisă (BBCH 31-59), iar al doilea tratament pe perioada înflorii (BBCH 61-69).

Profilul sustenabil al Revysol® permite adaptarea dozei de aplicare în funcţie de condiţiile locale, cu o ”fereastră” de aplicare extinsă şi un volum de apă optimizat în culturile de floarea-soarelui şi de rapiţă.

Cum acţionează la rapiţă?

La rapiţă, tratamentele timpurii cu Pictor® Revy pot fi efectuate încă de la începutul înfloririi (BBCH 59-63) şi până la înflorit deplin (BBCH 63-67). Astfel, tratamentele timpurii permit fermierilor egalizarea ”vârfurilor” de lucru în fermă, reduc riscul de deteriorare a plantelor şi, mai ales, previn apariţia (sau extinderea) infecţiilor cu Sclerotinia încă de la începutul înfloritului.

  1. DAXUR® – FUNGICID ANTISTRES

Menţine echilibrul producţie/buget

Fungicid antistres, destinat culturilor cerealiere (grâu, orz, secară şi triticale), Daxur® aduce beneficii perfect echilibrate prin eficacitatea dovedită a celor două substanţe active consacrate (100 g/l Revysol® – mefentrifluconazol + 150 g/l Kresoxim-metil) şi prin spectrul larg de combatere a bolilor, în acelaşi timp cu o protecţie de lungă durată şi cu rezultate maxime de producţie în comparaţie cu bugetul alocat.

Performanţa superioară oferită de fungicidul Daxur® prin aplicarea în primul tratament (T1) (BBCH 31-33), dar mai ales în cel de-al doilea tratament (T2) (BBCH 37-39), se traduce într-un spor de producţie consistent indiferent de condiţiile din câmp.

3 noi soluţii BASF pentru fermieri

”SĂ CULTIVĂM UN VIITOR PROSPER”

„Suntem încântaţi să vă putem prezenta astăzi trei produse noi pentru culturile de cereale, rapiţă şi floarea-soarelui. Două fungicide revoluţionare şi un al treilea care deschide calea unui nou segment din industria protecţiei plantelor – acela al regulatorilor de creştere în cultura de floarea-soarelui. Trei inovaţii care sperăm să vă ajute la obţinerea unor producţii mari, de bună calitate. Aceste inovaţii s-au născut din eforturile noastre continue de cercetare, o dovadă a relaţiei simbiotice pe care o împărtăşim. Vă transmit aprecierea noastră profundă pentru încredere şi colaborare. Să cultivăm împreună nu doar culturi, ci şi un viitor prosper!”, a declarat Mario Tomšić, Country Manager BASF Agricultural Solutions Romania.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →