11 AVANTAJE ALE SORGULUI FAŢĂ DE PORUMB - Revista Ferma
3 minute de citit

11 AVANTAJE ALE SORGULUI FAŢĂ DE PORUMB

Se simte nevoia de reorientare și spre alte culturi valoroase prin compoziția chimică a boabelor, capabile să valorifice tehnologiile pe care le pot aplica fermierii în prezent, dar cu rezistență mai bună la factorii de stres, în special la secetă.

cultura sorgului 01_b

 

ÎNCĂ PUTEM SCHIMBA CULTURA!

În zilele de la începutul lunii mai, în unele zone în care iarna a fost cu precipitații puține și nici primăvara nu a fost prea darnică, se mai pot face unele corecții chiar și în structura de cultură. Acest fapt se impune cu precădere dacă sunt plante debilitate sau goluri în culturile de porumb deja răsărite. Sunt și situații unde chiar în zona de bună favorabilitate pentru porumb, la început de mai porumbul nu era încă semănat.

 

REZISTENŢA LA SECETĂ

Spre deosebire de porumb, hibrizii de sorg pentru boabe (Sorghum bicolor var. eusorghum) sunt mult mai rezistenți la secetă şi se impun cu recolte de 6-10 t/ha și chiar mai mari în zonele cu deficit de umiditate.

Acest fapt explică de ce sorgul, plantă de origine tropicală și subtropicală este răspândit în lume, cu precădere în Asia de sud-est, India, China, SUA, Venezuela, America Centrală și Australia, ţări de la care se obține o producție totală de peste 60.000 mii tone de boabe.

 

CARACTERISTICI ALE SORGULUI

1. Compoziția chimică a boabelor de sorg este asemănătoare cu cea a boabelor de porumb, după cum rezultă din tabel.

 

Părțile

analizate

Porumb

Sorg

Amidon

%

Proteine

%

Lipide

%

Cenușă

%

Amidon

%

Proteine

%

Lipide

%

Cenușă

%

Bobul întreg

71,5

10,3

4,8

1,14

73,8

12,,3

3,9

1,65

 

cultura sorgului 02_b2. Proteinele din boabele de sorg, asemănător cu celelalte cereale, sunt deficitare în unii aminoacizi esențiali importanți: lizină, triptofan și methionină.

3. Valoarea energetică a boabelor de sorg este egală cu valoarea energetică a boabelor de porumb.

4. Planta verde de sorg are valoare nutritivă foarte apropiată de planta verde de porumb, dar în timpul vegetației conține un glicozid numit durrină, toxic pentru animale, care însă dispare din plante odată cu apariția inflorescenței, moment după care dispare și toxicitatea plantelor și deci plantele de sorgnu mai prezintă pericol de intoxicare pentru nici o specie de animale.

5. Temperatura cea mai favorabilă pentru dezvoltarea sorgului este de 27-28 grade C, cu minima 12oC pentru germinare și 16oC pentru dezvoltarea plantei.

6. Hibrizii de sorg cultivați în țara noastră au nevoie, pentru întreaga perioadă de vegetație, de 2300-2800grade C.

7. Sorgul este o plantă rezistentă la secetă și arșiță, depășind porumbul, rezistență dată de sistemul radicular bine dezvoltat, cu număr de perișori radiculari dublu față de porumb.

8. Coeficientul de transpirație variază între 153 și 271.

9. Stomatele sunt mici, numeroase, de două ori mai multe ca la porumb. Acestea își reiau activitatea după perioade de secetă îndelungată. În acest fel planta își poate încetini creșterea, supraviețuind perioadelor secetoase, iar după perioade cu umiditate își reiau creșterea. De aceea sorgul este denumit planta cămilă.

10. Cantitatea de precipitații pentru întreaga perioadă de vegetație minimă este de 350 mm.

11. Sorgulare pretenții reduse față de sol, putându-se cultiva pe soluri cu pH între 4,5 şi 8,5. Sorgul preferă soluri drenate. Se cultivă în arealul porumbului pe terenuri nisipoase, sărăturate și erodate, pe care producțiile care se realizează la porumb sunt mici.

 

un articol de

IOAN BORCEAN

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →