Patul germinativ reprezintă stratul de la suprafaţa solului, gros cât adâncimea de semănat, pregătit prin lucrările solului în vederea creării condiţiilor optime pentru germinarea seminţelor, răsărirea şi creşterea plantelor.
Măsurile necesare pentru a realiza aceste condiţii se referă la:
1. Terenul destinat însămânţărilor de primăvară să fie afânat, mărunţit şi nivelat din toamnă pentru a se zvânta uniform şi mai devreme cu 7-10 zile.
2. La desprimăvărare, în astfel de teren, culturile din urgenţa I se pot însămânţa în epoca optimă.
3. Dacă terenul nu s-a bătătorit peste iarnă şi se menţine afânat la suprafaţă se poate intra direct la semănat, deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde uşor până la 2-3 cm adâncime cât pretind seminţele mici (lucerna, muştarul, rapiţa).
4. Dacă terenul este bătătorit la suprafaţă şi cu o crustă subţire sau au început să apară buruieni, se trece cu o grapă cu colţi sau cu sapa rotativă şi apoi se însămânţează.
5. Pentru însămânţarea seminţelor mai mari (mazăre, sfeclă de zahăr) care necesită adâncimi diferite de însămânţare, pregătirea patului germinativ se va efectua printr-o singură trecere cu combinatorul, bine pregătit şi corect reglat, care să lucreze numai până la adâncimea de semănat.
6. Este indicat ca pregătirea patului germinativ să efectueze în ziua sau cel mult, în preziua semănatului pentru a fi distruse toate buruienile existente iar plantele să răsară înaintea buruienilor.
7. Pentru culturile însămânţate mai târziu (floarea soarelui, porumb, soia), dacă nu au apărut buruieni, nu este necesar să se intervină asupra solului decât în ziua semănatului. Solurile bine structurate formează un mulci natural la suprafaţă care împiedică evaporarea apei. Dacă până atunci apar buruieni sau se formează crustă, se trece cu sapa rotativă iar în ziua semănatului se lucrează cu combinatorul până la adâncimea de încorporare a seminţei.
8. Patul “tare” pe care se aşează sămânţa trebuie să fie aşezat, cu densitatea aparentă de 1,2-1,3 g/cm3, cu capilarele nederanjate prin care ajunge apa la nivelul seminţei iar deasupra, stratul de sol să fie afânat.
9. În cazul când terenul se menţine afânat până la semănatul din epoca a II-a, este indicat ca adâncimea de pregărire a patului germinativ să fie redusă cu 1 cm pentru ca brăzdarele semănătorii, sub propria greutate, să pătrundă 1 cm în patul tare în care să plaseze sămânţa.
10. Pregătirea corectă a patului germinativ asigură:
• germinarea şi răsărirea uniformă a plantelor;
• realizarea densităţii cu plante viguroase, fără goluri;
• creşterea şi dezvoltarea uniformă, cu toleranţă la boli şi dăunători;
• acoperirea rapidă a terenului şi înăbuşirea buruienilor.
DE CE SĂ NU FOLOSIM GRAPA?
Analizele privind pierderea de apă din sol la pregătirea patului germinativ au arătat că:
• atunci când s-a lucrat cu grapa cu colţi sau sapa rotativă s-au înregistrat pierderi de 2,5-3%;
• când s-a lucrat cu combinatorul, pierderile au fost de 6,2%;
• când s-a folosit grapa cu discuri au fost pierderi de 12,8-29%.
De aceea grapa cu discuri NU trebuie folosită la lucrările de primăvară şi în niciun caz la pregătirea patului germinativ.
Marii agronomi au experimat foarte plastic definiţia patului germinativ: “Sămânţa să fie aşezată pe un pat tare şi acoperită cu o plapumă moale”.
un articol de
VASILE POPESCU
