Ziua Verde a Cartofului - o platformă cu soluţii şi oportunităţi reale - Revista Ferma
3 minute de citit

Ziua Verde a Cartofului – o platformă cu soluţii şi oportunităţi reale

Nu mă pricep prea mult la mulţimi, dar cred că „Ziua Verde a Cartofului” a strâns în jur de 4-500 de fermieri. S-a văzut în câmp desfăşurarea de forţe. Aproape ca în fiecare an în care am luat parte la această manifestare ploaia a mai întrerupt prezentările. De altfel, în ultima lună aici au căzut precipitaţii de 360 l/mp. Ceea ce, de la un anumit moment, a început să fie prea mult. Chiar a fost sub semnul întrebării realizarea câmpurilor pentru „Ziua Verde a Cartofului” din această pricină.

Ziua Cartofului_b

Controlul bolilor le-a dat de furcă
Anul acesta, loturile au fost împărţite în trei câmpuri. În prima experienţă s-a urmărit în principal efectul fertilizanţilor, fie ei tradiţionali, foliari sau de alte naţionalităţi. Cel de-al doilea câmp a fost o şcoală de soiuri. Poate din ce în ce mai importante, ţinând cont de problemele deosebite cu care se confruntă cultivatorii de cartof în ultimii ani. Presiunea manei şi agresivitatea dăunătorilor combinate cu vremea aceasta înnebunitoare, cu ierni ca primăvara şi primăveri cu îngheţuri târzii şi alternanţe termice extreme, toate acestea îi pun pe fermieri în faţa multor provocări. Spunea un fermier din zona Gheorgheni că deşi ei sunt cu două săptămâni în urma celor din zona Tuşnad, au fost nevoiţi deja să aplice şapte tratamente. Chiar şi aşa controlul bolilor se dovedeşte dificil, mai ales cel al manei. Un alt fermier, din zona Sucevei, spunea că după însămânţare s-a trezit cu o zăpadă de 30 cm care a stat multe zile peste câmp. Si-a făcut probleme, dar are, în acest moment, cei mai frumoşi cartofi.
La Sâncrăieni, câmpul arăta foarte bine, deşi nu puţine au fost provocările. Dar am văzut prin zonă şi câmpuri scăpate din mână, unde mana s-a instalat şi aproape întreg aparatul foliar era distrus.

Ziua Cartofului_b
E de remarcat organizarea, care în fiecare an se dovedeşte foarte bună. Gheorghe Boţoman, cel care a renunţat să mai candideze la încă un mandat în fruntea cartofarilor din România, a avut un rol important şi în buna desfăşurare a „ostilităţilor” pe câmpul cartofului de ziua mult prea verde a cartofului. Iar Romulus Oprea, actualul preşedinte al Federaţiei „Cartoful” din România, a fost foarte strict în desfăşurarea programului. Seriozitatea acestuia se vede şi din succesul afacerii sale pe care, sperăm, să-l transfere şi spre colegii săi de branşă! Tinereţea actualei conduceri a Federaţiei se va reflecta în acţiuni mai dinamice şi, cu certitudine, cu rezultate!

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 14/219 (ediţia 15-31 august 2018)

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →