Pe scurt, denumirea de ”Muşchiuleţ de porc Ilinca” s-a transmis din generaţie în generaţie, iar reţeta este una specifică, ce presupune prepararea bucăţilor de carne prin maturare şi condimentare cu cimbru şi alte condimente înainte de afumare. De asemenea, ”Cotletul haiducesc a lui Zamfir” este obţinut din cotlet de porc, maturat în baiţ de condimente timp de 6-14 zile. Calitatea materiei prime şi prelucrarea cărnii prin metode tradiţionale conduc la obţinerea produsului, caracterizat printr-un gust deosebit şi mai ales printr-o savoare specifică produselor de casă.
Reţeta pentru ”Costiţa afumată Ilinca”, cu o vechime de peste 25 de ani, cuprinde piept de porc dezosat, maturat timp de 6-14 zile în baiţ de condimente naturale tradiţionale, şi sare, în timp ce ”Carnaţii de porc ai lui Ignat” afumaţi tradiţional provin din materii prime autohtone: carne de porc, slănină de porc, sare şi condimente naturale. Produsele sunt afumate prin metoda tradiţională în afumătoare de cărămidă cu lemn de esenţă tare.
Investiţii de peste 300.000 de euro
“Sunt produse pe care le-am mai avut în fabricaţie. În ultima vreme, am schimbat locaţia unităţii de producţie şi am refăcut dosarele cu documentaţiile de atestare depuse la Ministerul Agriculturii. Am făcut investiţii noi, cu o valoare ce depăşeşte 300.000 de euro, concretizate în construcţia unei hale în suprafaţă de 600 mp, dotată cu camere frig, cu afumători tradiţionale din cărămidă. O capacitate de producţie făcută cu specific pentru cerinţele noastre. În plus, am achiziţionat un teren în suprafaţă de 4.000 mp (cu vreo 40 m deschidere) pe care vrem să construim o unitate de procesare modernă şi cu spaţii comerciale”, ne-a declarat Marius Verdeşi, administratorul firmei.
Primul magazin Zimbria deschis la Constanţa
Potrivit acestuia, pe data de 1 august, a fost inaugurat un magazin în incinta City Park Mall din Constanţa, în suprafaţă de aproximativ 20 mp, a cărei amenajare a costat 60.000 euro şi care încă din primele zile a trezit interesul cumpărătorilor. În oferta comercială se găseşte toată gama de produse din carne şi brânzeturi aflate sub brandul Zimbria, din care nu lipsesc delicatesele: piept de pui cu lămâie şi şofran, piept de curcan cu rozmarin şi piper roz, coquelet întreg copt în afumatoare, pastramă de vită Angus sau curcan copt la jar cu fistic.
Magazinul se adaugă celor patru din Capitală, poziţionate în cadrul complexului comercial din Băneasa, în Afi Cotroceni, Sun Plaza şi Mega Mall, dar şi celui din Shopping City – Galaţi.
Potrivit omului de afaceri Marius Verdeşi, în curând, în Capitală va mai inaugura un magazin de reprezentanţă, într-o locaţie premium.
Brânzeturi cum cere tradiţia câşlelor din Covurlui
În nomenclatorul de fabicaţie al producătorului gălăţean există o gamă largă de sortimente, care sunt în egală măsură căutate de cumpărători. Fiecare produs are sezonul lui de vânzare. În perioadele de vară mai scad din vânzări la produsele din carne de porc, dar se compensează cu desfacerea pe curcan sau vită şi pe brânzeturi.
Trebuie menţionat că în producţia brânzeturilor de Covurlui se foloseşte exclusiv lapte integral. Din amestecul laptelui de capră, de oaie şi de vacă se prepară vestita brânză de Covurlui, caşul, caşcavalul, brânza de burduf, crema de brânză cu mărar ori cu susan negru ( cultivat pe terenurile firmei), specialităţi din lapte de capră cu adaos de mărar, caşcavalul filat şi împletit la mână, iar ca produs secundar, urda!
Laptele e închegat cu cheag natural, iar lactatele sunt sută la sută naturale, produse manual, aşa cum este tradiţia ciobănească.
Curcanul copt la jar, premiat la concursul „Ora de bun gust”!
La cela de-a IV-a ediţie a Expoconferinţei “Produsul românesc – gust autentic – cadru european”, organizată la începutul lunii iunie a.c., a avut loc concursul „Ora de bun gust”, în cadrul căruia au fost decernate premiile „Gustul Ales 2019”. Juriul, format din specialişti, a premiat produsul “Curcan copt la jar”, produs de SC Verdesi & Co SRL sub brandul Zimbria, la secţiunea “Produse din carne – Artizanal”.
Toate prepratele Zimbria, manufacturate de oameni destoinici, dedicaţi acestei munci specifice, pe baza unor reţete vechi din Covurlui, sunt un reper al gustului autentic românesc.
O companie dinamică
Cu o vechime de 6 ani pe piaţă şi 27 de angajaţi, SC Verdesi & Co SRL este una dintre cele mai dinamice companii de pe piaţa industriei alimentare româneşti, cuplată la standarde ridicate de calitate şi rafinament. Potrivit RisCo Servicii Financiare, în 2018, firma din Galaţi a înregistrat o cifră de afaceri de peste 4,1 milioane de lei (cu o creştere de 22%, comparativ cu anul precedent), un profit net aproape 240.000 lei (159 %), având o marjă de profit de 5,6%.
RAFINĂM GUSTUL!
“Nu procedăm cu nimic deosebit faţă de cum făceau tradiţional de veacuri strămoşii noştri. Sărăm carnea, o condimentăm şi o coacem cu lemn din esenţă tare. Facem totul manual. Avem o producţie artizanală, de până la 100 kg la zi. Pentru un kilogram de produs tradiţional, utilizăm în fabricaţie aproape două kilograme de carne. Am putea spune că rafinăm gustul, dar nu schimbăm calitatea produselor marca Zimbria”, ne-a declarat Maria Verdeşi, cea care împreună cu soţul său, Marius, a pus bazele unei afaceri de succes sub marca Zimbria.
Articol publicat în revista Ferma nr. 16/243 (ediţia 15-30 septembrie 2019)