Două protocoale semnate pe 2 iulie la Beijing vor face posibile exporturile de produse lactate şi produse piscicole din România pentru piaţa chineză, anunţă ANSVSA într-un comunicat de presă.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Alexandru Bociu, a semnat Protocolul pentru produse lactate exportate din România în Republica Populară Chineză şi Protocolul privind inspecţia, carantina şi cerinţele sanitare produselor acvatice sălbatice destinate exportului din România în Republica Populară Chineză.
Anul acesta se marchează împlinirea a 75 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice şi a semnării Declaraţiei Comune pentru stabilirea parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare dintre cele două state.
De asemenea, în perioada 21-22 aprilie, preşedintele ANSVSA a primit o delegaţie din Republica Populară Chineză, formată din reprezentanţi ai Administraţiei Generale a Vămilor, condusă de doamna vice-ministru Lyu WEIHONG.
Discuţiile s-au purtat, pe lângă tema principală a cooperării dintre cele două state în domeniul vamal, şi pe marginea unor subiecte legate de procedurile sanitare şi fitosanitare, respectiv a accesului pe piaţă al produselor agricole.
În acest context, în data de 21 aprilie, preşedintele ANSVSA a însoţit delegaţia chineză într-o vizită la o fermă de bovine şi o unitate de procesare a laptelui din judeţul Prahova.