Viva la Mexico! Reportaj despre agricultura mexicană - Revista Ferma
8 minute de citit

Viva la Mexico! Reportaj despre agricultura mexicană

Am ajuns în Guadalajara, capitala provinciei Jalisco, stat care are o suprafaţă aproape cât o treime din teritoriul României, la sfârşit de februarie, când temperaturile diurne urcau lejer la 30 de grade Celsius. Vizita „la capătul lumii” mi-a fost motivată de participarea la turul organizat de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor din Agricultură (IFAJ) împreună cu AMEXMA (asociaţia mexicană de profil), iar această prezenţă nu ar fi fost posibilă fără susţinerea generoasă a companiei AgroConcept, reprezentantul exclusiv al mărcii New Holland în România. Am petrecut cinci zile pline în Mexic, având şansa să descopăr lucruri pe care de obicei nu le vezi în filme.

agricultura in mexic 01_b 

Pieţe de desfacere atractive


Am pornit în această aventură cu un bagaj de prejudecăţi de care m-am lepădat imediat ce am păşit pe pământ mexican… Da, există probleme, ca mai peste tot, însă dacă respecţi regulile locului nu vei simţi nici un disconfort. Dimpotrivă, pot spune acum că am avut parte de o experienţă inedită şi deosebit de plăcută. Oamenii sunt minunaţi, mereu zâmbitori şi dispuşi oricând să te ajute.

Iar despre sectorul agro-alimentar, nu am decât cuvinte la superlativ. Este de admirat cum o ţară cam de opt ori mai mare decât a noastră, dar mult mai săracă în resurse, reuşeşte să se impună la nivel internaţional, promovând un standard de calitate foarte înalt pentru produsele pe care le comercializează. Chiar dacă SUA şi Canada sunt principalele destinaţii de export, Mexicul are acces şi la alte pieţe de desfacere extrem de competitive, cum ar fi Uniunea Europeană, Japonia şi Coreea de Sud.

agricultura in mexic 02_b 

21 milioane de hectare cultivate


Mexic este astăzi un jucător important în producţia de alimente. Este al zecelea cel mai mare producător şi al şaptelea exportator mondial de alimente. Aproape 9% din PIB-ul său este generat de sectorul agro-alimentar, care coagulează circa 14% din forţa de muncă disponibilă la nivel naţional. Anul trecut, 21,7 milioane de hectare de teren erau cuprinse în circuitul agricol. Culturile cu cea mai mare valoare pe unitatea de suprafaţă sunt cele de agave şi fructe de pădure (în special căpşuni), însă porumbul boabe, avocado şi trestia de zahăr au cea mai mare valoare de producţie. Este important de înţeles că un randament bun nu echivalează neapărat cu profitabilitatea, deoarece există mai mulţi factori care afectează rentabilitatea investiţiei. Calitatea recoltei este, de asemenea, un factor determinant, într-o ţară în care competiţia între producători este una destul de mare.

Jalisco este considerat a fi motorul economiei mexicane. Anual, aici sunt produse 41,2 milioane tone de alimente, cu o valoare a producţiei de 10,5 miliarde de dolari.

 

39 tone de avocado la hectar!


Dincolo însă de aceste aspecte politice, agricultura mexicană este una deosebit de competitivă şi cu ambiţii de explorare a noi pieţe pe termen mediu şi lung. Unul dintre cele mai de succes sectoare este cel al producţiei de avocado. De altfel, Mexic este cel mai mare producător de avocado din lume, cu o cotă de aproximativ 40% din producţia mondială. Grupo Aguacatero Los Cerritos produce anual peste 17.000 de tone, cea mai mare parte fiind destinată exporturilor. Am avut ocazia să vizitez centrul de sortare şi ambalare a fructelor din Ciudad Guzman, dar şi o plantaţie de avocado pe care grupul o deţine în apropiere. În prezent, compania condusă de Saúl Medina exploatează 1.300 de hectare cu avocado, însă nu întreaga suprafaţă este pe rod. Datorită climei favorabile, aici se obţin trei recolte pe an. Pe un singur hectar sunt plantaţi 555 de pomi, care de obicei ating maturitatea în anul cinci. În 2022, grupul a înregistrat o producţie de 39 tone la hectar, ceea ce constituie un record naţional!

agave agricultura in mexic_b Plantație de agave 


Agave, planta căreia îi place seceta


Cultura de agave este un alt element important al societăţii şi economiei mexicane, reprezentând materia primă pentru anumite preparate culinare, dar şi pentru producţia de tequila, băutură puternic alcoolizată, care se obţine însă dintr-o anumită specie de agave (varietatea Weber Azul – i se mai spune şi agave albastru).

Agave este un fel de cactus ce seamănă ca aspect cu planta de aloe. Pentru recoltarea de agave în vederea producerii de tequila, ‘jimadores’ (muncitori specializaţi în recoltarea agavei) folosesc aceleaşi tehnici şi unelte străvechi, cum ar fi ‘coa’, un fel de sapă foarte ascuţită şi cu capul rotunjit, cu ajutorul căreia sunt îndepărtate frunzele. După extragerea inimii (pe care mexicanii o numesc piña, pentru că are forma unui ananas), urmează procesul de coacere în cuptoare tradiţionale, iar apoi se extrage sucul. Urmează fermentaţia şi în final procesul de distilare.

În cadrul acestui tur organizat am vizitat două distilerii – La Rojeña, care produce tequila pentru Jose Cuervo, respectiv una dintre distileriile Casei Don Roberto, ambele aflându-se în orăşelul cu acelaşi nume, Tequila.

agricultura in mexic 04_b 

Porumbul, între tradiţie şi inovaţie


Vizita noastră a inclus şi un scurt popas la centrul de cercetare Bayer din Tlajomulco, locul unde a fost creat porumbul cu talie joasă, rezistent la condiţiile de climă extremă şi cu un potenţial genetic productiv ridicat, despre care am scris anul trecut în paginile revistei noastre. Click AICI şi citeşte articolul!

Dezvoltarea acestei varietăţi nu este deloc întâmplătoare, întrucât aici se află cea mai mare colecţie de germoplasmă din lume pentru cultura porumbului. Deloc surprinzător, dacă ne gândim că porumbul este o cereală originară chiar din Mexic, unde şi astăzi există peste 70 de soiuri diferite evoluate pe cale naturală, fără intervenţia omului. Inclusiv planta ancestrală (‘teozintle’ – denumirea în limba aztecă), aşa cum arăta ea acum 7.000 de ani, se găseşte astăzi încă în flora spontană. Aici, şi numai aici, vei vedea porumb galben, aşa cum îl ştim şi noi, porumb alb, foarte popular în Africa, dar şi porumb de culoare roşie, de culoare neagră şi chiar albastru-mov. Peste două treimi dintre fermierii mexicani cultivă porumb indigen. Cunoscut mai mult pentru activităţile ilicite, Sinaloa este de departe cel mai important stat producător de porumb din Mexic, asigurând 24% din producţia naţională.

agricultura in mexic 05_b 

Un mamut al industriei alimentare


Primul contact cu agricultura mexicană m-a pus serios pe gânduri. Vizitasem un modern complex zootehnic specializat în producţia de carne de porc (un milion de capete sacrificate anual) şi o fermă de vaci pentru lapte cum nu există la noi în ţară, cu atmosferă controlată 100% în adăpost. Proprietatea grupului PROAN, un business de familie înfiinţat în 1949, cele două unităţi de producţie – situate în apropiere de San Juan de los Lagos – sunt astăzi dovada vie că Mexicul e un jucator important la nivel global în industria alimentară. Oferind produse de calitate, cu trasabilitate 100%, şi utilizând genetică de top, PROAN este totodată cel mai mare producător de ouă de găină din America Latină, cu un efectiv de 38 milioane de păsări şi o producţie anuală de peste 12 miliarde de ouă.

agricultura in mexic 06_b 

Combaterea biologică a dăunătorilor

 

Şi pentru ca experienţa să fie completă, am vizitat şi o plantaţie de zmeur, exploatată de grupul BerryMex, care utilizează metode sofisticate de combatere a dăunătorilor, apelând la microorganisme şi insecte parazitoide ca o alternativă mult mai sustenabilă de cultivare a fructelor de pădure, eliminând pe cât posibil utilizarea substanţelor chimice. „Vrem să arătăm lumii că putem creşte productivitatea la hectar în armonie cu mediul înconjurător. Programele noastre au în vedere pregătirea solurilor şi înainte de plantare. Încorporăm cel puţin 20 de tone la hectar de compost şi am implementat un program de inoculare a microorganismelor benefice, atât în culturile ecologice, cât şi cele convenţionale”, ne-au explicat reprezentanţii companiei, care îşi valorifică producţia prin intermediul Driscoll’s, cel mai mare trader de fructe proaspete din lume.

 

PROVOCĂRILE MOMENTULUI


Foto 7 Ana-Lucia-Camacho_b

Transferul de tehnologie, formarea şi profesionalizarea producătorilor, deschiderea pieţelor şi dezvoltarea afacerilor, „esenţiale pentru menţinerea unui domeniu puternic şi competitiv”, reprezintă principalele provocări cu care se confruntă în acest moment sectorul agricol mexican, după cum ne-a relatat Ana Lucía Camacho (foto), ministrul agriculturii din statul Jalisco. Între timp, a mai apărut un factor de îngrijorare – ambiţia autorităţilor naţionale de a interzice din 2024 utilizarea glifosatului şi a importurilor de porumb modificat genetic, decizie care ar putea periclita acordul comercial de liber schimb încheiat între Mexic, Statele Unite şi Canada. Interesele sunt imense şi chiar dacă oficial Mexicul nu permite cultivarea porumbului transgenic, importă anual 17 milioane tone de porumb din SUA (în special varietăţi modificate genetic) pentru furajarea animalelor.

 

un reportaj de

LIVIU GORDEA

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →