Inginerul Andi Necula, brăilean la origine, are un an de când se ocupă de partea tehnologică a fermei. Fostul proprietar şi administrator al societăţii, inginerul Marcel Adam, om o mare experienţă în agricultură, stimat de breasla agronomilor tecuceni, a plecat dintre noi prea repede în lumea drepţilor. Şi atunci a venit ca specialist Andi Necula, un tânăr agronom bine pregătit profesional, deoarece a condus ani buni ferma Măgura din Insula Mare a Brăilei, un fel de „academie” de bune practici în agricultură.
Nu va renunţa la rapiţă
Sezonul agricol a fost destul de prost pentru rapiţă în ferma societăţii Agrodan, la fel cum s-a întâmplat în majoritatea exploataţiilor din zonă. Din 108 hectare semănate în august 2018 în praf, atunci când seceta „muşca” mai tare din sol, în cultură nu a rămas decât cu 38 ha. Pentru că în lipsa apei plantele nu răsăriseră deloc, specialistul a luat decizia, de comun acord cu proprietarul fermei, Dan Adam, să întoarcă cea mai mare parte din cultură. „Nu am renunţat să mai cultivăm rapiţă. După 25 august ne-am propus să mai semănăm 100 ha şi în acest nou sezon de producţie agricolă. Pentru aceasta, imediat după ce am recoltat grâul, am pregătit terenul intrând direct îm mirişte cu cultivatorul Horsch Tiger 5 MT. Am ales o alternativă tehnologică modernă ce înlocuieşte arătura, realizând, totodată, afânarea intensivă a solului cu încorporarea unei mari cantităţi de paie în sol, la adâncimi de lucru de până la 35 cm. După aceea, am fertilizat cu DAP în cantitate de 150-160 kg/ha, în funcţie de profilul agrochimic al solei, şi am intrat cu un combinator pentru a realiza un pat germinativ de bună calitate, menit să asigure condiţii optime pentru semănat şi răsărirea uniformă a plantelor. Avem în fermă asigurată sămânţa hibridă de rapiţă”, ne-a declarat Andi Necula la mijlocul lunii trecute.
Culturile prăşitoare au simţit lipsa apei
Structura de producţie cuprinde culturile prăşitoare clasice – floarea-soarelui şi porumb, mazăre cultură verde şi ricin, cultivat pe o suprafaţă mai redusă. „Până la această dată (15 august – n.n.), culturile se dezvoltă normal din punct de vedere vegetativ, dar mai trebuie apă, îndeosebi la porumb. Am ales să cultivăm jumătate din suprafaţă cu sămânţă hibridă de la compania Pioneer şi cealaltă jumătate de la Monsanto. La floarea-soarelui am optat pentru P64LE99 de la compania Pioneer, un hibrid simplu, semitimpuriu, cu potenţial foarte ridicat şi stabil de producţie, recomandat pentru toate condiţiile de tehnologie, inclusiv cultura intensivă. În fermă, am amenajat loturi demonstrative tehnice şi în cultură comercială, cu cele două unităţi producătoare de sămânţă hibridă de porumb – Pioneer şi Monsanto”, a precizat Andi Necula.
Campania de recoltare a florii-soarelui va debuta la începutul toamnei şi nu va dura prea mult timp. Se va intra în lanurile coapte cu o formaţie de două combine performante Claas Tucano şi New Holland, conduse de cei mai pricepuţi mecanizatori pe care îi are ferma.
Andi Necula: „Campania de vară a fost destul de dificilă, dar în condiţiile anului curent cred că s-a desfăşurat cu rezultate satisfăcătoare. Noi lucrăm circa 600 de hectare. Am avut grâu semănat în toamnă pe 128 de hectare. După recoltare, la proba cântarului, a rezultat o producţie medie de 5.200 kg de boabe la hectar. Recolta de grâu a fost vândută la preţul pieţei, unul mulţumitor”.
PUŢURI FORATE PENTRU ASIGURAREA APEI
În ferma Agrodan de la Matca, terenul are un potenţial mediu de producţie. „Suprafaţa de aproximativ 600 de hectare pe care o lucrăm nu este amenajată la irigat, ceea ce constrânge serios obţinerea unui profit maximal. Avem în vedere ca într-un viitor foarte apropiat să investim în realizarea unor puţuri forate, astfel încât să asigurăm apa pe terenurile cultivate”, a ţinut să menţioneze specialistul fermei, Andi Necula.
Societatea Agrodan, înfiinţată în anul 2002, este una dintre cele mai profitabile din zonă. Potrivit firme.info., în 2018, cifra de afaceri s-a ridicat la peste trei milioane de lei, iar profitul net a depăşit 1,3 milioane lei.
Articol publicat în revista Ferma nr. 16/243 (ediţia 15-30 septembrie 2019)