O altă noutate prezentată de producătorul finlandez Valtra, în cadrul conferinței de presă de la începutul lunii februarie a.c., care va reduce cu mult grijile fermierilor, este posibilitatea de a fi informat în avans de lucrările de service ce trebuie efectuate.
Cu ajutorul Valtra Connect, proprietarul unui tractor Valtra și tehnicienii celui mai apropiat service autorizat pot monitoriza, deja de câțiva ani, de la distanță, datele tractorului.
Preîntâmpină defecțiunile
În viitorul apropiat, clienții vor putea alege să pună aceste date la dispoziția Centrului de monitorizare AGCO, unde nevoile de servisare pot fi detectate în prealabil prin procesarea continuă și analiza datelor transmise de tractoare. De exemplu, o piesă care se află la sfârșitul ciclului său de viață va putea fi înlocuită în timpul lucrărilor de întreținere, înainte de a se defecta.
Testare în condiții reale
Noul serviciu a fost supus testelor în 2020 la clienți, în condiții reale. Același sistem este deja în uz la alte tractoare AGCO, combine și mașini de erbicidat, astfel încât specialiștii au acumulat deja experiență practică.
Fără costuri suplimentare
Noul serviciu va fi oferit ca parte a Valtra Connect, deci nu vor exista costuri suplimentare pentru clienți. De asemenea, nu vor fi necesare componente hardware sau software noi. Pentru clienții existenți Valtra Connect, accesarea serviciului va fi foarte simplă. Bineînțeles, clienții au și opțiunea de a nu utiliza noul serviciu.
un articol de MEWI
mai multe pe această temă www.mewi.ro