Vă recomandăm: măsuraţi, cântăriţi, evaluaţi! - Revista Ferma
6 minute de citit

Vă recomandăm: măsuraţi, cântăriţi, evaluaţi!

scroafa cu porci m Vă recomandăm: măsuraţi, cântăriţi, evaluaţi!

Evident că aceştia sunt diferiţi în funcţie de tipul fermei, de forma de organizare a producţiei şi a fluxului etc. Spre exemplu, setul de indicatori va fi unul relativ simplu într-o fermă care se ocupă doar cu finisarea, fiind însă mult mai amplu acolo unde există şi sectorul „reproducţie”.

În continuare vom aborda o parte dintre aceşti parametri, pentru a demonstra necesitatea evaluării lor şi impactul asupra eficienţei economice a oricărei ferme moderne.

Numărul de fătări pe an per scroafă

Acest indicator ne arată cât de eficient sunt utilizate scroafele din fermă, aspect esenţal în amortizarea costului acestora. De altfel, acesta mai e denumit şi „indicele de folosire a scroafelor”. În esenţă, el depinde de trei factori: unul fix, pe care nu-l putem influenţa, respectiv durata gestaţiei.

Al doilea se referă la durata lactaţiei, ce poate varia între limite destul de largi. Spre exemplu pe continentul american înţărcarea se realizează frecvent la o vârstă a purcelului de 17-18 zile (tabel 1, rândul 1). În Europa însă, durata medie a lactaţiei depăşeşte 24 de zile, fără a lua în calcul că legislaţia comunitară prevede înţărcarea la 28 de zile.

Cel de-al treilea factor al ecuaţiei este „intervalul de timp de la înţărcare şi până la monta fecundă”. Biologia scroafelor ne demonstrează că majoritatea femelelor vor intra în călduri în medie la 5-7 zile după înţărcare, deci şi monta fecundă ar trebui să se instaleze tot la acest moment.

Evident că în practică lucrurile nu se derulează strict matematic, acest ultim parametru fiind de fapt cel mai volatil şi dificil de stăpânit pentru că la nivel de fermă se iau în calcul şi scrofiţele, dar şi „întoarcerile în călduri” ale femelelor la care inseminarea/monta nu a reuşit.

Oricum, e interesant de reţinut cum o singură zi diferenţă influenţează acest indicator cu 0,01 (tabel 1), valoare care poate părea infimă dacă nu am privi dincolo de ea. Respectiv faptul că această zi este una pierdută din punct de vedere economic, este o zi în care am avut de suportat toate costurile aferente scroafei, fără ca aceasta să fie nici lactantă şi nici gestantă.

De aici, calculul final îl puteţi face şi singuri.

Momentul intervenţiei e atunci când valoarea acestui indicator scade sub 2,3, ideea fiind aceea de a identifica motivele pentru care numărul zilelor neproductive creşte, conducând la o sporire alarmantă a costurilor şi, evident la o scădere dramatică a veniturilor.

Spre exemplu, creşterea numărului de fătări/an/scroafă de la 2,2 la 2,3, în condiţiile unui număr mediu egal de purcei vii/fătare de 11, rezultă obţinerea unui purcel în plus/scroafă/an. Ori luând în calcul o şansă a supravieţuirii acestuia până la livrare de 90 la sută şi un preţ de vânzare de 300 lei, înseamnă că avem de câştigat 270 lei în plus pe cap de scroafă.

Rata concepţiei

Acest indicator este unul procentual şi se calculează pe o anumită perioadă de timp (una, trei sau şase luni, de regulă), nefiind altceva decât o măsură a statusului fertilităţii efectivului.

Calculul este extrem de simplu, urmărindu-se câte din scroafele inseminate/montate au fost diagnosticate gestante, rezultatul fiind exprimat în procente. Unii estimează acest parametru prin prisma numărului de femele care nu s-au întors în călduri la primul ciclu după montă/inseminare.

Valoarea acestui indicator ar trebui să fie întotdeauna mai mare decât rata fătării din simplul motiv că de la momentul diagnosticării gestaţiei şi până la fătare există posibilitatea pierderii unor gestaţii. Tocmai din această cauză importanţa estimării valorii acestui indicator este utilă, dar … secundară.

Totuşi, scăderea ratei concepţiei sub 90 la sută necesită o analiză urgentă a cauzelor, mai ales pentru că acestea vor afecta dramatic rata fătărilor.

Rata fătărilor

Acesta este tot un indicator „cheie” pentru evaluarea eficienţei reproducţiei, respectiv al exploatării efectivului matcă.

Valoarea lui se exprimă tot procentual şi reprezintă proporţia de femele care au fătat din totalul celor inseminate, evident, în anumite intervale de timp prestabilite de fermier.

Obiectivul oricărei ferme ar fi ca rata fătărilor să fie de peste 88 la sută, iar pragul de intervenţie ar trebui setat atunci când acest indicator scade sub 82 la sută (tabelul 2). Reducerea ratei fătărilor poate fi cauzată de mulţi factori, însă dacă rata concepţiei depăşeşte 90 la sută, înseamnă că de la momentul diagnosticului gestaţiei şi până la fătare au intervenit elemente externe ce au determinat o amplificare a frecvenţei avorturilor.

Ori, o atare situaţie nu poate fi ignorată, întrucât semnalează fie apariţia unor afecţiuni cu potenţial abortigen, fie greşeli majore de furajare şi întreţinere a scroafei în perioada de gestaţie.

De reţinut că în condiţii de fermă, valoarea ratei fătării nu are cum să ajungă niciodată la sută la sută, întrucât legile implacabile ale naturii nu pot fi ocolite.

 

PERFORMANŢA ASIGURĂ PROFITABILITATEA

Un exemplu al efectului valorii ratei fătării asupra profitabilităţii fermei ar putea fi următorul. În cazul în care capacitatea maternităţii a fost construită pentru a realiza 20 fătări pe săptămână, iar rata fătării în fermă e de 85 la sută, înseamnă că numărul minim de femele ce trebuie inseminate este de 23 pe săptămână.

Pe de altă parte, dacă rata fătărilor este de numai 75 la sută, atunci numărul de femele care trebuie inseminate săptămânal creşte la 25, deci cu două în plus. Ori asta, evident, costă! şi nu puţin!
În numerele viitoare vom continua prezentarea celor mai importanţi indicatori productivi şi economici uzuali în fermele de exploatare a suinelor, tocmai pentru că impactul lor asupra profitabilităţii fermei nu poate fi ignorat. Iar cine o face, o face pe banii lui!

TABEL 1: STABILIREA INDICELUI DE FOLOSIRE A SCROAFELOR

Tabel folosire scroafe

 

TABELUL 2: PARAMETRI DE PERFORMANŢĂ

Tabel performanta scroafe

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
AGRARIA 2025 30 de ani de AGRARIA

30 de ani de AGRARIA

Mai mult decât un târg, o celebrare a agriculturii transilvănene în toate formele ei, evenimentul de la Jucu a reunit […]

Citește mai multe știri →